1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De ce partidele de dreapta nu încap în aceeaşi teacă

Trunchiul FSN a fost atît de generos astfel că el a putut livra de-a lungul timpului şi partidelor de dreapta şi centru-dreapta politicieni dispuşi să-şi schimbe doar hainele, nu şi convingerile.

Migrările masive în barca puterii, schimbarea carnetului de partid înaintea şi în timpul configurării unei noi arhitecturi politice au făcut ca o mare parte a românilor să-şi piardă încrederea în politicienii mărturisiţi a fi necondiţionat de dreapta.

Poate exemplul cel mai grăitor privind labilitatea în materie de ideologie a politicienilor îl reprezintă guvernarea Năstase, cînd o treime din primarii opoziţiei au trecut în barca puterii. Un alt exemplu este căderea guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură, votată inclusiv de parlamentari ai PDL. Istoria postdecembristă a fost scrisă nu prin aplicarea principiilor ideologice, fie ele de stînga sau de dreapta, ci prin impunerea intereselor unor clanuri transpartinice aparţinînd puterii oculte.

Alianţa D.A., cu care Traian Băsescu a cîştigat primul mandat în 2004, a prezentat publicului mai degrabă o promisiune a moralităţii în politică, şi nu o viziune ideologică de dreapta. De aceea ea nici nu a rezistat, dincolo de conflictele de interese dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu. Este un exemplu grăitor de întovărăşire politică silnică, în afara oricăror guvernanţe ideologice comune.

Înaintea alegerilor europene din primăvara acestui an, liderii partidelor de dreapta anunţau că imediat după încheierea acestora vor purta discuţii pentru a se prezenta cu un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Orgoliile şi interesele pre şi post electorale au dus la situaţia prezentă, în care mai mulţi candidaţi de pe zona dreaptă îşi împart electoratul în turul întîi, fără a avea nici o siguranţă că în turul al doilea acesta se va prezenta disciplinat pentru a susţine candidatul calificat al dreptei, cel mai probabil pe Klaus Iohannis.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent (la B1tv) că alianţa între PNL şi PDL este o greşeală şi că ACL se va destrăma după alegerile prezidenţiale indiferent dacă Iohannis va cîştiga sau va pierde aceste alegeri: "Şi dacă va cîştiga Iohannis, şi dacă nu va cîştiga, fuziunea PNL-PDL nu se face, se face fuziunea PDL-PMP", a spus preşedintele. Este o previziune plauzibilă, în sensul în care politicienii din PDL care au rămas fideli preşedintelui, unii dintre ei fiind de pe acum nemulţumiţi de alianţa cu PNL, vor părăsi partidul şi vor îngroşa rîndurile PMP. Iar în felul acesta Elena Udrea va spera să aibă o platformă politică cu care să cîştige alegerile parlamentare din 2016. Speranţă deşartă, desigur.

Aşadar nici vorbă de unificarea sau "reunificarea" dreptei, nici după alegerile prezidenţiale. Dimpotrivă, se pare că vom asista la o nouă divizare a dreptei pe scena politică, ce va confirma încă o dată că partidele ce se revendică de la această ideologie nu au fost niciodată unite decît conjunctural.

Electoratul de dreapta aşteaptă în continuare o construcţie politică nouă, care să promoveze valorile liberale, cu oameni nepătaţi, străini de traseism şi complicităţi subterane cu adversarii lor. Ceea ce oferă scena politică azi este un conglomerat de partide care nu au reuşit să se definească ideologic, realitate pe care din păcate cea mai mare parte a electoratului o acceptă cu nepăsare.