1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De ce lipsesc temele „europene”

Tendinţa de a culpabiliza mediul politic românesc pentru incapacitatea sa de a se racorda la marile subiecte europene este întrucâtva exagerată.

S-a observat în această campanie electorală că lipsesc temele mari privitoare la construcţia Uniunii Europene. Observaţia este corectă, dar ar fi bine totuşi să vedem şi care sunt circumstanţele.

Dacă luăm în considerare dezbaterile oraganizate pentru prima dată pentru preşedinţia Comisiei Europene şi chestionarele pe teme europene publicate de publicaţiile şi platformele online specializate, vom observa că multe dintre subiectele ”fierbinţi” lipsesc din România pentru simplul fapt că ele nu au aici nicio relevanţă. De exemplu, migraţia nu doar că nu trezeşte preocupări identice cu cele din Vest, dar este valorizată exact invers. În mai toate întâlnirile dintre candidaţii la preşedinţia Comisiei a apărut problema migraţiei atât din afara Uniunii cât şi din interiorul ei. Dacă întregul Occident, incluzând ţările din sud ca Italia şi Spania, este sensibil la acest subiect, România nu poate avea aceeaşi preocupare.

Iată aşadar că absenţa unor teme ”europene” din dezbaterea românească nu ar trebui privită întotdeauna cu reproş, ci constatată pur şi simplu ca un fapt natural. În România nu soseşte deocamdată mai nimeni în calitate de migrant şi mai ales românii sunt cei care pleacă sau plecau până nu demult.

Problema aceasta nu este tratată direct în această campanie electorală, dat putem găsi anumite reflexe ale ei. De exemplu, liberalii au lansat un program economic în care este menţionat obiectivul ca în următorii cinci ani mişcarea forţei de muncă din interior către în afară să fie inversată. Românii nu au cum să vorbească ca vesticii, dar problema migraţiei nu rămâne cu totul fără ecou.

Un alt reflex, de data aceasta în plan psihologic, este sloganul mult comentat ”mândri că suntem români!” şi care este, probabil, şi o reacţie la agitaţia antiimigraţionistă de tipul celei practicate de UKIP, bunăoară. Asistăm, probabil, la aceeaşi mişcare psihologică prin care subiectul lezat tinde să transforme vulnerabilitatea în virtute. De asemenea, dosarul Schengen care revine mereu într-o formă sau alta în dezbatere este o variaţiune pe tema migraţiei.

Un alt subiect care preocupă Vestul în cel mai înalt grad este atitudinea Comisiei faţă de disciplina bugetară a statelor. Unii socialişti francezi nu au ascuns că speră ca viitoarea Comisie să permită Franţei să nu îşi respecte angajamentele, dar cel de la care aşteptau revirimentul, Martin Schulz, candidatul stângii, le-a spulberat orice speranţă. O parte a Europei (vezi şi depoziţiile lui Ska Keller, José Bové, Alexis Tsipras) speră să se revină la perioada de dinainte de criză, cu împrumuturi masive şi cheltuieli sociale mari, în timp ce alta (Juncker, dar şi Schulz) ştie că acest lucru nu e cu putinţă. Or, România cunoaşte prea bine subiectul, dar în termeni proprii, ireductibili. Românii nu au cum să împărtăşească sentimentul vesticilor faţă de criză, deoarece nu au cunoscut niciodată prosperitatea acestora şi prin urmare nu le pot înţelege nici nuanţa nostalgiei pe care o încearcă.

Vedem aşadar că tendinţa aceasta de a culpabiliza mediul politic românesc pentru incapacitatea sa de a se racorda la „marile subiecte” este exagerată. Este adevărat - şi am arătat noi înşine de multe ori - că dezbaterea este marcată de multă ignoranţă şi de un soi de lipsă de voinţă, de o delăsare leneşă, dar nu ar trebui să pierdem din vedere că sunt şi obstacole de netrecut şi mai ales nepotriviri fireşti.

O politică realistă nu poate ignora faptul că problemele reale ale României nu sunt aceleaşi cu problemele Franţei sau Olandei şi că politica ”europeană” practicată la Bucureşti nu poate fi pur şi simplu calchiată după politicile practicate în altă parte.