1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

De ce aderarea la UE nu poate rezolva problema reformei româneşti

Unde ne aflăm acum în procesul extinderii europene? Şi încotro o luăm de aici încolo? Pornind de la determinarea coordonatelor actuale ale procesului lărgirii europene, Karl Peter Schwarz se opreşte într-un amplu articol, publicat miercuri, 20 iulie, în ziarul conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung, la evaluarea cazului românesc.

default

Intitulat „Atingerea ţelului reclamă eforturi prealabile”, acest articol desfiinţează o larg împărtăşită prejudecată despre reforme şi deblocarea lor odată cu aderarea.

Se întrevede pentru următorii ani integrarea în UE a României, Bulgariei şi Croaţiei. Pe din afară vor rămâne multă vreme statele din vestul Balcanilor, fostele republici sovietice din Caucaz, precum şi Ucraina şi Moldova - deci „ţările alcătuind cele două regiuni cele mai riscante pentru securitatea continentală”, prevede autorul. Cu Turcia urmează să debuteze negocieri de aderare în octombrie curent, dar finalizarea lor va dura enorm, dacă dăm crezare previziunilor actuale.

Or aderarea României şi Bulgariei, va face necesară retrasarea hărţii europene, devreme ce forntierele de vest ale UE vor atinge Marea Neagră şi ca atare o zonă cuprină în ultime vreme de febra unor revoluţii democratice de anvergura celor din 1989. „De la cele portocalii din Georgia şi Ucraina şi până la schimbarea de guvern de la Bucureşti aceste modificări (revoluţionare) lansează impulsuri pozitive”, relevă ziaristul german.

Notându-şi gândurile la Constanţa, anticul Tomis, în care a murit exilatul Ovidiu, jurnalistul de la Frankfurter Allgemeine Zeitung lucrează inductiv. Pornind de la sistemul clientelar local susţinându-l la putere ”pe coruptul primar constănţean Radu Mazăre”, autorul ajunge să depisteze contradicţiile generale grevând ceea ce numeşte această „Europă dindărătul Europei”.

In România, scrie el, „s-au pierdut ani de zile de la căderea regimului comunist, pentru că puterea de stat s-a dovedit prea rău prinsă în plasa trecutului. Abia sub actualul ei preşedinte România dispune de şansa de a deveni realmente aptă de integrare europeană”. Plecând de la decăderea Constanţei, autorul identifică rapid problema esenţială a ţării: nerespectarea în fapt a promisiunii edificării unui stat de drept. E vorba în context de adaptarea doar formală a României la normele europene prin crearea unei faţade democratice în spatele căreia vechea reţea neocomunistă, aflată la cârmă aproape fără hiat din decembrie 89 încoace, îşi apără puterea şi împiedică schimbarea socială reală.

Citim în continuare: „In pofida masivelor fraude electorale în favoarea formaţiunii guvernamentale pesediste, noul preşedinte democrat, Traian Băsescu a reuşit să-l înlocuiască pe Ion Iliescu”. Noul şef al statului, aminteşte autorul, ”a ţinut să inaugureze la Constanţa o conferinţă pe tema europenizării şi democratizării”. Or, scrie Karl Peter Schwarz, „România demonstrează ce se întâmplă când binele e pus în aplicare de cei răi”. Diferenţa care rezultă astfel este egală cu distanţa „dintre retorica reformei şi reforma reală. Acum, când există în fine premizele politice ale unei schimbări autentice, Europa, care manifestă o profundă oboseală a extinderii, constată că a fost ani de zile dusă de nas de guvernul Năstase”.

Citând-o pe Alina Mungiu Pippidi, ziaristul german relevă că, potrivit şefei Societăţii Academice Române, „marele pericol actual nu rezidă în eşecul extinderii europene, ci într-o europenizare oprită la suprafaţa ei”.

O astfel de europenizare avortată, superficială, „incapabilă să pătrundă în adâncimea societăţii, e de natură blocheze schimbarea elitelor şi totodată transpunerea reformei adevărate”. Argumentându-şi teza, Alina Mungiu Pippidi atrage atenţia bunăoară asupra raportului dintre costurile exorbitante ale campaniei anticoprupţie, declanşate, la insistenţele europene, de fosta putere pesedistă în frunte cu Adrian Năstase şi rezultatul mai mult decât modest al condamnărilor în justiţie ale marilor corupţi. Nodul chestiunii e faptul că „sistemul de urmărire penală e atins el însuşi de morbul corupţiei”, autorităţile (inclusiv cele judiciare), „chemate să purifice societatea nefiind ele însele supuse unei purificări”. Incât „judecătorii numiţi de neocomunişti au blocat recent reforma justiţiei propusă de guvernul Tăriceanu, declarând-o neconstituţională”.

Concluzia, extrem de importantă, care se desprinde din acest diagnostic e deopotrivă clară şi aptă, cred, să demoleze o veche prejudecată, potrivit căreia aderarea la UE ar putea rezolva automat problemele României, ori ale altor ţări candidate, producând schimbarea necesară, în pofida oricăror rezistenţe interne comunisto-mafiote.

„Deşi la conferinţa de la Constanţa, participanţii au fost in corpore de acord că aderarea la UE a stimulat puternic tendinţa spre reformă în statele candidate, acest stimul a scăzut imediat după integrare, întrucât au dispărut presiunile exercitate asupra elitelor”. In consecinţă, deşi catalogul de criterii a fost parcurs punct cu punct „materializarea reformelor s-a împotmolit în multe cazuri pe drum”, restructurările rămânând formale. In plus, după cum relevă ziaristul german, „vechile elite pot conta pe inerţia birocraţiei din UE, căreia nu-i place deloc să se adapteze la parteneri noi”. La ce poate duce invocata indolenţă a eurobirocraţilor se ştie. „Înaintea alegerilor din decembrie” – citim în articolul lui Karl Peter Schwarz – „s-au găsit oficiali ai UE care să ia deschis partea puterii pesediste”, silind opoziţia democratică „să critice pe bună dreptate imixtiunea în campania electorală”.

Iată de ce, potrivit autorului, „constituie o rătăcire să se creadă că simpla deschidere a procesului integrării în UE ar putea elimina deficitele de sistem din ţări precum Ucraina, Serbia sau Albania, deficite pe care aceste ţări nu reuşesc să le elimine prin resurse interne”, deci din propria putere. „O atare procedură”, mai scrie autorul textual, „n-ar discredita doar procesul extinderii europene, ci ar paraliza însăşi schimbarea de sistem”.

In final, Karl Peter Schwarz admite totuşi că închiderea perspectivei aderării ar avea şi ea un impact negativ, astfel încât „diverşi participanţi la conferinţa de la Constanţa au pledat în favoarea unei modificări de atitudine faţă de ţările candidate, prin recursul la o abordare mai substanţială şi mai puţin declamatorie, a acestor state”.

  • Data 20.07.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33B
  • Data 20.07.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B33B