1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

De la Mao la trans-rapid

Premierul chinez Wen Jiabao a părăsit Berlinul la finalul primei sale vizite oficiale în Germania. Prezenţa delegaţiei chineze în capitala federală s-a soldat cu semnarea mai multor contracte economice bilaterale. Germania este, în interiorul Uniunii Europene, principalul partener comerical al Chinei.

Jiabao, un om ce gîndeşte în cifre

Jiabao, un om ce "gîndeşte în cifre"

”Sunt un om ce-şi exprimă deseori gîndurile în cifre”, a mărturisit la Berlin şeful Executivului de la Pekin, Wen Jiabao. De-abia de un an în funcţie, premierul chinez a operat, la prima sa vizită oficială în Germania, cu nenumărate cifre. Schimburile comerciale chino-germane evoluează bine. Dar, gîndeşte Wen Jiabao (şi nu numai el), e loc de mai bine. Anul trecut, volumul schimburilor bilaterale s-a ridicat la suma de 42 de miliarde de euro. Cu 50 de procente mai mult decît în anul 2002. Iar primul trimestru al anului acesta a mai adus un plus de o treime faţă de aceeşi perioadă a anului trecut. Un succes de care se bucură Heinrich von Pierer, şeful Siemens şi preşedintele direcţiei Asia-Pacific din cadrul comunităţii economice germane: ”De 20 de ani urmăresc schimbările din China. În trecut mai priveam la această ţară ca la o relicvă maoistă. Acum sunt perfect încadraţi în contextul economic occidental. Sunt mai deschişi, mai transparenţi”.

Von Pierer este mulţumit şi de intervenţia premierului de la Pekin în protecţia proprietăţii intelectuale. China are renumele de paradis al pirateriei. Premierul, personal, s-a angajat să se preocupe de cadrul legislativ, astfel încît acesta să condamne aspru furtul intelectual. Îşi va apropia şi un adjunct ce va coordona cooperarea dintre poliţie, procuratură, justiţie şi (nu în ultimul rînd) vamă – pentru că tehnologia de vîrf aflată în circulaţie în lumea industriei moderne este foarte căutată în China.

China şi-a propus să-şi schimbe imaginea de fabrică a planetei. Era, în trecut, asociată textilelor ieftine sau încălţămintei cu preţ modic; spuneai jucării – te gîndeai la China. Noul simbol al Chinei ar trebui să devină trans-rapidul de la Shanghai, rodul cooperării germano-chineze. ”Partenerii noştri chinezi pot lua în calcul şi alte transferuri de înaltă tehnologie”, a comentat cancelarul federal Gerhard Schröder. ”O cooperare”, a completat însă şeful Executivului de la Berlin, ”ce depinde de modul în care ambele părţi vor ştii să contribui, pe termen lung şi reciproc avantajos, la succes”.

Pătrunderea oamenilor chinezi de afaceri în Europa nu este, însă, la fel de eficientă precum este accesul în China al marilor concerne germane (Volkswagen sau Siemens, de exemplu). Oraşe cum sunt Düsseldorf, Hamburg sau Frankfurt le oferă facilităţi – o primă lună scutire de chirie, servicii gratuite de translatori sau consilieri financiari . Cooperarea de succes impune, în fond, succesul ambilor parteneri de afaceri.

  • Data 05.05.2004
  • Autoare/Autor Hao Gui / Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2fY
  • Data 05.05.2004
  • Autoare/Autor Hao Gui / Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2fY