De unde izvorăşte fascinaţia pentru Bayreuth?

Cea de-a 99-a ediţie a Festivalului de la Bayreuth a debutat pe 25 iulie printr-o nouă punere în scenă a operei romantice "Lohengrin", compusă de Richard Wagner. În program figurează de asemenea "Parsifal", "Maeştrii cântăreţi din Nürnberg" şi ciclul "Inelul Nibelungilor", toate creaţii ale inegalabilului Wagner.

Cine vine să cânte la Bayreuth, o face de bună voie

Christian Thielemann, dirijorul tetralogiei "Inelul Nibelungilor", a evidenţiat din capul locului o caracteristică unică a festivalului de la Bayreuth: "Creaţia lui Wagner acaparează întreaga orchestră. Nu trebuie uitat că oamenii din cor şi cei din orchestră vin aici în timpul vacanţei lor de vară. Cântă de bună voie. Cine vine aici vine pentru că vrea. Este foarte important acest aspect. Nu există ordin de serviciu. Cine nu vrea să vină, nu vine."

Christian Thielemann vorbeşte despre latura artistică a festivalului. Însă şi publicul este atras de unicitatea şi autenticitatea evenimentului din Bavaria. "Richard Wagner compune pentru un teatru care nu există", afirma un contemporan al compozitorului. Dar, în loc să se conformeze realităţii, Wagner şi-a realizat visul, înfiinţându-şi scena lirică proprie. Iniţial, teatrul era gândit să fie provizoriu, pilduitor pentru viitor. Exact contrariul s-a întâmplat. Clădirea stă şi astăzi în picioare şi este unică, mai ales graţie acusticii sale extraordinare. Din fosa orchestrei, sunetul este proiectat spre scenă prin intermediul unui capac de rezonanţă, unde se contopeşte cu vocile soliştilor, obţinându-se astfel un amestec ideal.

Festivalul poartă amprenta genialităţii lui Wagner

Dramele muzicale ale lui Wagner sunt complexe, de lungă durată, şi se dezvăluie auditoriului abia după o repetată analiză a libretului şi muzicii. Tankred Dorst, regizorul din acest an al "Inelului Nibelungilor", apreciază că alegerea locului de desfăşurare a festivalului poartă ea însăşi amprenta genialităţii:

"În opinia mea, aceasta a fost o idee înţeleaptă a lui Wagner, să nu ridice teatrul în München ci în mediul rural, într-un mic orăşel situat într-un peisaj mirific. Deci la Bayreuth. Cei care vor să asiste la "Inelul Nibelungilor" - este vorba de patru seri de spectacol - se văd în situaţia de a purta cu ei mai tot timpul libretul, să-l tot recitească şi să descopere nuanţe noi."

Creaţia wagneriană umbrită de capitolul întunecat din istoria Germaniei

Bayreuth, cu o populaţie de 72 000 de locuitori, se află în Franconia Superioară, la o oră de mers cu maşina de Nürnberg. Pentru a ajunge la teatru se parcurge aleea Siegfried Wagner care duce la aşa-numita "Colină Verde", pe care se află edificiul. Acesta este un ritual, repetat de nenumărate ori. Pentru dramaturgul şi regizorul german Tankred Dorst, în vârstă de 84 de ani, şi pentru mulţi alţii din generaţia sa, evenimentul provoacă sentimente amestecate: "Bayreuth şi această Colină Verde sunt desigur locuri speciale nu numai din raţiuni artistice. Acel loc este un mit, un mit ce ţine de istoria Germaniei, cu bunele şi relele sale, cu accent pe rău. La asta m-am tot gândit dimineţile când m-am dus la repetiţii şi când am văzut această construcţie. Creaţia lui Wagner a fost pervertită, ajungând să joace un alt rol în perioada nazistă."

La o jumătate de secol după moartea compozitorului, şefa din epocă a Festivalului de la Bayreuth, Winifred Wagner, nora de origine britanică a lui Wagner, devenise membră a mişcării naziste şi prietenă personală a lui Adolf Hitler. Şi aceasta este parte a istoriei festivalului, care încă de la prima sa ediţie, în anul 1876, a fost mereu condus de membri ai familiei Wagner. Întâi, a fost condus chiar de Richard Wagner, apoi de văduva sa Cosima, fiica lui Franz Liszt, apoi de fiul lor Siegfried, de nora Winifred, de nepoţii Wieland şi Wolfgang şi, în prezent, de strănepoatele Eva şi Katharina. Nu mai există nicăieri în lume un festival cu o astfel de conducere dinastică. De-a lungul timpului, faze ale reînoirii s-au succedat cu perioade de stagnare. Richard Wagner, despre care romancierul Thomas Mann a spus că este "probabil cel mai mare talent din istoria omenirii", continuă să fie controversat. Aplauzele entuziaste ale publicului, sau dimpotrivă, huiduielile ce se fac uneori auzite, nu au legătură cu înaltele aşteptări privind calitatea performanţei artiştilor de pe scenă. Jürgen Flimm, regizorul "Inelului Nibelungilor", ediţiile 2000 - 2005, a explicat:

"E foarte interesant că oamenii tind la Bayreuth să devină militanţi, şi asta este câteodată un pic înspăimântător. Doar este vorba de teatru, de acţiuini subiective ale celor aflaţi pe scenă. Spectatorul poate spune asta e altfel şi nu-mi place, dar nu poate să spună e greşit. Corect şi greşit - aşa ceva nu există în artă."

Universul personajelor lui Wagner şi vibraţiile iraţionale

Marele poet Friedrich Schiller a scris cândva că omul se zugrăveşte în culorile zeilor săi. Richard Wagner ştia că omul are nevoie de mituri. Un mit poate fi perceput drept oglindire a ceea ce este omenesc la un nivel superior. În "Prometeu" şi "Orestia", ale poetului elin antic Eschil, Wagner a găsit slăbiciuni şi vicii omeneşti transpuse în lumea zeilor olimpieni. Astfel, personajele lui Wagner, inspirate din zeităţi germanice cum ar fi Wotan, Fricka şi Loge, poartă trăsături umane. De partea cealaltă, personajelor istorice, cum ar fi legendarii "Minnesängeri" (adică trubadurii medievali) Tannhäuser sau Hans Sachs, Wagner le conferă grandoare mitologică. Miturile şi legendele având drept temă Sfântul Gral, au fost făcute inteligibile de compozitor în operele Parsifal şi Lohengrin prin evoluţia persoanjelor. Prin aceste mijloace, muzica şi opera lui Wagner au ajuns la statut de cult. Jürgen Flimm a apreciat:

"Într-un teatru există vibraţii iraţionale. Din acestea îşi fac apariţia câmpuri energetice neobişnuite. Este bine că ele există, mai mult aici decât în altă parte. E ceea ce şi face totul mai palpitant. Dacă ne uităm la istoria acestei familii, vedem că este aproape la fel ca şi în cazul lui Shakespeare."

În ciuda deschiderii către mass media, decisă de conducerea festivalului în ultimii doi ani, care a autorizat transmiterea spectacolelor live în internet şi pe ecrane gigantice, dorinţa uriaşă a oamenilor de a se afla în public rămâne constantă, tocmai din cauza acestor "vibraţii iraţionale".

Deschiderea ediţiei din acest an, pe 25 iulie, a fost ca întotdeauna un eveniment monden de primă mărime, cu personalităţi din toate domeniile, presă, curioşi şi poliţie multă. Până pe 28 august urmează însă numeroase alte spectacole, în care nu mai e vorba decât despre Richard Wagner şi dramele sale muzicale.

Autor: Rick Fulker/ Ioachim Alexandru
Redactor: Robert Schwartz