1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Debutul scandinav al Ioanei Pârvulescu

Apariţiile scriitorilor români la tîrgurile internaţionale de carte rămîn memorabile, fireşte cînd ele constituie şi un succes, precum cel al Ioanei Pârvulescu la Göteborg

default

Ioana Pârvulescu la Târgul de Carte din Göteborg 2011

Rodica Binder: Ioana Pârvulescu, romanul "Viaţa începe vineri" a apărut la cea mai bună editură suedeză, Bonnier, în seria 2244, specializată în literaturile ţărilor riverane la Marea Neagră. Ce resimţiţi la acest debut scandinav?

Ioana Pârvulescu: Este de fapt un dublu debut, pentru că a fost oricum un debut târziu în roman. După cum probabil ştiţi, am publicat multe alte cărţi, care însă nu erau de ficţiune pură, cu excepţia unei nuvele. De data aceasta, acum doi ani, am avut curajul să scriu proză de mai mari dimensiuni, pentru că ai nevoie de curaj - după 40 de ani - ca să mai debutezi în orice, în viaţă. Am debutat în roman ca şi cum m-aş fi aruncat într-o apă. După numai doi ani, cartea a apărut în Suedia. Prima traducere a unei cărţi proprii într-o limbă străină, am afirmat-o public, vă spun şi dumneavoastră, este ca prima dragoste: eşti fericit, încântat, iei în seamă fiecare detaliu, totul e nou, totul e o bucurie, încât, efectiv, eu am resimţit-o în felul acesta. Şi am avut norocul ca această primă "dragoste" să fie cu o editură minunată, cum aţi spus, Bonnier. De fapt 2244 este o editură din cadrul grupului Bonnier, la care lucrează oameni foarte drăguţi, inimoşi, astfel încât am scăpat şi de prejudecata că suedezii ar fi nişte persoane reci, închise. Ei sunt, într-adevăr, mai timizi într-un anume sens, dar sunt extraordinar de primitori. Îmi fac impresia unor oameni cu cifru foarte complicat la seiful sufletesc, care ascunde un miez foarte simplu şi bun.

RB: Ioana Pârvulescu, v-am privit şi ascultat şi de pe scena seminariilor organizate la Göteborg, într-un dialog cu o autoare suedeză, Sigrid Combüchen. Sunt săli mari, cu sute de locuri, publicul este foarte atent, disciplinat, şi interesat. Amândouă, dumneavoastră şi colega suedeză, aţi pornit în trecut, aţi călătorit înapoi, în timp, spre a tematiza literar subiectul ales. Aţi afirmat că poate, ca să te avânţi literar în viitor ai nevoie de curaj, şi că nu aveţi acest curaj. De ce nu-l aveţi ?

IP: Pentru că sunt şi eu un om al timpului meu şi pentru că noi, cei de astăzi, nu mai avem încredere în viitor aşa cum aveau cei din trecut . "Oamenii mei", cei din preajma anului 1900, credeau într-un viitor chiar roz, îşi imagineau, pe măsura timpurilor pe care le trăiau ei, timpuri de transformare extraordinară, de progres, că lumea începea să vadă inutilitatea războaielor şi a conflictelor de tot felul. Încercau să fie tot mai buni, îşi închipuiau deci că viitorul va fi cu adevărat un Paradis, ba chiar că vom fi nemuritori şi multe altele de acest fel. Pe când noi, cei de azi, care am trăit istoria cumplită a secolului XX, ne-am cam pierdut încrederea în viitor. Pe mine viitorul nu m-a intersat atât de mult pentru că, într-un anume fel, a trăi în trecut înseamnă a regăsi oameni pe care îi ştiai, a-ţi regăsi prietenii. Ca să mergi în viitor, înseamnă să înfrunţi pericole neştiute (fie şi sufleteşti), iar asta cere timp şi energie, şi nu ştiu dacă le mai am în măsură suficientă. Oricum, viitorul mă nelinişteşte, dacă nu cumva mă sperie. În schimb, la trecut ştiu şi părţile bune şi cele rele şi m-am obişnuit sufleteşte şi cu defectele şi cu calităţile acelor timpuri.

Buchmesse Göteborg 2011 Ioana Parvulescu Roman

Romanul "Viaţa începe vineri" în traducere suedeză

RB: Aţi rămas fidelă acestui interval, dar o faceţi întotdeauna din perspectiva contemporană. Priviţi acel trecut foarte sachlich, cum spun germanii, la obiect. Ultima dovadă a acestei pătrunderi şi percepţii din toate părţile a unui trecut care vă este drag, este şi volumul consacrat jurnalisticii sfârşitului de secol XIX, începutului de secol XX. Cât v-a luat această investigaţie a presei secolului XIX. Din ce perspectivă aţi făcut-o în ultima dumneavoastră carte?

IP: Mă preocupă presa de mult, de vreo 15 ani. Şi în roman am o parte importantă care este redacţia unui ziar, "Universul", şi care leagă puţin toate poveştile şi le transformă jurnalistic. Una din explicaţiile faptului că Dan Creţu e văzut ca om venit din viitor ar putea fi pur şi simplu această nevoie de a jurnaliştilor de a exagera. Iar în ultima carte de care pomeneaţi, "Lumea ca ziar. A patra putere Caragiale", este vorba de, să zicem, perioada lui Carol I, care, mi-am dat seama, coincide cu perioada lui Caragiale şi coincide cu extraordinara dezvoltare a presei româneşti. Desigur, începuturile se situează mult înainte, dar extraordinara dezvoltare a presei româneşti s-a produs în ultimele decenii ale secolului XIX şi începutul secolului XX. Asta mi-a dat una din cheile lumii lui Caragiale, şi anume: Caragiale nu s-a inspirat direct din realitate. Realitatea operei lui este realitatea ziarelor din timpul său, de aici şi exagerările, semidoctismul, patetismul formulărilor. Acestea nu erau neapărat comune oamenilor din timpul lui, ci era realitatea deja transformată de gazetari, şi încă o dată transformată de Caragiale, într-un mod artistic. Aşadar, este o transformare de gradul doi şi asta explică de ce, dacă citeşti documentele de epocă, găseşti o lume, cum spuneam, normală şi în plină transformare spre bine, care progresa. Dacă citeşti ziarele, în schimb, găseşti o lume exagerată, în care adversarii politici erau distruşi, erau consideraţi cu toţii corupţi, ca să îşi facă reclamă cei care aveau interesul. Iar apoi, Caragiale a mai transformat încă o dată lumea asta, artistic, şi a ieşit ceea ce numim noi, astăzi, „lumea lui Caragiale”. Şi mă bucur să spun că specialiştii în Caragiale au fost de acord cu această ipoteză a mea, care de fapt a fost şi demonstrată în carte chiar prin imagini din ziarele epocii, unde se văd limpede aceste similitudini.

RB: Caragiale rămâne totuşi emblematic pentru societatea românească şi pentru presă. Eu însămi, cum sosesc sporadic în ţară, constat acest lucru, poate cu mai multă pregnanţă decât cei obişnuiţi... Când intri într-o încăpere simţi mirosul acelei încăperi, cei care trăiesc în ea nu-l mai percep. Mie mi se pare de multe ori că România este, nu "Caragiale a patra putere în stat", ci Caragiale la puterea a patra. La ora actuală, presa este tabloidizată aproape în întregime, goana după senzaţional nu cunoaşte limite, totul debuşând într-un caraghioslâc tragic, de două ori tragic, şi poate o singură dată comic. Să ne întoarcem însă la literatură. Ea rămâne. Rămân şi ziarele cum se vede în cartea dumneavoastră, o carte album, care se cere şi privită nu doar citită.

IP: Am migălit mult la partea iconografică: din cele peste o mie de poze pe care le-am făcut şi le păstrez acasă a trebuit să selectez vreo 250 şi să le aranjez lângă text. A fost o muncă dificilă şi oarecum nouă pentru mine, dar cu atât mai frumoasă.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident