1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De la mici şi bere, la Înviere

Aşteptăm Învierea pietrificaţi în rele obiceiuri, crispaţi, încrîncenaţi, intoleranţi, în timp ce atîtea prilejuri însufleţite trec pe lîngă noi fără a le vedea.

default

Pentru că guvernul, în generozitatea sa, a făcut o punte de zile libere pentru bugetari între 1 Mai şi sărbătoarea Învierii, în Săptămîna Patimilor curg rîuri de bere iar micii şi hălcile de carne sfîrîie pe grătare la iarbă verde. Petrecerea, desigur că nu pentru toţi românii, va dura pînă în seara celei de-a doua zi de Paşte.

E în fond foarte bine că iată, în vremuri de criză, o bună parte a românilor pot să se bucure, să petreacă şi mai ales să se hrănească după pofta inimii. Litoralul românesc este plin, cel bulgăresc e şi el ocupat de vreo 30.000 de români, staţiunile şi pensiunile de la munte sînt şi acestea suprapopulate.

Se pare că de la an la an tot mai puţini ţinem postul prin care să întîmpinăm marile sărbători creştine. Postul pe care îl impunem trupului ne aduce bucurie şi lumină sufletească. Pentru asta e nevoie de acel răgaz de a sta de vorbă cu noi, pe care nu ni-l acordăm.

În sondajele de opinie românii se declară în proporţie de 90% credincioşi şi aproape 80% spun că merg de obicei la biserică. Conform unui sondaj IRES din primăvara trecută, 5% dintre români cred că de Paşte sărbătorim naşterea lui Iisus Cristos. Cîţi dintre noi nu au mai intrat într-o biserică de la propriul botez sau, dintre cei căsătoriţi, de la cununia religioasă? Eu cred că foarte mulţi.

Partea proastă e că nu sîntem cinstiţi, nu sîntem corecţi cu noi înşine şi cu cei din jur. Nu ne obligă nimeni să spunem că mergem la biserică dacă nu mergem, şi nici să ne mărturisim public drept credincioşi doar pentru că ne facem cruce la repezeală cînd trecem prin faţa unei biserici. Iar cei care sîntem negustori în relaţiile cu oamenii ne purtăm la fel şi în relaţia cu divinitatea.

Nu ne dorim un muzeu al comunismului – dacă ne-am dori acest lucru am putea să-l realizăm din fonduri private, după ce USL a respins acest proiect -, dar vrem să ne mîndrim cu Catedrala Mîntuirii Neamului, întinsă pe 11.000 de metri pătraţi, pentru care doar fundaţia a costat 30 de milioane de euro, costurile totale fiind estimate la 100 de milioane de euro. Potrivit ziarului Adevărul, credincioşii au donat pînă acum 15 milioane de euro pentru finalizarea fundaţiei.

Aşteptăm Învierea pietrificaţi în rele obiceiuri, crispaţi, încrîncenaţi, intoleranţi, în timp ce atîtea prilejuri însufleţite trec pe lîngă noi fără a le vedea.

Îmi aduc aminte de satul copilăriei mele, un cătun de munte, l-am mai pomenit de multe ori, desigur că şi din motive subiective. În Săptămîna Mare, oamenii nu erau nici mai buni nici mai răi decît în restul timpului. Îşi văruiau gardurile curţilor, pomii, îşi curăţau ogrăzile, în rest îşi vedeau de ale lor. Însă aveau pe chip o seninătate, o bucurie uşoară, greu de sesizat dacă nu îi cunoşteai, pe care nu o puteam vedea la ei decît în acele zile.

Era ca atunci cînd ar fi aşteptat să le vină copiii acasă de la oraş, sau cînd îşi măritau fata sau îşi însurau băiatul şi îşi întîmpinau nuntaşii la poartă, cu ploştile pline cu ţuică şi vin. Seninătatea aceea întruchipa la ei aşteptarea veştii celei bune şi asta cred că îi frăgezea pe dinăuntru.

Nu ştiu cît subiectivism încape în aceste fragmente de amintiri, dar memoria lor e vie şi azi. Cred însă că vestea cea mare a Învierii ne va găsi senini şi însufleţiţi, sau nu ne va găsi deloc.