1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Delegarea facultăţii de judecată

Societatea românească riscă să facă o gravă confuzie între delegarea de putere şi delegarea facultăţii de judecată.

default

Se pregătesc ocupanţi noi pentru Palatul Victoria?

Tentativa preşedintelui de a schimba guvernul a eşuat deocamdată. Este de fapt a doua încercare. Prima dată, la începutul lui septembrie 2010, agenţii de influenţă ai preşedintelui, Elena Udrea, Raluca Turcan, Sever Voinescu şi alţi câţiva au pledat pasionat pentru demisia întregului guvern.

Din toată febra revoluţionară care cuprinsese grupul de asalt al preşedintelui - şi care a avut cu siguranţă accente de reală sinceritate, urmate de o numai puţin reală decepţie - s-a ales o simplă remaniere guvernamentală al cărei rost nu l-a înţeles nimeni.

Din guvern au fost siliţi să plece Radu Berceanu şi Adrian Videanu, după care a fost împins la demisie şi Vasile Blaga, în împrejurările cunoscute.

Ceea ce lipseşte însă din toate acestea sunt explicaţiile publice. Schimbarea guvernului nu este o afacere de familie a preşedintelui. Înlocuirea peste noapte a primului ministru nu poate fi tratată ca o chestiune privată, aşa cum pe bună dreptate ar putea fi considerată chiar şi alegerea preşedintelui de organizaţie. Despre schimbarea guvernului nu se poate vorbi, în mod legitim, decât în Parlament.

Aşadar nu e de mirare că presa din România se ocupă mai mult de intrigi decât de probleme politice reale. Este un reflex firesc al politicii înseşi care pare mai mult o intrigă şi un complot decât o dezbatere publică.

Pentru tot ceea ce se petrece cu soarta guvernului ar trebui să existe explicaţii extinse şi nu doar câteva fraze răpite vigilenţei de partid sau lăsate să străbată pentru a mai linişti spiritele. Preşedintele ar trebui să explice de ce face un lucru sau altul şi nu să lase faptele la îndemâna unui echivoc profitabil.

În acest gol dramatic de comunicare publică o interpretare binevoitoare poate spune că preşedintele, solidar în definitiv cu aşteptările societăţii, este preocupat să-i dea o speranţă şi, printr-un efort aflat la limita ortodoxiei democratice, să dea o lovitură mediocrităţii actuale, instalând un guvern mai competent. Dar nimeni nu spune aceste lucruri cu voce tare. Preşedintele se ascunde în spatele unor presupoziţii favorabile şi a unei presupuse diplomaţii, care i-ar interzice să atace subiectul cu o brutală directeţe.

Într-o ambianţă publică confuză în care agenţii de influenţă ai preşedintelui strecoară sugestii favorabile, criticând guvernul şi pe primul ministru pe un ton de simulată independenţă, totul se joacă la nivelul miturilor, presupoziţiilor comode şi al strategiilor de imagine.

Democraţia reprezentativă înseamnă, desigur, delegare de putere, dar niciodată delegare de opinie şi de gîndire. Or, societatea românească a confundat mereu şi continuă din păcate să confunde aceste două delegări atât de diferite. Preşedintelui i s-a delegat prin vot universal puterea, dar nu şi facultatea de judecată. De aceea presupunerea comodă, că preşedintele nu trebuie să dea explicaţii, pentru că “ştie el ce face" este, pur şi simplu, o abdicare voluntară de la libertăţile democratice.

Aerul de complot în care se desfăşoară discuţiile despre schimbarea guvernului nu poate primi, de aceea, în nici un fel justificare, nici prin tactul politic pretins de o manevră delicată şi cu atât mai puţin prin invocarea secretului de stat.

Întrunirile se pot desfăşura fără presă, şi este chiar recomandabil ca presa să nu tulbure autenticitatea şi spontaneitatea unei întruniri încordate, dar preşedintele este dator în cele din urmă să-şi expună planul integral în scopul ratificării sale publice.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm