1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Declinul societăţii civile

Raportul Freedom House "Naţiuni în tranziţie pe anul 2009", dat publicităţii în 30 iunie, semnalează cu privire la România lipsa progreselor în combaterea corupţiei şi declinul major al societăţii civile.

default

Studiul Freedom House "Naţiuni în tranziţie" a inclus în cercetare 29 de ţări din Europa şi Asia Centrală în care procesele democratice sînt considerate încă insuficient definite. Pentru fiecare ţară au fost notate şapte categorii - guvernarea la nivel naţional, procesul electoral, societatea civilă, independenţa presei, guvernarea la nivel local, organizarea şi independenţa justiţiei şi corupţia.

România pe locul 10 din 29 de ţări cercetate

Este folosită o scală inversă, în care 1 exprimă un nivel ridicat al democratizării, iar 7 nivelul cel mai scăzut. România îşi păstrează şi anul acesta scorul de anul trecut adică 3,36, plasîndu-se pe locul al zecelea din cele 29 de ţări din Europa Centrală, de Est, din Balcani şi Eurasia care au fost monitorizate de Freedom House. Bulgaria, eterna rivală, se află înaintea României, cu un scor de 3,04.

Dar ceea ce este de semnalat în primul rînd este că, potrivit acestor măsurători, lupta anticorupţie, independenţa justiţiei şi buna guvernare în România nu au înregistrat nici un progres, iar vestea cea mai rea este aceea că societatea civilă pierde teren.

Societatea civilă divizată de oligarhi şi de mediul politic

O persoană extrem de bine avizată, Alina Mungiu, preşedinta SAR, a oferit o explicaţie lipsită de orice menajamente, chiar dacă nu a dat exemple : „Media şi societatea civilă, a spus Alina Mungiu, comentînd studiul FH, sînt din ce în ce mai inflitrate de oligarhi şi servicii şi intimidate adesea de politicieni, de aici scorurile proaste la aceste capitole“.

Explicaţia aceasta pretinde însă să fie detaliată. Mai întîi trebuie făcută precizarea că prin „societate civilă“ se înţeleg toate organizaţiile şi asociaţiile cetăţenilor care nu participă la exercitarea puterii politice. Desigur, aici pot încăpea şi corpuri tradiţionale cum sînt bisericile şi care se sustrag unei definiţii juridice precise. Dar în sensul retrîns al termenului, care este şi sensul curent, „societatea civilă“ desemnează acele ONG-uri active şi proeminente care au avut un cuvînt de spus în dezbaterile ultimilor ani. De exemplu „Coaliţia pentru un parlament curat“, apoi „Coaliţia pentru o guvernare curată“ sau „Coaliţia pentru universităţi curate“, care au exercitat presiuni benefice asupra partidelor, administraţiei centrale sau mediului academic.

Critica Alinei Mungiu s-a referit la situaţia acestor cîteva ONG-uri dintre care destule au abdicat de la rolul civic pe care şi-l asumaseră.

Divizarea societăţii civile

„Coaliţia pentru un parlament curat“ şi care a avut un rol real în epurarea listelor electorale de unele persoane compromise s-a divizat dintr-o dată după alegeri, în 2005. Unii au fost tentaţi să facă o carieră pe care nu o puteau face, rămînînd în domeniul „civic“, şi au ales postura de deputaţi europeni sau au încheiat pacte cu partidele pentru promovarea unei anumite legislaţii în schimbul unor avantaje de diferite tipuri, care astăzi au atras atenţia Agenţiei de Integritate.

Dar toate aceste schimbări de strategie personală au avut ca urmare schimbarea radicală a opticii faţă de lupta împotriva corupţiei, faţă de Guvernul Tăriceanu şi complicităţile sale, faţă de competenţa noilor procurori desemnaţi de Monica Macovei, şamd.

Aceste ONG-uri, din postura lor de „societate civilă“, au oferit credibilitate acelora care luptau pentru a subordona Justiţia intereselor personale. În anii 2005, 2006 şi 2007 devenise strident faptul că „societatea civilă“, prin multe din componentele sale, slujea grupării celei mai conservatoare din politica românească.

Este acum, retrospectiv, destul de limpede că dezertările din rîndul „societăţii civile “ au slăbit lupta împotriva corupţiei, cel puţin prin discreditarea publică a acelora care se angajaseră în luptă cu toată convingerea. Adoptînd un ton insinuant şi relativizant şi arogîndu-şi fără temei o competenţă superioară, aceste ONG-uri, împreună cu o mare parte a presei, au năruit încrederea opiniei publice în măsurile justiţiare iniţiate în anul 2005.

Astăzi, urmările se văd : După patru ani irosiţi România aşteaptă încă cu emoţie raportul Comisiei Europene şi se teme să nu-i fie suspendate fondurile.

Autor: Horaţiu Pepine, DW–Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz