Decalogul BNR
22 iulie 2010· Să nu leneveşti. Este prima poruncă enunţată de către Mugur Isărescu sub următoarea formă: “Banii adevăraţi nu pică din cer, nici nu apar din tiparniţă aşa cum cred unii.”
· Nu visa cai verzi pe pereţi. Tot guvernatorul Isărescu a afirmat că “Realitatea este cinică şi într-un fel sau altul societatea românească trebuie să o accepte. Ea poate fi ignorată până când se va răzbuna.”
· Sprijiniţi-vă unii pe alţii. De această dată declaraţia lui Mugur Isărescu, “Bogăţia nu se face prin decrete, ci printr-un efort major al colectivităţii umane”, este susţinută de cea a economistului şef al BNR, Valentin Lazea, care reproşează absenţa solidarităţii sociale în rândul bogaţilor României.
· Nu te gândi doar la ziua de mâine, ci şi la anul ce vine. Lucian Croitoru, consilierul BNR, a vorbit despre opoziţia dintre reformişti şi birocraţi considerând că reformele au fost amânate din cauza efectelor imediate severe pe care birocraţii ar fi trebuit să le suporte.
· Fii cumpătat. Întotdeauna va veni ziua judecăţii. Valentin Lazea a spus că “Nu există prânz gratuit. Întotdeauna, cineva trebuie să plătească atunci când se fac excese financiare”.
· Guvernaţi, nu furaţi. Mugur Isărescu despre politicieni: “Am propus să se impoziteze pământul. S-au ridicat toţi politicienii: în an de alegeri? Au trecut ani şi pământul este tot neimpozitat”.
· Puterea e la tine. Încurajând sistemul privat de pensii şi asigurări medicale, Valentin Lazea a afirmat că: “Fiecare cetăţean trebuie să înceteze să mai aştepte salvarea din exterior, de exemplu de la Guvern, FMI sau Uniunea Europeană”.
· Fii curajos, ca să fii sănătos. O declaraţie parcă special concepută pentru premierul Emil Boc: “Statul trebuie să echilibreze deficitul sistemului de pensii, care se corectează momentan prin inflaţie - inclusiv prin tăierea sau impozitarea pensiilor”. Emiţătorul este acelaşi Mugur Isărescu.
· Învaţă de la cei înţelepţi. Consilierul Lucian Croitoru a amintit de presiunea externă care a determinat clasa politică să accepte reducerea rentierilor statului.
Din decalogul finanţiştilor lipseşte cea de-a zecea poruncă. Din tact, au lăsat-o probabil în seama acelora care ar trebui să se ocupe de educaţia morală a naţiunii, dar sunt prea absorbiţi să construiască catedrale pentru neam.
Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz