1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De la Nistru pân´ la Tisa tot evreul plânsu-mi-s-a

..că nu mai poate răzbate de atâta răutate. A cui? Doar nu a preşedintelui? Defel! Klaus Iohannis a adoptat un demers semnalat cu atenţie şi ecou pozitiv în mediile străine. A decorat supravieţuitoare ale Holocaustului.

Poarta lagărului de la Auschwitz-Birkenau

Poarta lagărului de la Auschwitz-Birkenau

Preşedintele României a decorat, mai precis, trei supravieţuitoare ale lagărului de concentrare şi exterminare de la Auschwitz. Se aşteaptă deci Iohannis la aplauze? Le merită? Desigur, dacă nu împărtăşim revizionismul şi extremismul idiosincraziilor uzuale ale criticilor de serviciu ai „holocaustologilor”!

Preşedintele României a făcut, altfel spus, un gest simbolic indiscutabil salutar, din unghiul tuturor celor care nu cotizează la hidosul Weltanschauung conspiraţionisto-antisemit al cercurilor securisto-legionare, antonesciano-naţionalisto-comunisto-ceauşiste, cu tendinţe extremist-stângisto-fascisto-ortodoxiste.

Potrivit lui, „statul român și-a însușit lecția trecutului. A înțeles pe deplin să acționeze împotriva uitării și a oricăror forme ale intoleranței, discriminării, rasismului, antisemitismului și xenofobiei.... voi căuta, în calitate de președinte al României, să urmăresc o misiune sacră: să apăr memoria victimelor Holocaustului și să onorez adevărul istoric. O națiune nu poate avea viitor fără a-și respecta și cunoaște trecutul”.

Perfect adevărat. Iată, deci, declaraţii absolut binevenite, din punctul de vedere al susţinătorilor unei Românii ce n-ar mai vrea să fie mutilată de ura faţă de religii, rase şi etnii şi, semn de recuperată civilizaţie, îşi asumă, cot la cot cu ţările occidentale, cu întreaga lume liberă, cu restul Europei, propriul trecut. Întregul trecut, cu tot cu Holocaustul românesc.

Sunt salutare, incontestabil, pentru toţi adepţii democraţiilor liberale, care ştiu bine ce înseamnă, politic, maladia fatală a urii faţă de evrei. A urii pe faţă, ori mascate. A antisemitismului cu diversele derivate actuale ale miturilor sale fondatoare, gen antisionism, negaţionism, legionarism. Fie el de extracţie creştină, rasistă, stalinistă ori islamică, anti-iudaismul a fost şi a rămas, de la Hitler, părinţii islamismului, de genul muftiului Ierusalimului, Husseini, precum şi de la Stalin încoace, apanajul tuturor duşmanilor libertăţii. Nepoţii ideologici ai marilor criminali în masă ai istoriei îşi oferă azi cu generozitate marfa bogată de variaţiuni pe teme de ură, pe tarabele pieţii globale de religii, filosofii şi doctrine totalitare. Sunt tot mai agresivi. Între cele mai tenace "travestiuri" istorice (după cum le zice Robert Wistrich) se menţin la mare curs în România fantezii precum mitul nazisto-legionar al „iudeo-bolşevismului”. N-au decedat nici variante ale aberaţiei propagandistice sovietice, preluate de islamism, extrema stângă şi doctrinari ai corectitudinii politice privind o prezumtiva "'apropiere" dintre fascism şi sionism.

La 75 de ani de la uciderea în puşcărie, de către Stalin, a povestitorului evreu Isaac Babel, la 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, la 25 de la răsturnarea unui regim naţional-comunist care a cochetat deschis cu forme dintre cele mai abjecte de fascism sper, sincer, un lucru. Nădăjduiesc ca gestul şi declaraţiile lui Iohannis să fi fost nu numai simbolism. Să fi fost candide, iar nu gândite ca un soi de compensaţie pentru gafa decorării, ca prim gest prezidenţial, a unui simpatizant legionar. Dar există şi oarece motive de scepticism.

Mă întreb dacă Iohannis n-a aflat încă de angajamentele încălcate şi de enormităţile debitate de premierul ţării al cărei preşedinte e. Să nu ştie oare şeful statului că Victor Ponta a avut în Israel tupeul de a declara în vara anului trecut că-n România n-ar exista, chipurile, antisemitism? Dacă ştie, de ce tace? S-ar putea ca, în reacţie, unii (poate şi prea tăcutul preşedinte) să ridice din umeri. Să considere că-i vorba doar de încă o gogoaşă din minciunile imposibil de numărat ale premierului, pentru care braşoava pare să fi devenit o a doua natură. S-ar putea să creadă că, în rest, n-are de ce să ne pese de bazaconiiile celui care se menţine, vai, în fruntea unui guvern ce le-a furat românilor dreptul la vot.

Recent, acelaşi cabinet a hotărât să le şterpelească speranţele finale ale multora din ultimii supravieţuitori ai Holocaustului din România. Din pricina unei prese carente şi în materie de subiecte delicate precum Holocaustul, ori antisemitismul latent sau virulent din România, prea puţini ştiu despre ce e vorba. De pildă că, în raport cu mâna de oameni aflaţi încă, miraculos, în viaţă, care alcătuiesc infimul grup de supravieţuitori octogenari şi nonagenari ai Holocaustului, un grup care, din motive biologice, se topeşte văzând cu ochii, guvernul Ponta şi-a permis, odată în plus, să-şi încalce promisiunile.

În pofida unei reglementări adoptate în timpul campaniei electorale, Ponta şi miniştrii săi au hotărât, după alegeri, să amâne cu ani de zile, prin OUG, intrarea în vigoare a legii nr. 143 din 2014. E vorba de legea adoptată şi publicată în monitorul oficial nr. 777, din 24 octombrie trecut, privind majorarea indemnizaţiilor (oricum insignifiante şi mai degrabă simbolice) plătite evreilor şi, bănuiesc, romilor români tot mai puţini şi mai neputincioşi, care au scăpat de exterminare, dar au fost strămutaţi cu forţa, deportaţi, deţinuţi, evacuaţi şi chiniuiţi, între altele, prin muncă silnică, de regimul antonesciano-legionar. Ponta consideră pesemne că nonagenarii deziluzionaţi acum, din nou, ar mai avea nenumăraţi ani de trăit.

Ce jalnic, ce ipocrit şi cinic e să-i momeşti la vot pe aceşti bătrâni şi pe urmaşii lor, după care, în mod iresponsabil, să le dai cu tifla, aruncând o nouă umbră atât asupra viitorului puţin, pe acest pământ, al unor oameni obligaţi cândva de statul român să treacă prin infern, ca şi, la fel de grav, asupra reputaţiei ţării.

Preşedintele acestor oameni, al tuturor românilor, în fapt, ar fi fost bine sfătuit să rupă tăcerea şi să deplângă soarta celor a enşpea mia oară crunt dezamăgiţi. În fine, preşedintele are, pe lângă misiunile sale clasice, (ţinând de diplomaţie, de apărarea statului şi de justiţie) şi sarcina de la oferi oamenilor o orientare clară.

Nu i se cer lui Iohannis acrobaţii intelectuale, teologice, de pildă, în materie de teodicee, precum cele, convingătoare, ale lui Hans Jonas. Nu i se cere să explice improbabilul. De pildă, unde a fost şi de ce a întârziat să intervină Creatorul la Auschwitz, în timpul Pogromului din Iaşi, ori în Transnistria, când D-zeu s-a văzut de milioane de ori blasfemiat ,prin asasinarea celor creaţi după chipul şi asemănarea Sa, prin lichidarea unor omeni ucişi doar pentru „vina” de a face parte din răstignitul Său popor ales, ori din alt grup discriminat.

Dar i se poate sugera preşedintelui să lanseze semnale anti-antisemite consistente şi dincolo de decorarea unor supravieţuitoare ale lagărului de la Auschwitz. Să demonteze bunăoară, pe înţelesul tuturor, miturile antievreieşti care alimentează în continuare rătăcirea maladivă a multora în antisemitism şi în negaţionism.

E drept, la halul de dezinformare a multora, uşor nu e. Un pic de timp însă ar mai fi.