De pe culmile succesului în valea plîngerii

„În ultimii ani experţii în economie, liderii politici, cercurile academice şi jurnaliştii împărtăşeau în marea lor majoritate ideea că în plan global creşterea economică este robustă şi nu cunoaşte decît o singură direcţie -cea ascendentă, pe culmi tot mai înalte. Bulele financiare cu efecte la nivel global nu erau nişte necunoscute dar – cu excepţia cîtorva sceptici – nimeni nu le prea lua în serios. Efectul acestei nepăsări este devastator, aşa cum prea bine se vede acum” constată articolul de fond în care NEUE ZÜRCHER ZEITUNG face un bilanţ al summitului de la Davos. „La ora actuală nu avem prea multe temeiuri pentru a fi optimişti. Nimeni nu a putut să prevadă gravitatea actualei crize şi ar fi bine ca nimeni să nu mai încerce să evalueze optimist sau pesimist viitorul conchide cotidianul elveţian citat, semnalînd că la Davos a fost readusă la viaţă o mumie politică: cea de-a „treia cale”.Iar cine invocă azi acest concept recurge la un eufemism pentru a declara că în momentul de faţă mai toţi gîndesc în tiparele social-democraţiei”.

„Chestiunea etatizării, a deprivatizării, afectează chiar fundamentele sistemului nostru economic şi totuşi în cazul de faţă ele nu sunt determinate de nici o ideologie” –precizează FRANKFURTER RUNDSCHAU în contextul dezbaterilor generate de etatizarea unor bănci. Ziarul menţionează că promotorii acestei soluţii radicale nu sunt membrii partidului stîngii unde domnii mai în vîrstă susţin că ei au ştiut dintotdeauna că aşa se va întîmpla. Adevăraţii revoluţionari stau azi în etajele superioare ale băncilor, în consiliile de administraţie, pe Wall Street. Ei nu vor să distrugă ci să salveze sistemul pe care-l cunosc din interior şi despre care ştiu că nu se mai poate salva prin propriile forţe. În ajutor îi poate veni doar ultima instanţă care este statul. Încrederea în nelimitatele posibilităţi ale pieţei libere nu mai ajută acum la nimic.

Oferă oare o soluţie „A treia cale” cum titrează DIE WELT comentariul publicat tot pe prima pagină a ediţiei de la finele săptămînii. A treia cale ar fi echivalentul economiei sociale de piaţă pentru care a pledat la Davos Angela Merkel, răsplătită de auditoriu cu aplauze şi ovaţii. „Dar în măsura în care Merkel propagă acest model, ea creează şi iluzia că între capitalism şi socialism ar exista o cale de mijloc, alimentînd astfel false speranţe”.

Iar dacă se va institui un Consiliu Mondial al Economiei, nu se va crea automat o nouă ordine economică. Infinit mai importantă este ameliorarea ordinii economice existente prin noi şi simple reglementări, recomandă ziarul german citat care documentează şi incidentul survenit la Davos unde la o dezbatere pe podium la care a participat şi preşedintele Israelului Shimon Peres, consacrată războiului din Gaza, premierul turc Erdogan a părăsit brusc scena, nemulţumit de intervenţia moderatorului care i-a întrerupt discursul. Primirea triumfală făcută lui Erdogan la revenirea în ţară,ca şi modul în care acesta a interpretat noţiunea de „terorism” este şi un indiciu al progresivei îndepărtări a Turciei de Europa deduce DIE WELT.

MÄRKISCHE ODERZEITUNG nuanţează incidentul amintind că ar fi greşit ca Turcia, care din secolul al XV-lea oferă refugiu evreilor prigoniţi, să fie acuzată de antisemitism. Erdogan a criticat un război absurd dar mesajul său a fost ocultat de un contraproductiv acces de furie şi prin aceasta el şi-a periclitat chiar rolul de mediator în problemele Orientului Apropiat .

Vizînd consolidarea unităţii bisericii catolice prin decizia de a-i reabilita pe cei patru episcopi excomunicaţi, Papa Benedict al XVI-lea nu a făcut decît să adîncească scindarea constată BADISCHE ZEITUNG, să-i îndepărteze pe credincioşi de instituţia papală notează DIE WELT şi să-i înfurie pe catolicii francezi adaugă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, fără a mai pune la socoteală şi grava deteriorare a relaţiilor dintre biserica catolică şi evrei – constată WESTFÄLISCHE ANZEIGER reamintind că unul dintre excomunicaţii reabilitaţi, episcopul Williamson, este un negaţionist al Holocaustului.

„Ce urmăreşte Papa Benedict al XVI-lea la urma urmei?” se întreabă DER STANDARD de la Viena şi scrie: „Nu omenia este vectorul principal al noii (străvechii) orientări a Vaticanului ci credinţa, doxa, ca terapie a relativismului vremurilor de azi dar cu urmări care ar putea fi foarte grave. Fiindcă în numele credinţei au fost comise nu doar crime îngrozitoare ci şi mulţi dictatori ( Franco a fost ultimul dintre aceştia în Europa) au fost apreciaţi de către Vatican drept buni catolici. Pentru Papa Benedict al XVI-lea unitatea bisericii în numele credinţei este mai importantă decît afirmaţiile „politice” ale unui negaţionist al Holocaustului.”

Greşeala a fost comisă, constată MÜNCHNER MERKUR, neliniştea sporeşte cu fiecare zi iar faptul că tocmai un papă german a pus un miliard de credincioşi catolici în dificultate morală, dacă nu chiar într-o poziţie insuportabilă faţă de evrei, nu este cu totul lipsit de semnificaţii. Pasul făcut aruncă o umbră asupra Pontificatului Papei Benedict al XVI-lea dar încă nu este prea tîrziu pentru a corecta eroarea, consideră ziarul münchenez citat.