1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De ce am ajuns unde am ajuns?

La întrebarea din titlul nu avem un răspuns cuprinzător, deși avem câteva ipoteze, deocamdată inoportune, dar, cu siguranță, una dintre cauze este sistemul politic.

Cine nu a criticat desemnarea lui Mihai Tudose? Cu excepția consilierilor lui Klaus Iohannis, reduși la tăcere prin funcție, absolut toată lumea. Până și unii dintre militanții PSD. Desemnarea fostului ministru al Economiei pare să fie un eșec, dar nu numai al PSD, ci un eșec al țării întregi. Unanimitatea negativă care a urmat alegerii PSD și a deciziei președintelui Iohannis este remarcabilă, ceea ce are și un avantaj, căci de acum încolo nu se vor putea produce decât surprize plăcute. De aici înainte, orice s-ar întâmpla, nu poate să fie decât mai bine. Acum, chiar dacă e doar o iluzie pe care o vom regreta, suntem cu toții de acord că am ajuns, după vorba celebră a unui istoric american, ”la fundul grămezii”. Sigur el se referea în mod concret la altceva, dar ca metaforă a unei poziții care nu mai îngăduie decât ascensiunea, expresia e destul de bună.

Un ilustru comentator politic de la noi remarca cu melancolie ce diferență enormă este între miniștrii primelor guverne decembriste și cei din zilele noastre. Cu toate că vorbim de ”glasnostul” condus de Ion Iliescu (legat intim de mineriade, conflicte interetnice, cenzura televiziunii şamd) nu putem să nu admitem că diferența este mare și că cel puțin în privința oamenilor promovați în funcții, democrația românească a regresat.

De ce am ajuns unde am ajuns? Nu avem un răspuns cuprinzător, deși avem câteva ipoteze, deocamdată inoportune, dar, cu siguranță, una dintre cauze este sistemul politic care pune accent pe alegerea președintelui și nu se preocupă absolut deloc de cine va prelua funcția de premier. Dacă, în cursul alegerilor legislative, românii ar alege, implicit, și un premier, ca în Germania de exemplu sau în Marea Britanie, atunci cel care ar conduce campania electorală a unui partid ar fi și candidatul său de prim-ministru. Consecința ar fi că nicio formațiune politică cu ambiții guvernamentale nu ar intra în campanie fără un candidat de premier, ceea ce ar produce inevitabil multe schimbări în viața internă a partidelor. Situația în care se găsea Adrian Năstase, aceea de a fi șeful PSD și totodată cel mai bun candidat de prim-ministru, ar deveni o regulă. Au mai fost situații de acest fel și mai târziu, dar din cauza sistemului pe jumătate prezidențial, partidele nu au simțit nevoia imperioasă de a se organiza interior în vederea guvernării. Dacă ar avea acest obiectiv, niciodată un partid nu ar alege în fruntea sa un om care nu ar putea fi, dintr-un motiv sau altul, prim-ministru. E inutil să mai spunem că o criză de genul aceleia din jurul lui Sorin Grindeanu ar fi cu neputință.

Se împlinesc aproape 20 de ani de când s-a pus problema unei mari reforme constituționale și nu s-a petrecut absolut nimic. S-a pus că de vină pentru această imobilitate ar fi spiritul public care se împotrivește unui regim parlamentar. Românii ar dori neapărat să-și aleagă președintele prin vot direct. Nu suntem deloc siguri că lucrurile stau așa, căci sondajele de opinie cu acest subiect au fost incorecte. Alegătorii au fost întrebați dacă vor să-și aleagă președintele prin vot direct sau dacă ar fi mai bine ca acesta să fie ales de parlament. Dar întrebarea este o păcăleală, căci nu explică consecințele alegerii indirecte a președintelui și mai ales nu arată că se produce de fapt un transfer de putere de la președinte la prim-ministru în așa fel, încât acesta ar putea fi considerat pe bună dreptate un președinte. (În regimurile monarhiei constituționale, premierul e numit adesea ”președintele consiliului de miniștri” sau ”președinte al guvernului”).

Or, în absența acestor clarificări, cei care răspund la sondaj își imaginează că cineva ar dori bunăoară să-l deposedeze pe Iohannis de puterea de acum și să o ofere PSD-ului. Sau în anii trecuți cei intervievați își puteau imagina că schimbarea constituțională era un complot anti-Băsescu, fără să vadă că de fapt Băsescu ar fi devenit candidatul lor de prim-ministru. Românii nu vor să cedeze la acest subiect pentru că-și imaginează că li se răpește și ultima putere pe care o mai au, celelalte devenind fictive. În realitate, o reformă constituțională le-ar oferi mai multă putere decât au în prezent, căci ei ar putea decide mai direct și mai eficient cu privire la natura guvernării. Prin urmare s-au făcut sondaje înșelătoare care au fost luate apoi ca temei pentru abandonarea reformei.

Am spus-o nu o dată: sistemul politic din România e inadecvat și nu contribuie deloc la depășirea dificultăților. Președintelui, de exemplu, i se cere mereu mai mult decât poate face, iar prim-ministrului mai puțin decât se cuvine să facă. Oamenii își pun în mod greșit toate speranțele în președinte și se duc în număr mare la vot, manifestând în schimb o surprinzătoare neglijență cu privire la numele viitorului prim-ministru, care este ales uneori într-un mod aleatoriu sau după criterii care nu au legătură cu natura rolului, dacă nu cumva după considerente care scapă opiniei publice.

Horațiu Pepine, DW-Bucureşti