1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

De ce pacea în Orientul Mijlociu pare cu totul iluzorie?

Pacea e prea adesea rece. E starea de absenţă a beligeranţei care se instaurează când taberele aflate în conflict se consideră prea slabe ca să facă faţă cu succes, misiunii de a-şi învinge adversarii.

default

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, alături de emisarul special pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, anunţând reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene

Astfel văzută, pacea nu este mai mult decât o funcţie, şi anume una a fricii de celălalt. Aşa poate fi descrisă pacea precară şi fragilă dintre coreenii din nord şi cei din sud, dintre Israel, pe de o parte, Egipt şi Iordania pe de alta.

Ce şanse au, din această perspectivă convorbirile directe dintre israelieni şi palestinieni?

Descurajarea, faimoasa disuasiune garantată de arsenalele nucleare ale SUA şi Rusiei ,este principiul pe care s-a clădit, timp de 50 de ani, pacea de care, în războiul rece au beneficiat din plin raţionaliştii vest-europeni. Ea n-ar fi fost însă posibilă fără un dram de pragmatism din partea Moscovei.

Corolarul acestei constatări e clar. Ori de câte ori apar lideri populişti în stare să insufle propriei tabere convingerea iraţională - adesea iluzorie - în capacitatea ei de a-şi birui fără drept de apel inamicii, glonţul e introdus pe ţeavă iar vărsarea de sânge devine inevitabilă.

Pacea reală, caldă, autentică, nu funcţionează decât dacă mase critice din interiorul ambelor tabere vrăjmaşe ajung la concluzia inebranlabilă că beneficiile unui virtual război, chiar câştigat, sunt prea reduse, iar dezavantajele prea mari pentru ca un conflict să fie profitabil.

La o asemenea concluzie au ajuns, cu oarecari excepţii, după al doilea război mondial, popoarele din vestul Europei. În consecinţă s-a creat UE.

Dar integrarea europeană n-ar fi funcţionat dacă naţiunile care au creat-o n-ar fi împărtăşit o întinsă plajă de valori şi tradiţii de liberalism.

De acest moment de cotitură Orientul Mijlociu este departe. Iar aceasta nu pentru că, aşa cum provocator sugera istoricul evreu Tony Judd israelienii ar fi anacronici în insistenţa lor de a ţine la propriul lor stat naţional într-o epocă a integrărilor de genul UE. Ci pentru că în Orient,ceasul dezvoltării s-a oprit undeva în Evul Mediu.

Neue Gewalt in Nahost - Innenminister Palästinas zurückgetreten

Violenţa, stare de fapt în Fâşia Gaza

Educaţia maselor din lumea arabă continuă să fie profund deficitară. Raţionalismul e detestat. Colectivismul, în forma lui islamistă e pretutindeni de rigoare.

Convingerea că micul stat evreu poate fi lichidat prin mijloace fie convenţionale, fie neconvenţionale, de felul izolării internaţionale, sau prin intermediul armatei iraniene, e prea adânc înrădăcinată, şi continuă să se extindă, alimentat de abulia unui occident împăciuitorist.

De ce să negociezi o pace prea puţin convenabilă cu Israelul, dacă demonizarea statului evreu şi războiul, fie şi formal, cu acest stat menţine la putere, prin forţa propagandei, tiraniile arabe şi justifică în acelaşi timp militantismul oricărui extremism?

De ce să vrei să faci o pace riscantă pentru oricine o încheie, dacă pare că aşteptarea cu mâinile în sân va aduce roadele scontate, în speţă izolarea şi prăbuşirea Israelului, eventual graţie unui schimb de lovituri mutual distructiv între Ierusalim şi Teheran?

De cealaltă parte a baricadei, sub impactul repetatelor eşecuri ale diplomaţiei din ultimii 20 de ani, al permanentului pericol terorist şi al ameninţării iraniene cu un genocid tot mai posibil, date fiind ambiţiile nucleare ale Teheranului, mentalitatea s-a schimbat perceptibil şi în Israel.

Singura democraţie din regiune s-a adaptat rigorilor regionale şi a alunecat spre conservatorism şi dreapta. Raţionalismul pierde peste tot teren, militantismul ia amploare. Ceea ce nu înseamnă că ţesătura democratică a societăţii israeliene ar fi în primejdie.

Dar şi această schimbare de mentalitate israeliană plasează noi obstacole în calea încheierii prin negocieri a păcii.

Pe scurt, în faţa tratativelor directe obţinute de americani după îndelungi eforturi, de la palestinieni şi Israel se ridică piedici aparent insurmontabile. Ele ţin mai puţin de aşezări, de statutul refugiaţilor sau de Ierusalim, ci înainte de orice de carenţe de mentalitate.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder