1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

De ce s-a retras Fallon din funcţie?

Comandantul trupelor americane din Orientul Apropiat, William Fallon, şi-a anunţat retragerea din funcţie. Opinia publică se întreabă dacă retragerea sa nu este o urmare a refuzului de a aproba o intervenţie în Iran

Admiralul William Fallon - fostul comandant al trupelor americane în Iran

Admiralul William Fallon - fostul comandant al trupelor americane în Iran

Admiralul William Fallon a fost doar un an comandantul trupelor americane din Orientul Apropiat. Iar în decursul acestui an, Fallon a atras atenţia opiniei publice prin declaraţia sa oficială în care a dezaprobat o eventuală intervenţie americană în Iran. Oare este retragerea admiralului Fallon din funcţie un indiciu privind pregătirile unei acţiuni militare a Statelor Unite în Iran?

„Ideea este ridicolă. Absolut ridicolă”, a declarat secretarul american pentru apărare, Robert Gates.

Fallon – om între război şi pace?

Retragerea admiralului a fost precedată de un articol apărut în revista americană „Esquire” care îl desemna pe Fallon ca un „om între război şi pace”, care se opune în mod decisiv planurilor de război ale administraţiei Bush privind o intervenţie în Iran. Secretarul american pentru apărare, Robert Gates, a confirmat că executivul de la Washington a luat în considerare o intervenţie militară în Iran. El a preciza însă că, în final, guvernul ar fi ajuns la concluzia că presiunile politice şi economice făcute asupra Teheranului sunt mai eficiente decât atacurile armatei. Astfel, între comandantul trupelor Statelor Unite în Orientul Apropiat şi administraţia Bush nu ar fi existat nici o dată diferenţe de opinie, a mai adăugat Gates.

Admiralul William Fallon a evitat de asemenea să confirme disputele dintre persoana sa şi Casa Albă. Numai şi numai percepţia opiniei publice că ar fi existat astfel de diferenţe de opinie a îngreunat munca sa în Orientul Apropiat, a declarat Fallon.

Gates regretă retragerea lui Fallon

Şeful Pentagonului a recunoscut că retragerea admiralului din funcţie reprezintă o mare pierdere pentru armata americană.

„William Fallon este greu de înlocuit – foarte greu”, a precizat Gates.

Secretarul american pentru apărare a respins zvonurile apărute în presă potrivit cărora preşedintele George Bush ar fi forţat retragerea admiralului. Totuşi, Harry Reid, liderul majorităţii democrate din Senatul american a declarat că administraţia Bush nu permite colaboratorilor săi să-şi exprime liber părerile, mai ales dacă acestea sunt contrare poziţiei oficiale.