De ce nu se mai citesc cărțile

Editorii români se plâng invariabil că piața de carte este foarte redusă plasându-se pe ultimul loc în Europa, în urma unor țări mult mai mici ca Ungaria sau Cehia. Românii nu cumpără prea multe carți și nu citesc. Ce-i drept, acestea două sunt lucruri complet diferite, dar sondajele arată că ele se suprapun în mare măsură, căci nici bibliotecile publice nu sunt luate cu asalt. Toate aceste lucruri sunt rostite pe un ton dramatic de cel puțin două ori pe an, când au loc târgurile de carte din București, doar-doar guvernanții vor consimți să facă ceva. Unii au răspuns totuși acestor apeluri, ca fostul ministru al Culturii din Guvernul Ponta, Ionuț Vulpescu, care a redus cota de TVA pentru cărți de la 9% la 5%, deși nu i-a adus nicio glorie. E un fapt că principalii beneficiari disprețuiesc atât de mult  PSD-ul, încât nu s-au obosit să facă nici cel mai mic comentariu favorabil. Nici voucherele pentru cărți oferite mai înainte profesorilor nu se bucuraseră de o bună primire în rândul intelectualilor, care denunțaseră măsura ca pe o mită electorală demnă de tot disprețul. Când Mihai Maci (eseist strălucit și cadru universitar la Oradea) mărturisea că se bucură de acest cadou, a fost acoperit cu grave reproșuri din partea radicalilor neînduplecați. Nu a mai îndrăznit nimeni să declare că voucherul i-a fost de folos, deși, cu siguranță, cei mai mulți l-au folosit în tăcere.

Se pare însă că nici aceste măsuri nu au schimbat mare lucru la nivelul pieței în ansamblu. În orice caz, un militant PNL, Ovidiu Raețchi, s-a gândit să dezvolte subiectul propunând un pachet mai larg de legi care, potrivit speranțelor sale, să dubleze în câțiva ani piața de carte. El a propus președintelui Iohannis și partidelor politice un așa numit ”Pact pentru carte”, în virtutea căruia să fie adoptate mai multe măsuri fiscale și de altă natură. În linii mari, el continuă ce s-a făcut și până acum: TVA va fi redus și mai mult, coborând de la 5% la 0% pentru cartea tipărită, se vor da vouchere pentru profesori (100 de euro pe an), ba mai mult și elevii vor primi 50 de euro la finele fiecărui ciclu școlar. O idee nouă, care nu ar fi trecut probabil prin capul unui militant PSD, este aceea de a scuti complet de impozit toate clădirile și terenurile aferente comerțului cu carte. Asta este o contribuție liberală, utilă inclusiv grupului Amazon, care tocmai a anunțat că sosește în România.

Probabil că discuția nu va lua mare amploare căci nu ne găsim într-un an electoral, iar liberalii sunt în opoziție (și nici nu știm dacă finanțiștii PNL sunt de acord cu partea de subvenții), dar prilejul este bun pentru a atinge aspectele esențiale.

Consumul de carte, așa zicând, ține cu siguranță de preț, dar nu într-un mod decisiv. Dacă s-ar ieftini cărțile în mod substanțial (ceea ce nu s-a întâmplat, în ciuda scăderii TVA) s-ar cumpăra mai multe cărți, dar nu este sigur că ar fi și citite. Dacă afacerile cu cărți se interesează doar de vânzări, politica și guvernele ar trebui să vizeze esențialul și anume lectura. E adevărat că Ovidiu Raețchi nu ignoră acest lucru, propunând dezvoltarea bibliotecilor școlare, numai că ele nu sunt folosite nici astăzi la capacitatea lor întreagă.

Ar trebui poate să luăm în serios, de aici înainte, răspunsul standard pe care îl oferă oamenii în toate sondajele și în toate conversațiile: ”nu avem timp să citim”. Aici se află poate cheia problemei, timpul s-a comprimat și continuă să se comprime. În mod obiectiv, românii prinși în noua ordine capitalistă muncesc mai multe ore pe săptămână decât francezii sau germanii (realitate statistică), dar mai important ni se pare aspectul subiectiv. Timpul se comprimă în mod subiectiv ca efect al neliniștii și nesiguranței. Lectura unei cărți, dacă nu e o obligație profesională, ține de ceea ce latinii numeau otium, stare de lene contemplativă care și-ar găsi loc cu siguranță în programul omului de astăzi oricât de ocupat ar fi el, cu condiția să nu se teamă mereu, să nu fie hărțuit de termene și de spectrul eșecului.

Unii repetă, cu resentiment nedisimulat, că românii sunt într-o proporție foarte mare ”analfabeți funcțional”, dar acest lucru e doar un mod vag de a vorbi, un fel de a indica un grad de neadevcare la o cultură nouă (economie, finanțe, statistică, tehnologie), dar care nu acoperă întregul spectru al culturii. Cu siguranță că cei desemnați ”analfabeți funcțional” din cauză că nu știu să citească un grafic ar putea prea bine și cu mari delicii să citească o ”poveste” bine scrisă sau o carte de istorie. Dar dacă oamenii nu mai găsesc spațiul interior de calm și reverie pe care să-l dedice acestor ocupații, se precipită frenetic către activități exterioare, care sfârșesc prin a le copleși timpul în mod obiectiv. Siguranța zilei de mâine, siguranța unui câștig decent, perspectiva stabilității profesionale au fost afectate grav de ultimile decenii de tranziție și, chiar dacă au câștigat o relativă prosperitate, mulți au pierdut disponibilitatea interioară către reflecție și lectură.

O problemă este însă și faptul că toate aceste lucruri sunt de regulă ocultate, din spaima de a nu călca, fie și din greșeală, pe ideea de ”alienare” (de origine marxistă!) și de a nu știrbi cu ceva prestigiul capitalismului regăsit. Iar culmea este că cei care trăiesc din piața cărții continuă în bună parte să susțină politicile liberale à outrance, deși ei sunt primii care suferă de pe urma precarizării culturale a societății românești.