1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Decizie controversată în privinţa arhivelor Securităţii

Consiliul Suprem de Apărare a luat în şedinţa sa de luni hotărîrea de a transfera în bloc două treimi din arhivele deţinute de SRI către CNSAS. Decizia pe care unii au salutat-o ca fiind un eveniment de importanţă istorică, este privită însă cu reticenţă de Colegiul CNSAS

Pachete deschise, pachete dosite...

Pachete deschise, pachete dosite...

Mircea Dinescu membru în Colegiu CNSAS a explicat în dimineaţa aceasta, înaintea unei şedinţe a Colegiului, că decizia CSAŢ nu este bună întrucît nu garantează cîtuşi de puţin că dosarele sensibile se vor afla printre kilometri de arhivă transferaţi. ”Pe noi, a spus Mircea Dineascu s-ar putea să ne intereseze doar două sute de metri de arhivă şi nu 12 kilometri, iar cele 200 de metri s-ar putea să se afle în partea cealaltă rămasă la SRI.”

În interiorul CNSAS există însă opinii diferite: Gheorghe Onişoru declara de pildă că CNSAS va trebui să se mulţumească deocamdată cu ce i se oferă, de vreme ce este vorba de o decizie a CSAŢ. Preşedintele Colegiului a adoptat de altfel, cu regularitate, o poziţie foarte obedientă faţă de autorităţi, atît înainte, cît şi după alegeri.

Constantin Ticu Dumitrescu, citat de un ziar apărut astăzi, deşi saluta evenimentul ca pe un progres faţă de anii anteriori, se arăta la rîndul său sceptic, întrucît decizia CSAŢ nu preciza cum se va face procesul de predare primire.

Decizia CSAŢ nu garantează că acesul la dosarele care interesează va fi mai uşor decît pînă acum. CNSAS cerea de exemplu dosarele înaltului cler ortodox în aşa fel încît să se poată vedea cine a colaborat cu Securitatea. Patriarhia s-a opus invocînd riscul unui nemeritat blam moral care ar putea cădea asupra întregii Biserici, iar SRI a tăcut păstrînd pe mai departe cheile de la arhivă. Cedarea a doua treimi din dosare nu garantează că dosarele solicitate se gasesc printre ele. În plus nu doar SRI deţine dosarele fostei securităţi ci şi Armata şi SIE, or în privinţa lor CSAŢ nu a hotărît nimic.

Decizia organismului prezidat de preşedintele Traian Băsescu este cea mai categorică hotărîre în privinţa dosarelor de securitate, dar ea riscă prin caracterul ei categoric să pună capăt acestui subiect într-o manieră nepotrivită. SRI a acceptat, cel puţin la prima vedere, cedarea arhivelor, dar a refuzat regula dublei chei, care ar fi permis membrilor colegiului CNSAS să intre în arhive însoţit de custodele instituţiei şi să consulte împreună anumite dosare hotărînd de comun acord dacă vor fi date sau nu publicităţii. O asemenea practică ar fi înlăturat toate îndoielile. Cedarea arhivelor în schimb are avantajul că este foarte convingătoare pentru cei indiferenţi sau neiniţiaţi, dar conţine riscul ca dezvăluirile să se facă pe mai departe după preferinţele serviciilor secrete. Mai mul,t transferul documentelor din toataă ţara va bloca pentru o lungă perioadă de timp accesul la dosare din motiv tehnice evidente.

  • Data 01.03.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B354
  • Data 01.03.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B354