1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De ce tocmai Davos?

O dată pe an, Davos devine Mekka jurnaliştilor din domeniul economic. Să îngheţe de frig şi să se înghesuie pentru exclusivităţi este deja parte a programului.

Pâine cu nuci, specialităţi elveţiene şi tradiţionala brânză fondue - oferta localului Schneider este pe gustul turiştilor. Numeroşii jurnalişti străini, care se îmbulzesc încă de la prima oră pentru a obţine un loc la masă, caută mai degrabă posibilitatea pentru a lucra în linişte.

Ceea ce nu e deloc uşor în timpul forumului economic de la Davos. În marele centru de presă, fiecare locşor este ocupat, jurnaliştii se aşează direct pe podea sau îşi scriu articolele afară, în adierea vântului.

Jurnalişti la înghesuială

De la Centrul de Congrese, care găzduieşte cea mai mare parte a lucrărilor, ziariştii au de parcurs un drum lung, prin frig, pentru a ajunge la punctele de lucru puse la dispoziţie de organizatori. Cei norocoşi mai pot prinde o maşină electrică de golf. Acestea sunt conduse de elveţieni, americani sau francezi, care îi transportă pe jurnaliştii îngheţaţi şi supra încărcaţi de aparatură spre centrul de presă.

Aici te izbeşti de miniştri sau guvernatori ai unor importante bănci, care rătăcesc în căutarea studiourilor de unde au loc transmisiunile în direct pentru diverse televiziuni.

Preşedinţi suferind de frig

Anul trecut, a fost rândul preşedintelui Parlamentului European: aproape 20 de minute a aşteptat în ger Martin Schulz pentru a intra în direct cu "European Broadcasting Union" (EBU). Nu se putea stabili legătura. Schulz încerca să încălzească atmosfera cu glume - în timp ce în imediata apropiere moderatori din Mexic şi Statele Unite relatau despre lucrările Forumului Mondial. Fiecare nu are alocate decât 10 minute, apoi face loc colegului care transmite pentru Schanghai sau Berlin.

Punct de control - punct de întâlnire

Organizarea logistica pentru evenimentul mamut, găzduit la altitudinea de 1560 de metri, este o misiune herculiană. Nimeni nu ştie exact câte cabluri, antene de satelit sau legături de internet sunt montate - dar tehnica funcţionează în mod miraculos la fel de bine ca şi sistemul de supraveghere.

Cu mult înainte de a ajunge la centrul propriu-zis sunt instalate filtrele de control. Aici toţi au drepturi egale: la coadă aşteaptă cuminţi atât şeful de la Amnesty International cât şi oligarhul rus. Aroape toţi nu au gardă de corp, pentru că body guarzii nu sunt acreditaţi.

Farmecul anilor '60 la preţuri de lux

Militarii elveţieni au izolat practic Davosul. Locuitorii suportă cu stoicism. Nu-i de mirare: câştigă bani buni de pe urma închirierii celor mai simple cămăruţe. O garsonieră râmasă la stilul anilor '60 costă cel puţin 400 de franci pe noapte şi se închirează pentru minimum o săptămână.

Şi totuşi, cine primeşte garsoniera este norcos. Locurile la hotel nu sunt de ajuns. Mulţi dintre participanţi sunt cazaţi în localităţile învecinate şi au drumuri lungi de parcurs pentru a participa la lucrări. Drumurile acoperite de gheaţă nu sunt deloc sigure, iar călătoria cu taxiul atinge preţuri "extraterestre" - cererea depăşeşte oferta.

La ceai cu Bill Clinton

De ce revin totuşi atâţi participanţi şi jurnalişti în fiecare an? Tocmai înghesuiala îi atrage. În nici un alt loc din lume nu întâlneşti atâtea VIP-uri într-o perioadă atât de scurtă.

De acea, în fiecare zi iau loc la masă în cafeneaua Schneider, sunt bucuroşi să bea ceaiul în vecinătatea lui Bill Clinton, să-l urmărească cu privirea pe preşedintele columbian, grăbindu-se către o conferinţă...

Discuţiile sunt scurte dar intensive. Se lucrează non-stop. Undeva în lume este totuşi "Prime Time".