1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De cine are a se teme Noua Republică

Partidul Noua Republică îşi consolidează tot mai mult profilul conservator prin afilierea sa la o grupare europeană antifederalistă.

O premieră interesantă în politica românească: partidul Noua Republică a anunţat că aderă la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, un partid european de centru dreapta care cultivă un euroscepticism moderat. În această grupare se află de pildă Partidul Conservator din Marea Britanie care a părăsit Partidul Popularilor Europeni înainte de alegerile europene din 2009. Tot aici se află Partidul Democratic Civic din Cehia (Vaclav Klaus) sau partidul Dreptate şi Justiţie din Polonia, înfiinţat de fraţii Jaroslaw şi Lech Kaczynski.

E limpede aşadar că Noua Republică a ales să stea departe de entuziasmul eurofil al unui Guy Verhofstadt şi Daniel Cohn-Bendit ca şi de federalismul PPE. Principiile de bază ale acestei grupări paneuropene au fost stabilite prin Declaraţia de la Praga din martie 2012, care conţine un „decalog” din care am putea reţine rolul central acordat familiei şi ataşamantul pentru „suveranitatea statelor naţiune prin opoziţie la federalismul UE”. Aşadar ACRE acuză ambiţiile Comisiei de la Bruxelles de a reglementa fiecare aspect al vieţii europene, opunându-se unor noi cedări de suveranitate. (vezi „New Direction”, The foundation for european reform).

Preşedintele Noii Republici a declarat pentru Agerpres cu privire la ACRE: ”Este vorba de o familie politică, a doua ca număr în zona dreptei din Parlamentul European, care până astăzi nu avea certitudinea unui partener în România. Acolo unde Dan Voiculescu, ce a furat emblema unui partid nobil, aristocratic românesc, nu a putut, cu miliardele sale, să convingă, dar şi într-un moment în care noile grupări politice de dreapta din România, cum este Forţa Civică ori Mişcarea Populară, au probleme de adeziune internă şi de aderenţă la o familie europeană iată, Noua Republică a reuşit să persuadeze nişte demni reprezentanţi ai tradiţiilor republicane ori monarhice din Marea Britanie, Polonia, Cehia, Estonia şi alte ţări europene”.

Interesantă este şi poziţionarea internă printr-o vădită delimitare de Forţa Civică şi Mişcarea Populară. Dar proba reală a sincerităţii şi seriozităţii acestei afilieri care va fi oficializată la toamnă va fi politica internă a Noii Republici. Până acum la fel ca toate partidele româneşti, Noua Republică a fost foarte timidă când a venit vorba de politici europene sau de critica adresată Comisiei de la Bruxelles. Va îndrăzni, aşadar, Noua Republică să depăşească conformismul leneş care domină de obicei la Bucureşti? Va şti mica grupare să formuleze argumente valabile împotriva federalismului european pe care nimeni nu îl pune sub semnul întrebării? Este uşor să scrii în fiecare zi de plagiatul lui Ponta, dar mai greu să combaţi politicile promovate de Viviane Reding.

Realitatea este că principalul adversar al unei Noi Republici afiliate la ACRE, nu va fi guvernul USL, în ciuda retoricii ofensive practicate de Mihail Neamţu. Adevăratul adversar îl reprezintă competitorii de dreapta din familia PPE, care vor fi primii incomodaţi de un nou mesaj de drepta cu nuanţe eurosceptice. Adevăratul adversar îl reprezintă dreapta liberală (fie că vorbim de PDL, Mişcarea Populară, sau parţial PNL) cu care va concura pe piaţa politică internă. Dreapta liberală care domină astăzi cercurile politice din preajma preşedintelui Băsescu îl privesc cu multă circumspecţie pe Mihail Neamţu din cauza conservatorismului său, pe zi ce trece tot mai sincer, şi nu vor ezita să-i pună discret toate piedicile posibile. Conservatorismul PDL a fost doar o faţadă, un captatio adresat unui electorat naiv, dar în clipa în care un conservatorism adevărat îşi va face apariţia, vom asista la delimitări categorice. Nu PSD are a se teme de apariţia unui partid conservator cu afiliere europeană, ci prietenii preşedintelui. Şi nu de PSD trebuie să se teamă Mihail Neamţu, ci de foştii prieteni politici. Asta în cazul în care îşi ia rolul în serios.