1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De la combinatul de cauciuc Jilava la Curtea Constituţională

Un nou judecător la Curtea Constituţională redeschide discuţia despre cine ar trebui să facă parte din acest înalt for al Statului

default

Preşedintele Traian Băsescu, l-a numit astăzi judecător la Curtea Constituţională în locul lui Petre Ninosu, care a decedat în luna iulie 2008, pe Petre Lăzăroiu.

Informaţiile privitoare la noul judecător sînt puţine.

Petre Lăzăroiu nu este în orice caz specialist în drept constituţional şi nu are nici o legătură cu acest domeniu aparte al Dreptului.

El a funcţionat pînă nu demult ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, unde fusese numit “din partea societăţii civile”. A demisionat însă după doar două şedinţe, în 27 martie anul acesta, din cauză că nu fusese numit membru permanent. El, după cum a relatat Mediafax, a explicat în şedinţa CSM că nu ştiuse dinainte acest lucru şi că indemnizaţia pe care o primeşte este, oricum, mult prea mică faţă de veniturile sale ca avocat.

Petre Lăzăroiu era de fapt avocat pînă la numirea sa în CSM şi lector la Universitatea particulară Dimitrie Cantemir, unde ţinea un curs de Drept financiar. Nu a reuşit încă să-şi dea doctoratul, dar are, totuşi, o teză în curs de redactare.

Înainte însă de a intra în Barou, a fost judecător la Curtea de Conturi, o altă poziţie ambiguă, adică nici demnitar, nici magistrat. Dar şi mai înainte activase ca jurist de întreprindere. Potrivit CV-ului prezentat Senatului cu ocazia candidaturii sale la CSM, după terminarea facultăţii de Drept din Bucureşti a lucrat ca jurist la Combinatul de cauciuc de la Jilava şi apoi la Intreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic Bucureşti.

În fine, într-un mod pe care CV-ul nu îl explică, el va fi numit judecător la Curtea de Conturi, pe care o părăseşte după desfiinţarea instanţelor de la această instituţie în 2003. Va deveni avocat şi lector la Universitatea Dimitrie Cantemir care îl va propune pentru CSM, “din partea societăţii civile”.

Aici este iarăşi o problemă de discutat. Cum s-a ajuns ca Universitatea particulară Dimitrie Cantemir, care este departe de a fi un Harvard românesc, să facă propuneri pentru CSM, în numele “societăţii civile”, este un lucru misterios. Legea permite şi chiar încurajează se pare ca un proces transparent de desemnare a demnitarilor publici să devină pînă la urmă ceva cu totul obscur şi necontrolabil.

În orice caz Petre Lăzăroiu nu a stat decît o lună la CSM din cauza indemnizaţiei prea mici şi iată-l acum judecător la Curtea Constituţională. Ce este de fapt Curtea Constituţională? În ultimul timp a devenit într-o prea largă măsură un instrument de echilibrare a forţelor politice şi de aceea, pe fondul criticilor insistente care i-au fost adresate din absolut toate direcţiile, a fost redeschisă discuţia despre modul în care a trebui desemnaţi judecătorii. S-a spus de pildă că judecătorii la Curtea Constituţională, care nu este o instanţă ca oricare alta, nu ar trebui să fie, neapărat, magistraţi de carieră, ci ar putea să fie intelectuali de mare prestigiu şi autoritate morală, istorici, scriitori, persoane care, în orice caz, s-au ilustrat în domeniul reflecţiei politice şi istorice în România. Putem presupune că noua numire a preşedintelui Traian Băsescu va alimenta dezbaterea, dar într-un sens cu totul diferit.