1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

De ce avea dreptate Donald Trump în ceea ce privește politica lui Barack Obama față de Coreea de Nord

Donald Trump este corect când apreciază politica administrației Obama față de Coreea de Nord drept un eșec. Experții spun însă că problema acum este că nici actualul președinte nu a venit cu soluții mai bune.

Când președintele ales Donald Trump l-a întâlnit pe președintele în exercițiu Barack Obama la Casa Albă cu puțin înaintea învestirii primului, Obama l-ar fi avertizat pe acesta că dosarul nord-coreean va fi una din problemele cele mai presante cu care se va confrunta.

Se pare că Obama avea dreptate. La șapte luni de la preluarea mandatului de către Trump, o Coree de Nord agresivă amenință că va ataca SUA, devenind astfel una din cele mai mari dureri de cap în politica externă a administrației de la Washington.

Că s-a ajuns aici are legătură - așa cum Trump a și spus - cu strategia eșuată a administrației Obama în privința Coreei de Nord - o abordare denumită "răbdare strategică." Obama a dat oficial acest nume abordării sale într-un document de securitate din 2015, afirmând că "provocările cu care ne confruntăm necesită răbdare strategică și persistență."

Chiar dacă acest concept nu se referea doar la Coreea de Nord, ci la întreaga politică externă americană, sigur că abordarea sa față de Phenian s-a înscris pe deplin în acest curs.

Strategie eșuată

După ce a exclus de timpuriu opțiunea militară, administrația Obama a încercat mai multe variante timp de opt ani pentru a convinge statul totalitar să își reducă sau să își oprească programul de înarmare nucleară. Mijloacele folosite au fost sporirea presiunii diplomatice și economice, dialogul, prezentarea în fața lumii întregi, într-un raport ONU, a încălcărilor drepturilor omului comise de regimul de la Phenian.

Nimic nu a funcționat însă.

"Abordarea administrației Obama față de Coreea de Nord a fost un eșec," consideră Kelsey Davenport, director la Asociația de Control al Armamentului. "Phenianul a primit astfel timp prețios pentru a-și continua dezvoltarea programului de rachete nucleare."

"Indiferent cum am analiza, răbdarea strategică a fost un eșec," conchide și Celeste Arrington, specialist în probleme coreene la Universitatea George Washington.

Eforturile lui Obama de a iniția un dialog cu Coreea de Nord au eșuat pentru că Washingtonul a avut pretenția ca, înainte de orice discuții, Phenianul să își întrerupă demersul de înarmare nucleară, explică Davenport.

Carul înaintea boilor

"S-a pus astfel cum se spune carul înaintea boilor," explică ea. "S-a cerut Coreei de Nord să ia unilateral măsuri nedorite doar pentru a porni negocierile, fără ca SUA să se oblige să facă ceva la rândul lor. Condițiile preliminare pentru dialog au fost deci excesive și lipsite de onestitate."

Iar, în încercarea de a spori presiunile asupra regimului de la Phenian, administrația Obama a răspuns de regulă provocărilor nord-coreene cu noi sancțiuni, fie unilateral, fie prin ONU. Davenport notează însă că și această direcție nu a fost urmată consistent și judicios.

"Măsurile de penalizare nu au fost aplicate cu seriozitate," acuză ea. Administrația anterioară nu a investit timp suficient în aplicarea sancțiunilor și a eșuat să ofere, pe lângă penalizări, propuneri prin care să angajeze o apropiere diplomatică de nordul comunist. Prin urmare, remarcă Davenport, Phenianul nu a avut o supapă prin care să poată acționa pentru a determina reducerea presiunilor.

Prioritate scăzută

În general, guvernarea Obama nu s-a implicat serios în rezolvarea acestui dosar și nici nu a înțeles cum trebuia intențiile Phenianului.

"Să stai să aștepți replica Coreei de Nord este o abordare reactivă și pasivă," crede Arrington. "Poate că administrația Obama ar fi putut face presiuni mai mari de inițiere a unui dialog sau să resusciteze formatul de discuții în șase folosit în 2005 și 2006."

În schimb, Washingtonul a ratat sau interpretat greșit semnalele de la Phenian privind o eventuală dispoziție de a dialoga, spune Davenport, amintind de oferta Phenianului din 2014 și 2015 de a-și opri programul de dezvoltare și testare a rachetelor nucleare, în schimbul opririi exercițiilor militare comune ale SUA și Coreei de Sud. Chiar dacă administrația Obama nu ar fi putut accepta înghețarea tuturor exercițiilor cu Seulul, măcar ar fi putut încerca să folosească această deschidere pentru a porni eventual un dialog cu regimul din nord.

"Când Coreea de Nord a deschis ușa pentru discuții, SUA au închis-o imediat la loc," spune experta. Davenport crede că, similar cu abordarea folosită în încheierea acordului nuclear cu Iranul, administrația Obama ar fi trebuit să facă un efort concertat pentru a dezvolta o propunere flexibilă cu precondiții mai blânde, pe care să o urmeze cu aceeași dedicație folosită în cazul dosarului iranian.

Mai este valabilă 'răbdarea strategică'?

Ca rezultat al eșecului lui Obama, Coreea de Nord a reluat producția de plutoniu pentru arme atomice, a demarat un program de testare a rachetelor mai ambițios și a înregistrat progrese în demersul de înarmare nucleară. "Abordarea administrației Obama a oferit Phenianului timp pentru a continua dezvoltarea programului său nuclear," crede Davenport.

"Trump are dreptate să spună că răbdarea strategică a eșuat," susține experta. Dar problema este că, dincolo de criticarea predecesorului său, actualul președinte nu a făcut nimic pentru a îmbunătăți situația.

"De fapt, administrația Trump a reîmpachetat răbdarea strategică sub un nume nou - 'presiune și implicare maxime' - la care a adăugat amenințări iresponsabile cu folosirea forței militare," critică Davenport. "Această abordare nu este deloc mai bună, doar mai periculoasă."

"La o analiză atentă, nu văd o deosebire reală între politicile celor două administrații față de Phenian," apreciază și Arrington. "Poate că acum avem o retorică mai agresivă, pe Twitter, cu mesaje neclare de la Washington, dar lucrurile arată similar cu situația din timpul administrației Obama. Poate că răbdarea strategică este încă valabilă."

Autor: Michael Knigge/os