1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De ce nu avem o cultură a dialogului?

În România nu există o cultură a dialogului şi nici şansa ca acest exerciţiu de onestitate să apară prea curînd.

default

Dacă e să vorbim despre lumea politică, mai ales în ultimii ani dialogul dintre putere şi opoziţie a lipsit cu desăvîrşire. Este elementar că orice partid politic îşi doreşte să ajungă la putere, însă refuzul oricărei forme de dialog a actualei opoziţii cu puterea, în perioada de criză pe care o traversăm, dovedeşte o înverşunare a acesteia care nu are nimic de-a face cu politica.

Ţinta opoziţiei, unite acum cu acte în regulă, este desigur înlăturarea lui Traian Băsescu din fruntea statului. Motivul este presiunea pe care baronii şi mogulii, aşa-numiţii oameni de afaceri aflaţi în spatele partidelor din opoziţie o fac pentru ca şeful statului să fie înlăturat.

De altfel, nu mai departe de marţi, 15 februarie, Sorin Ovidiu Vîntu a spus jurnaliştilor, după ce a ieşit din sala de judecată: "De azi, declar război deschis lui Traian Băsescu şi apropiaţilor lui." Iată că ne aflăm în ţara în care un inculpat declară război preşedintelui, iar lumea are motive să îl şi creadă. Pentru că Vîntu nu duce acest război doar prin trustul lui de presă, ci mai ales prin trustul de politicieni din opoziţie.

Din cele spuse pînă acum, putem afirma că în lumea noastră politică nu avem o cultură a dialogului pentru că cei mai mulţi dintre oamenii politici nu sînt liberi. Altfel spus, ei sînt şantajabili de oamenii puternici cu bani din spatele lor, pe de o parte, şi prin propriile afaceri necurate, pe de altă parte.

Dar o cultură a dialogului nu avem nici în lumea intelectuală. Intelectualii sînt în mare parte împărţiţi în tabere care par a fi ireconciliabile, dar nu la nivel ideatic. Mai întîi, acei intelectuali de mare vizibilitate şi care, unii dintre ei, ocupă şi funcţii publice, sînt criticaţi de celelalte tabere că sînt aserviţi puterii. Dacă nu ar fi fost nici vizibili în spaţiul public şi nu ar fi ocupat nici funcţiile respective, am convingerea fermă că ei ar fi fost împroşcaţi cu laude. Spun "împroşcaţi, pentru că în cazul acesta nu am fi asistat decît la desfăşurarea ipocriziei neaoşe, cu rădăcini adînci în cultura noastră.

Problema e că una dintre taberele cele mai virulente împotriva aşa-numiţilor intelectuali ai puterii este tabăra aservită micilor ecrane ale marilor moguli. Intelectuali altcîndva cu totul respectabili fac acum jocurile mogulilor şi ale opoziţiei, îşi dau cu părerea despre orice, fără a avea soluţie la nimic.

Pentru ei, cultura a rămas un sector de nişă, ceea ce primează sînt beneficiile materiale de care se bucură. Au devenit subit apostolii celor săraci, deşi demagogia lor se vede de la o poştă. Ce-i împiedică pe aceşti intelectuali să întindă punţi de dezbatere, să apeleze la întrebări şi nuanţe, să respecte opinia celuilalt şi să nu se considere deţinătorii adevărului absolut?

Răspunsul e acelaşi, ca şi în cazul politicienilor: lipsa de libertate. Fiecare a avut un preţ, iar acel preţ le-a fost oferit pentru serviciile pe care le aduc în scopul turmentării populaţiei.

O cultură a dialogului nu poate fi posibilă sub dictatura invidiei şi seducţia banului. Pentru că nu putem apărea în faţa celuilalt, cu ideile şi credinţele noastre, decît după ce ne vom fi purificat noi înşine.

Autor: George Arun
Redactor: Robert Schwartz