De ce este blocat accesul la arhivele comunismului
10 decembrie 2003Publicitate
Există o adversitate politică faţă de activitatea CNSAS, manifestată făţiş de primul ministru, dar mai există una, mută şi mult mai eficace, aceea a sistemului serviciilor de informaţii. Ceea ce se vede cu ochiul liber este că sînt persoane care se opun cunoaşterii trecutului comunist, care pun obstacole în calea celor ce vor să intre în arhive. Dar întrebarea care se pune este cum de se poate ca după atîţia ani de la căderea comunismului şi după mai multe etape de reorganizare a serviciilor secrete să mai exista o atît de mare rezistenţă.
Toţi directorii SRI, ca să luăm doar exemplul principalului deţinător de arhive, au raportat în Parlament că serviciul a fost primenit în proporţie covîrşitoare. Nu doar Virgil Măgureanu declara acest lucru, dar şi Costin Georgescu, omul de încredre al lui Emil Constantinescu. Serviciile au fost primenite şi au fost angajaţi oameni noi, fie din afara sistemului, fie absolvenţi ai şcolii de specialiate. Cu toate acestea s-a remarcat că poziţiile de comandă cele mai importante au fost păstrate pe mai departe de vechii ofiţerii din sistem, care nu au desigur interesul ca nişte civili măcar curioşi dacă nu mînaţi de elanuri morale să intre în arhive. Şi mai este de menţionat un aspect important, care ţine de politica de recrutare adoptată de serviciile de informaţii. Aşa cum s-a observat la un moment dat, graţie unei anchete de presă, surprinzătoare prin informaţiile furnizate, încadrările în anumite servicii au fost făcute în mare măsură dupa criteriul înrudirii. Pesemne că acest criteriu, care nu este identic cu nepotismul din societatea civilă, avînd relevanţă pentru serviciile secrete a fost utilizat într-o oarecare măsură peste tot. Este mult mai uşor să menţii siguranţa informaţiilor atunci cînd ele sînt gestionate într-un cerc restrîns şi uşor de controlat. Unii au reclamat scăderea calităţii personalului şi a eficacităţii serviciului, dar probabil că siguranţa a trecut înaintea altor criterii. Observaţia aceasta ne îngăduie să formulăm o ipoteză de principiu. Tinerii, nou încadraţi, cei care nu au nici o legătură directă cu Securitatea comunistă, care în virtutea vîrstei nu au putut face poliţie politică şi care ar fi teoretic mai receptivi la deschiderea arhivelor se manifestă de fapt exact invers. Or explicaţia ar putea sta tocmai în legăturile şi dependenţele de familie.
În sfîrşit şi acest lucru este mult mai important există în interiorul serviciului un spirit de corp, foarte bun şi folositor în alte împrejurări, dar care acum crează o solidaritate între membrii săi care seamănă de fapt cu complicitatea. Iar dacă între serviciile secrete şi politică se va for fi creat anumite legături, atunci avem o explicaţie mai clară privind natura obstacolelor puse în calea dezvăluirii trecutului comunist.
Toţi directorii SRI, ca să luăm doar exemplul principalului deţinător de arhive, au raportat în Parlament că serviciul a fost primenit în proporţie covîrşitoare. Nu doar Virgil Măgureanu declara acest lucru, dar şi Costin Georgescu, omul de încredre al lui Emil Constantinescu. Serviciile au fost primenite şi au fost angajaţi oameni noi, fie din afara sistemului, fie absolvenţi ai şcolii de specialiate. Cu toate acestea s-a remarcat că poziţiile de comandă cele mai importante au fost păstrate pe mai departe de vechii ofiţerii din sistem, care nu au desigur interesul ca nişte civili măcar curioşi dacă nu mînaţi de elanuri morale să intre în arhive. Şi mai este de menţionat un aspect important, care ţine de politica de recrutare adoptată de serviciile de informaţii. Aşa cum s-a observat la un moment dat, graţie unei anchete de presă, surprinzătoare prin informaţiile furnizate, încadrările în anumite servicii au fost făcute în mare măsură dupa criteriul înrudirii. Pesemne că acest criteriu, care nu este identic cu nepotismul din societatea civilă, avînd relevanţă pentru serviciile secrete a fost utilizat într-o oarecare măsură peste tot. Este mult mai uşor să menţii siguranţa informaţiilor atunci cînd ele sînt gestionate într-un cerc restrîns şi uşor de controlat. Unii au reclamat scăderea calităţii personalului şi a eficacităţii serviciului, dar probabil că siguranţa a trecut înaintea altor criterii. Observaţia aceasta ne îngăduie să formulăm o ipoteză de principiu. Tinerii, nou încadraţi, cei care nu au nici o legătură directă cu Securitatea comunistă, care în virtutea vîrstei nu au putut face poliţie politică şi care ar fi teoretic mai receptivi la deschiderea arhivelor se manifestă de fapt exact invers. Or explicaţia ar putea sta tocmai în legăturile şi dependenţele de familie.
În sfîrşit şi acest lucru este mult mai important există în interiorul serviciului un spirit de corp, foarte bun şi folositor în alte împrejurări, dar care acum crează o solidaritate între membrii săi care seamănă de fapt cu complicitatea. Iar dacă între serviciile secrete şi politică se va for fi creat anumite legături, atunci avem o explicaţie mai clară privind natura obstacolelor puse în calea dezvăluirii trecutului comunist.
Publicitate