1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

De la Podgoriţa la Paris

Nemanja Rujevic, Claudia Stefan17 noiembrie 2015

Să aibă muntenegreanul arestat în Bavaria vreo legătură cu atentatele de la Paris? Nemanja Rujevic a investigat scena extremistă din Muntenegru.

https://p.dw.com/p/1H75E
Imagine: picture-alliance/dpa/M. Balk

Puşti, pistoale, grenade şi explozibil. În timpul unui control de rutină pe autostrada A8, la Bad Feilnbach, poliţiştii germani au descoperit un adevărat arsenal. Bine dosit într-un Golf 5. La volanul maşinii închiriate se afla muntgenegreanul Vlatko V. Conform presei, în GPS era introdusă o adresă din Paris. Cetăţeanul arestat susţine că intenţiona să viziteze Turnul Eiffel şi că habar nu avea de existenţa armelor din autoturism.

Reţinerea sa a avut loc pe 5 noiembrie 2015 - cu opt zile înaintea atacurilor din capitala Franţei. Germanii au informat autorităţile din Podgoriţa, Muntenegru, abia pe 10 noiembrie. În Republica Federală arestarea lui Vlatko V. a fost considerată un caz izolat de trafic de arme, fără legătură cu terorismul.

Un politician de rang înalt din Muntenegru, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, declara pentru agenţia de ştiri Mina că speculaţiile pe marginea vreunei posibile legături între un cetăţean muntenegrean şi atacurile de la Paris sunt o insinuare răutăcioasă. "Pobjeda" - publicaţia "de casă" a guvernului - a catalogat drept "propagandă", menită să împiedice aderarea Muntenegrului la NATO, articolele din presa germană.

Din cauza sărăciei?

În informaţiile difuzate, poliţia muntenegreană s-a grăbit să sublinieze apartenenţa lui Vlatko V. la comunitatea creştin-ortodoxă, nu la cea musulmană.

Symbolbild - Islamist
Imagine: Colourbox/krbfss

"Nu e deloc limpede felul în care poliţia a reuşit să excludă orice legătură a acestui om cu atentatele de la Paris", a afirmat furios politicianul Zoran Miljanić, preşedinte al comisiei parlamentare pentru securitate. "Inclusiv menţiunea că bărbatul este ortodox n-are niciun sens", adaugă el. Orice credincios poate fi antrenat în acţiuni teroriste.

Conform informaţiilor DW, Vlatko V. (51 de ani, celibatar, fără copii) provine dintr-un sat sărac al regiunii Bioče, situată la aproximativ 20 de kilometri de capitala Podgoriţa. Fratele său şi alte rude îl descriu ca pe un bărbat care trăia în condiţii precare şi se întreţinea din joburi ocazionale în agricultură. Niciun apropiat de-al său n-a ştiut că Vlatko V. a plecat cu maşina de la Podgoriţa la Paris.

Propaganda islamistă

Autorităţile muntenegrene ştiu că în micul stat de la Adriatica există un cuib de islamişti extremişti. Mai ales în regiunile de la frontiera cu Bosnia, Kosovo şi Albania - unde trăiesc mulţi musulmani - propaganda jihadistă e la ordinea zilei. De asemenea, este cunoscut faptul că există şi muntenegreni care s-au alăturat grupărilor teroriste din Siria.

Bosnien Razzia Polizeiaktion gegen Islamisten 03.09.2014
Bosnia: Razie în rândul islamiştilorImagine: picture alliance/AP Photo/Amel Emric

La sfârşitul lunii octombrie, Siria a trimis în Muntenegru un luptător rănit aparţinând organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI). În iunie, SI a difuzat un material video pentru Balcani în care musulmanii din regiune sunt îndemnaţi să-şi omoare vecinii. Sute de kosovari, bosniaci şi sârbi luptă deja în Orientul Mijlociu.

Recent, deputatul Zoran Miljanić a înaintat o propunere de modificare a legislaţiei, astfel încât cetăţenii muntenegreni implicaţi în războaie peste hotare să poată fi pedepsiţi în ţara natală. "Există persoane sau chiar grupuri organizate care se alătură războiului din străinătate. Din informaţiile noastre, în Muntenegru nu există centre de instruire a jihadiştilor. Dar ţările în care sunt asemenea campusuri se află la o distanţă de doar două-trei ore cu maşina de noi: Bosnia, Kosovo şi, probabil, Macedonia."

Nu e limpede dacă Vlatko V. ştia ce transportă şi cine urma să preia autoturismul la Paris. În ciuda avertismentelor politicienilor bavarezi, legătura cu atentatele din Franţa nu a fost confirmată. În schimb, un lucru e clar: în cazul Vlatko V., autorităţile germane şi cele muntenegrene n-au colaborat nicicum eficient.