1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

De la Barack la Mubarak

Un milion de persoane s-au adunat în Cairo pentru a protesta împotriva preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak. Armata a anunţat că va garanta "libertatea de exprimare" a cetăţenilor egipteni care nu vor apela la violenţă.

default

În scurtul său discurs de ieri, parţial înregistrat după cum susţin unele cotidiane occidentale, liderul egiptean a confirmat că nu va mai candida pentru un nou mandat în septembrie, când vor avea loc alegeri prezidenţiale în Egipt.

Hosni Mubarak nu va mai candida pentru un nou mandat, anunţa, ieri seară, postul de televiziune Al Arabiya. Informaţia a fost confirmată în scurt timp de Mubarak însuşi, care s-a adresat poporului înfuriat prin intermediul unui discurs televizat. Nemulţumiţi de soluţia aleasă de Mubarak, care a declarat că doreşte să asigure o tranziţie paşnică de putere fără însă a demisiona, protestatarii au continuat să ceară debarcarea longevivului preşedinte arab.

Barack către Mubarak

Se pare că discursul lui Mubarak survine pe fondul unor recomandări primite de acesta de la preşedintele american, Barack Obama. Mai exact, potrivit unor diplomaţi americani din Cairo şi Washington, citaţi de New York Times, liderul de la Casa Albă i-ar fi transmis preşedintelui egiptean prin intermediul lui Frank G. Wisner, el însuşi fost diplomat care are solide legături cu Egiptul, că nu ar trebui să mai candideze pentru un nou mandat la toamnă.

Preşedintele egiptean şi-a motivat decizia indicând demonstraţiile masive din ultimele zile. "Evenimentele din ultimele zile ne impun să alegem între haos şi stabilitate şi ne aduc în faţa unei noi realităţi în faţa căreia trebuie să reacţionăm cu înţelepciune", a spus Mubarak. "Trăim vremuri dificile", a apreciat liderul de la Cairo, care nu a ezitat să sublinieze că şi-a servit "cu credinţă ţara timp de treizeci de ani".

Cu toate acestea, Mubarak a criticat mişcările de stradă, arătând cu degetul în direcţia opoziţiei. "Demonstraţiile au fost folosite de cei care vor să creeze haos în ţară, transformându-se în confruntări triste, organizate de grupuri politice cre vor să ameninţe stabilitatea ţării", a mai spus acesta.

Opoziţia, criticată

Opoziţia egipteană a fost de altfel criticată de Mubarak şi din cauza aparentei lipse de voinţă a acesteia în ceea ce priveşte dialogul politic. Preşedintele egiptean a subliniat că nu toate grupările din opoziţie sunt deschise către un dialog cu el, motiv pentru care a ales să se adreseze "direct oamenilor, musulmani sau copţi, tineri sau bătrâni". Pe final de discurs, Mubarak a anunţat că are de gând să moară în patria sa, nedorind sub nici o formă să fugă din ţară. "Istoria mă va judeca", a mai spus liderul de la Cairo.

Aproximativ un milion de oameni au ieşit din nou pe străzile capitalei Egiptului pentru a cere demisia preşedintelui. Noaptea trecută, egiptenii au rămas în stradă, în ciuda restricţiilor impuse de autorităţi şi a câtorva focuri de avertisment trase de armată. Mohamed ElBaradei, laureat al Premiului Nobel pentru pace, declara, ieri, într-un ziar britanic că preşedintele Hosni Mubarak ar trebui să plece "dacă vrea să-şi salveze pielea".

Autor: Vlad Drăghicescu / ag

Redactor: Robert Schwartz