1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De la "popor conlocuitor", la "minoritate etnică"

Primul ministru Victor Ponta promite maghiarilor să ţină seama la revizuirea Constituţiei de spiritul Proclamaţiei de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.

Victor Ponta

Victor Ponta

Profitând de congresul UDMR, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Miercurea Ciuc, primul ministru Victor Ponta s-a adresat unei adunări reprezentative a maghiarilor, propunând o formulă de compromis pentru marile subiecte aflate în dispută. El s-a referit la modificarea Constituţiei şi la procesul de regionalizare.

Nu a fost foarte clar în ce constă oferta sa şi probabil că nu vom asista la o negociere în presă, dar am putut descifra o deschidere mai mare faţă de minoritatea maghiară. Dacă ne raportăm la revendicările maximale exprimate de UDMR, poziţia primului ministru pare, e adevărat, mai curând reticentă, dar dacă luăm în considerare poziţia de principiu pe care au adoptat-o în ultimii 10 ani, fără nicio excepţie, toate partidele etnic româneşti, atunci asistăm la un progres real.

Până acum afirmaţia menită să închidă orice discuţie a fost că, în materie de drepturi pentru minorităţi, România aplică cele mai înalte standarde existente în Europa. Bineînţeles că afirmaţia nu era adevărată decât printr-un abuz de interpretare. Dacă se compară, de exemplu, situaţia minorităţii turce din Germania cu cea a maghiarilor din România, atunci cu siguranţă că ungurii au drepturi mai largi. Dar ungurii şi secuii nu sunt imigranţi, fie ei şi la a doua generaţie. Asimilarea juridică a maghiarilor cu ”minorităţile etnice”, fără nicio disctincţie de natură istorică, a putut crea, într-adevăr, impresia că România este cea mai ”generoasă” ţară din Europa. În realitate, situaţia ungurilor continuă să fie problematică, nu prin comparaţie cu vreun standard european, care nici nu există, ci prin raportare la momentul originar în care ei au ajuns să fie o minoritate.

E vorba de momentul 1918,, când Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească a adopta rezoluţia privitoare la unirea Transilvaniei cu România. La articolul III se spunea:

”În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Naţională proclamă următoarele: 1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc ”.

Textul acestei proclamaţii este foarte puţin cunoscut de români. Ideologia naţională oficială şi canonul şcolar l-au neglijat în mod sistematic, căci el punea mari dificultăţi de natură politică. Aşa se face că, paradoxal, singurii care au citit cu atenţie actul fondator al României Mari au fost numai ungurii şi saşii. Românii, în schimb, au părut că au interesul să arunce în uitare documentul propriei întemeieri.

Nici astăzi, când ne mai despart doar cinci ani până la împlinirea unui secol de la 1 decembrie 1918, elevii din şcolile româneşti nu citesc la ora de istorie acest text şi nu ar trebui să ne mirăm că ei păstrează pe mai departe o atitudine ostilă faţă de ”excesul” revendicărilor maghiare. Ceea ce irită îndeobşte nu sunt revendicările, ci impresia îndelung cultivată că ele sunt expresia unei obrăznicii congenitale sau a unei insolenţe istorice.

În textul Proclamaţiei, noţiunea care creează cele mai multe dificultăţi juridico-politice este aceea de ”popoare conlocuitoare”. Se vede aşadar că ungurii au parcurs, fără voia lor şi în pofida tuturor împotrivirilor, drumul de la popor conlocuitor la minoritate etnică. Este o vădită pierdere de drepturi.

Victor Ponta a spus însă sâmbătă la Congresul UDMR că este preocupat de o soluţie de compromis, care să ţină însă seama de spiritul acestui document istoric :

”Ştiţi foarte bine - şi am curajul să o spun aici - cât de greu va fi de acceptat pentru o majoritate parlamentară ideea schimbării Articolului 1 din Constituţie. Eu, în acelaşi timp, ştiu foarte bine - şi domnul primar vorbea aici de nişte principii care în 1918 au stat la baza unirii Transilvaniei cu Regatul României: da, cred că la modificarea constituţională putem împreună să găsim acea formulă care să vă garanteze şi constituţional dumneavoastră că sunteţi o parte a naţiunii, sunteţi o parte legitimă, egală a acestei ţări şi că aceasta este ţara dumneavoastră, aşa cum este ţara tuturor românilor.”

Maghiarii au formulat explicit cerinţa de a fi recunoscuţi ca ”element constitutiv al statului”, ceea ce înseamnă, aproximativ, o recuperare a ceva din statutul de ”popor conlocuitor”. Bineînţeles că nici o noţiune, nici cealaltă nu sunt foarte clare, ele neavând un corespondent juridic bine precizat. Dar tocmai de aceea o negociere este posibilă.

Formula ”element constitutiv al statului” a fost elaborată de UDMR la începutul anilor 90, dar a fost o vreme abandonată, întrucât părea prea îndrăzneaţă şi pentru că nu avea un corespondent în lexicul politico-juridic internaţional. Dacă UDMR a redezgropat acest concept este pentru că speră, probabil, să poate negocia un statut mai favorabil prin noua constituţie.

Chiar dacă nu este foarte clar, am putea înţelege că primul ministru a propus UDMR să accepte Articolul 1 în forma sa neschimbată, cu atributul naţional păstrat la locul său, arătând în schimb deschidere pentru anumite subiecte concrete.