1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De la articolul 200 încoace

Se spune în mod greșit că dezbaterea despre definiția familiei în Constituție ar fi o ilustrare a luptei dintre o majoritate opresivă și o minoritate oprimată. În realitate este vorba despre cu totul altceva.

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă de revizuire a Constituției care propune modificarea art. 48, alin. 1 din Constituție pentru înlocuirea termenului „soți” cu sintagma „bărbat și femeie” în definirea familiei și căsătoriei. Dar procedura parlamentară este însoțită de o polemică aprinsă în mediile private și pe rețelele de socializare, simultan cu tentativa de semn contrar de a obține o decizie de recunoaștere a căsătoriei homosexuale la Curtea Constituțională.

Am mai scris despre acest subiect arătând, în linii mari, că militanții emancipării homosexuale urmăresc un ideal greșit și că ei vor fi primii decepționați. Mariajul în termeni istorici nu are o legătură necesară cu iubirea pasională, având temeiuri cu totul diferite. Citam atunci pe un savant care, deși scria cu multe decenii în urmă, reușea prin amploarea analizei să pună în lumină sursa confuziei care domină și dezbaterile de astăzi: ”Am dezvăluit, scrie el, eroarea romantismului burghez care domină încă modul nostru de viață: dorința de a întemeia căsătoria pe iubirea pasională, adică pe ceva ce o neagă dintru-nceput.” (Denis de Rougemont, ”Iubirea și Occidentul”, 1972)

Într-adevăr, militanții emancipării homosexuale au dobândit motivația și argumentele de a revendica egalitatea în fața mariajului din clipa în care ”iubirea romantică” a cucerit un prestigiu greu atacabil. Familia alcătuită dintre un bărbat și o femeie continua să aibă motivații de altă natură, camuflate însă îndărătul unei suprafețe de sentimentalitate romantică. Dovada cea mai bună este că rezistența unei familii a depins de fiecare dată de motivațiile sale subsidiare, fie că vorbim de credința religioasă, fie de reguli ce țin de statut social sau economic. Romanța era decorul, iar când a devenit fondul însuși, familiile au început să se destrame cu ușurință. Dacă ieri tinerii îndrăgostiți trăiau drama ”prejudecăților” publice, astăzi copiii abandonați sau disputați trăiesc tragedia familiilor descompuse.

Am reluat însă discuția dintr-un alt motiv: partizanii mariajului homosexual susțin că scopul referendumului reclamat de Coaliția pentru Familie ar fi reprimarea sexuală a persoanelor cu orientare diferită. Am citit de nenumărate ori fraze care deplâng ”imixtiunea” tradiționaliștilor  în ”intimitatea dormitorului”, sugerând că în centrul discuției s-ar găsi sexualitatea. Or, tocmai că subiectul acesta e secundar, dacă nu cu totul absent.

Nu despre iubire pasională, eros, sexualitate e vorba. Și, de altfel, toată lumea știe prea bine că subiectul sexualității a fost tranșat în România atunci când a fost abrogat Articolul 200 din Codul Penal. Prin urmare toate aluziile la ”dormitor”, ”așternut” și imixtiunea abuzivă a unora sunt doar regretabile tentative de a falsifica dezbaterea și de a discredita preventiv orice argument contrar. Dar ca să fie și mai limpede, nu este vorba nici măcar despre iubirea deplânsă în atâtea poeme, opere lirice, romane sau filme, nu e vorba de Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, Paul et Virginie sau frații incestuoși ai lui Thomas Mann.

De data aceasta e vorba despre altceva: apărătorii mariajului tradițional doresc să-i conserve acestuia prestigiul și forța socială, nu neapărat pentru ei ca persoane, ci în beneficiul unui model de civilizație. Dacă admitem că Europa cu temeiurile sale iudeo-creștine a creat o civilizație demnă de toată prețuirea, ar trebui să recunoaștem că familia și-a adus o contribuție majoră. În schimb militanții revoluționari, odată ce și-au dobândit libertatea în planul vieții intime, iau cu asalt instituția mariajului pentru că văd în ea un ultim obstacol în calea emancipării totale. Nu mai e vorba de majorități opresive și de minorități oprimate, ci de o luptă pentru un statut simbolic din care homosexualii nu obțin practic nimic, dar dobândesc în schimb sentimentul unei victorii pe ruinele unei instituții străvechi. Căci dacă mariajul trece astăzi cu adevărat printr-o criză profundă, fiind greu oricum să-i prevedem soarta, legiferarea căsătoriei homosexuale îl va face pe deplin irelevant, și nu doar pentru unii, ci inclusiv pentru homosexuali.

Mariajul ca asociere pur subiectivă, care nu se mai supune niciunei cenzuri sociale (adică unei necesități obiective) va deveni o solemnitate parodică și un simplu accesoriu ce va putea fi abandonat oricând. Obiectul odată cucerit își va fi pierdut valoarea. Despre asta e vorba: despre o ambiție nihilistă și o căutare vană, și nu despre căutarea fericirii, intoleranță sau libertăți.