1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

De vorbă cu victima unui atentat sinucigaş palestinian

Atentate sinucigaşe, bombardamente, lansări de rachete – ştirile din Orientul Apropiat sunt pline de evenimente îngrozitoare. Este justificată întrebarea dacă palestinienii şi israelienii vor putea trăi vreodată împreună în pace. Iar apoi, vor putea ierta victimele unui atentat crima săvîrşită?

Joi, 29 ianuarie. În faţa locuinţei lui din Ierusalim, Eric Schechter, în vîrstă de 30 de ani, se urcă în autobuz. El vrea să se ducă într-un studiou fitness.

”Cîteva minute mai tîrziu, un fulger de lumină. Am gîndit mai întîi: Visez? Apoi m-am uitat în jur. Mi-a fost clar, că a fost un atentat sinucigaş. Dar nu puteam să mă mişc şi nici să vorbesc. Oare mor acum? Sau sunt paralizat? Atunci mi-am văzut genunchiul stîng. Se termina într-o bucată de carne sfărîmată. Am sperat atît de tare că nu este o bucată din mine, ci din altcineva.” Primele momente ale atentatului asupra autobuzului 19 au fost fixate de o cameră de luat vederi. Imagini de groază; corpuri zdrobite, membre desprinse de corp. Un poliţist îl trage pe Eric din autobuzul distrus. Este rănit, dar din fericire bucata de carne de pe genunchi nu a fost a lui, ci a altcuiva. Acum, după două luni, Eric poate merge, în cîrjă, şi mai tîrziu va putea alerga – sunt de părere medicii. ”Unul din medici mi-a spus că nu au fost siguri, dacă voi părăsi spitalul cu un picior sau cu două. Medicii sunt străluciţi, au mare experienţă cu astfel de accidente. În altă ţară aş fi pierdut cu siguranţă piciorul.”

În urmă cu 5 ani, Eric a imigrat, venind din Chicago, în Israel. Un an a fost în armată, apoi a devenit ziarist la ”Jerusalem Post”. Doi din prietenii săi şi-au pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi în atentate sinucigaşe. În spital a aflat că atentatorul era un poliţist palestinian din Bethlehem şi că el a tras după sine în moarte 11 oameni. ”Sunt oarecum trist că cineva poate fi atît de răvăşit moral, încît să ucidă copii şi bătrîni, simpli trecători. Îmi pare rău pentru societatea care produce neîntrerupt astfel de oameni. Nici măcar nu sunt furios. Există oameni care sunt atît de copleşiţi de ură şi mînie, încît nu mai văd ce este uman de partea cealaltă.”

Eric merge din nou la lucru. Mărturiseşte că s-a gîndit să părăsească Israelul şi să se reîntoarcă în America. Noaptea are uneori coşmaruri. ”M-am gîndit mult la asta. Cînd mă urc în autobuz, mă gîndesc, poate că sare din nou în aer. Nu mi-e frică de moarte; ci de o moarte stupidă. Lumea ar spune: Nu a priceput, nu i-a fost de ajuns prima dată? Pe de altă parte, mă încăpăţînez să nu las să-mi dicteze teroriştii cum să mă comport. Habar n-am, am să mă mai gîndesc.”

  • Data 30.03.2004
  • Autoare/Autor Carsten Kühntopp/ Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1iF
  • Data 30.03.2004
  • Autoare/Autor Carsten Kühntopp/ Elisabeta Sturdza
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1iF