1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

De ce are Germania o problemă de imagine?

Criza datoriilor desfigurează în mentalul colectiv al ţărilor grav afectate imaginea Germaniei, deşi Republica Federală este cea care finanţează cel mai masiv fondul de ajutorare. Cum se explică acest paradox?

Germania postbelică este obişnuită să se confrunte din cînd în cînd cu o imagologie resentimentară, generată de trecutul ei brun, de nazism, de ororile comise în timpul celui de-al Treilea Reich.

Istorica reunificare a ţării a fost la vremea ei acompaniată de un cor de voci potrivnice şi de o galerie de imagini deloc măgulitoare la adresa identităţii naţionale. Dar Germania a înţeles motivul resentimentelor, al temerilor generate vecinilor de noile ei dimensiuni geografice şi de forţa ei economică. Era obişnuită să fie considerată un pitic politic, dar un uriaş economic.

Aprofundarea procesului integrării europene, extinderea Uniunii spre răsărit, crearea uniunii monetare, plătită cu renunţarea la solida marcă germană, au fost sprijinite puternic de clasa politică şi acceptate şi de cetăţenii ţării.

Germania şi-a asumat noi şi importante responsabilităţi politice în plan internaţional, mai cu seamă în domeniul umanitar. Inainte de declanşarea crizei datoriilor, mai toţi europenii erau de acord că aveau de-a face cu cea mai bună Germanie din întreaga lor istorie comună. Performanţele ei economice erau admirate, efortul confruntării ei cu propriul trecut, procesul reconcilierii cu vecinii treceau drept exemplare.

Criza alimentează rezervorul de resentimente

Că situaţiile de criză economică şi socială alimentează extremismele de tot felul, radicalizează comportamentele şi opiniile şi facilitează scoaterea la suprafaţă a stereotipiilor şi clişeelor negative nu mai este demult o noutate nici pentru omul de pe stradă. Ceea ce nu i-a împiedicat pe toţi cei care au ieşit în stradă, în Grecia, în Italia, în Spania şi acum în Cipru, spre a demonstra împotriva măsurilor de austeritate menite să faciliteze ieşirea din criză a ţărilor lor, ameninţate de faliment, să uzeze din plin de această recuzită resentimentară. Armele ei „imagologice” şi retorice au fost şi sunt şi acum îndreptate nu atît împotriva Uniunii Europene, ori a clasei politice autohtone vinovată parţial de dezastru, a băncilor, cît împotriva Germaniei. A ţării care, culmea, contribuie cel mai masiv la fondul de ajutorare a partenerilor ei aflaţi în dificultate în zona monetară Euro.

Cum a profitat Germania de moneda euro

Pe bună dreptate - ripostează cei care ţin să amintească că tocmai Germania a profitat cel mai mult de existenţa acestui spaţiu monetar, că ea şi-a plasat mai uşor produsele destinate exportului pe piaţa europeană şi internaţională. Aceiaşi cîrtitori uită să menţioneze că, din timp, Berlinul a aplicat o politică de reforme nu foarte populare dar totuşi acceptate de populaţie, măsuri menite să sporească competitivitatea economică a ţării în lumea globalizată. Iar cei care invocă fabuloasele succese la export ale Germaniei ar trebui să precizeze şi cauzele acestor reuşite. Intre altele, faptul că spre a păstra locurile de muncă şi echilibrul social, salariaţii au renunţat o bună bucată de vreme la mari majorări tarifare, au acceptat mărirea vîrstei de pensionare.

Competiţia modelelor

Dacă în Franţa lui Sarkozy modelul german era prizat, în noua constelaţie a puterii de la Paris el este mai degrabă dezavuat. Diferenţele de opinii între cancelara Merkel şi preşedintele Hollande, referitoare la soluţionarea crizei au adîncit disensiunile interne ale zonei monetare, clivajul între nordul solid şi performant şi sudul falimentar. Spaniolii, care au strîns şi continuă să strîngă puternic cureaua spre a ieşi din criză, îşi doresc o Europă à la Hollande şi nu una à la Merkel. Nu sunt singurii. Mai grav este că acest refuz devine resentimentar, ofensator şi agresiv la adresa Germaniei.

Clişee vechi, resentimente noi

Fotomontaje şi caricaturile se servesc copios de clişeele celui de-al Treilea Reich. Germaniei i se impută ambiţii imperialiste, belicoase, pofta de a cuceri economic Europa, de a impune prin „dictate” politica continentului. O istorie nefastă îşi aruncă din nou umbrele asupra prezentului.

În Italia, un anumit segment al mass media, aservit lui Berlusconi, face front comun împotriva Germaniei, acuzînd-o pe Merkel că instituie al Patrulea Reich. Tiradele anti-germane ale lui Berlusconi i-au adus acestuia, pe fundalul crizei, un plus de voturi la urne.

În proferarea de insulte la adresa Germaniei, Grecia a bătut toate recordurile. Cît despre actualele reacţii ale ciprioţilor la politica de criză a UE, ele vizează direct Germania, nefiind cu mult mai prejos decît cele al fraţilor eleni, prin virulenţa lor. Merkel este acuzată că fură economiile ciprioţilor, că banii ei sunt mai sîngeroşi decît orice spălare de bani negri, guvernul de la Berlin este acuzat că practică un fascism economic. Ştiri false şi răuvoitoare sunt colportate chiar de responsabilii politici de la Nicosia. Un parlamentar comunist a afirmat că pe lista ţărilor care albesc banii, Germania ar fi cu mult înaintea Ciprului.

Dincolo de emoţii

Că aceste accese de furie verbală nu exprimă reala, profunda atitudine a majorităţii europenilor faţă de Germania, se poate deduce şi din „exodul” din Spania, Italia şi chiar Grecia a unor tineri bine pregătiţi, cu studii academice, spre Germania. Care are nevoie de locuri de muncă bine specializate dar în acelaşi timp şi de o ofensivă de farmec, menită să domolească resentimentele stîrnite de criză şi de politica UE, unde, e drept, Germania are un cuvînt greu de spus dar, rămîne de sperat, bine cîntărit.