1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Demianiuk condamnat la München

În vârstă de 91 de ani, John Demianiuk a fost condamnat astăzi de Tribunalul de la Land de la München la 5 ani de închisoare.El a fost însă eliberat pentru că s-au luat în considerare anii de arest preventiv.

default

John Demjanjuk

Unul dintre ultimii responsabili pentru crimele de război comise în perioada hitleristă aduşi în faţa instanţei, Demianiuk este, în opinia procurorilor, responsabil de moartea a aproape 28.000 de evrei în lagărul de exterminare de la Sobibor. Apărarea, dimpotrivă, pune la îndoială prezenţa acuzatului în lagărul din sudul Poloniei.

Invazia germană în Uniunea Sovietică îl găseşte pe tânărul ucrainean - pe atunci în vârstă de 23 de ani - supravieţuind cu greu colectivizării staliniste; se înrolează în Armata Roşie, este capturat de nazişti şi scapă din prizonieratul cu final anticipabil (anume, execuţia) oferindu-şi colaborarea Wehrmacht-ului. Este momentul în care, susţin acuzatorii săi din procesul derulat la München şi care s-a încheiat pe 12 mai, Demianiuk ajunge la Sobibor - un lagăr de exterminare nazist.

Emigrează, după război, în Statele Unite. Este expulzat în Israel, în anii 80, fiind condamnat la moarte. Sentinţa nu a fost însă executată şi, după cinci ani, este pus în libertate. Se întoarce în Statele Unite, de unde, în mai 2009, este trimis în Germania, pentru a-i fi judecat rolul jucat în crimele de la Sobibor.

Un proces derulat într-un ambient cel puţin bizar. Bătrânul în vârstă de 91 de ani intră în sală în scaun cu rotile, însoţit de doi paznici şi un asistent medical. Este aşezat pe un pat amplasat în faţa instanţei. O imagine emoţionantă, la prima vedere - dacă în sală nu s-ar afla, pe lângă avocaţi, procurori, martori şi jurnalişti, supravieţuitori şi urmaşi ai acestora şi ai victimelor. Procesul a avut 90 de înfăţişări. Dar pronunţarea sentinţei este întâmpinată cu nesiguranţă.

Apărarea merge până la a pune la îndoială prezenţa lui Demianiuk în lagăr; şi dacă ar fi fost, susţin avocaţii lui Demianiuk, clientul lor ar fi jucat, cel mult, rolul unui câine poliţist încercând să-şi apere pielea. Nici măcar cei care au trăit acele vremuri în lagărul de la Sobibor - cum ar fi Thomas Blatt, nu-şi amintesc mai mult decât că Demianiuk a fost atunci, acolo. Procuratura şi avocaţii acuzării sunt, însă, convinşi de soliditatea probelor adunate şi cer o pedeapsă de şase ani de închisoare.

Autor: Cornelia Rabitz / cş
Redactor: Petre M. Iancu