1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

De atâta euforie s-a ales praful de "construcţia europeană"

Anumite locuri din UE au nevoie de ceva mai mult timp pentru a face progrese. De pildă, zona de graniţă dintre Germania-Polonia-Cehia.

default

Numeroase posturi de radio şi televiziune din 20 de ţări europene s-au grăbit să relateze cum sărbătoresc împreună cele trei popoare vecine evenimentul de acum cinci ani. Chiar şi Gerhard Schröder, la acea vreme cancelar, a jubilat alături de omologii săi Vladimir Spidla (Cehia) şi Leszek Miller (Polonia) după ce au inaugurat, împreună, lucrările de construcţie a unei şosele lungi de 3,6km în zona de graniţă.

Cinci ani mai târziu, la faţa locului, în afară de câteva fragmente ale acestui proiect rutier nu mai e nimic de zărit. Germanii au stopat lucrările cu câţiva metri înainte de a finaliza tronsonul lor de şosea. Cehii au turnat destul asfalt, dar nu cât şi-au luat angajamentul că vor face, iar polonezii n-au construit nici măcar un metru de stradă. "Polonezii n-au nevoie de şoseaua asta pentru că există deja două drumuri pe care se poate ajunge în Cehia şi Germania", spune un localnic.

Lăsând la o parte eşecul proiectului "strada Europei", începând de la sfârşitul anului 2007, cehii, polonezii şi germanii pot trece nestingheriţi dintr-o ţară în alta fără să-şi mai piardă vremea la ghişeele pentru controlul paşapoartelor. "Nimeni nu mai ştie în ce ţară se găseşte", afirmă Ines Hirt, purtător de cuvânt al primăriei oraşului Zittau. În parcarea supermarketului "Kaufland", din Zittau, se găsesc multe maşini din ţările învecinate. Totodată, existenţa micilor magazine depinde aproape în exclusivitate de prezenţa clientelei "de vis-a-vis". Elke Geißler, proprietara unei parfumerii, spune că nu ştie ce s-ar face fără clientele din Polonia şi Cehia care investesc, fără să clipească, şi 90EUR într-o cremă pentru faţă. În tutungeria lui Knuth Gierth se vând şi bilete la loterie. "Deseori, jackpot-ul se împarte între un neamţ, un ceh şi un polonez", afirmă proprietarul magazinului.

Partea poloneză mizează pe clientela din Germania venită să cumpere în special benzină. Astfel, micuţa localitate Bogatynia e împânzită cu benzinării. "Personal german, carburanţi la calitate germană, preţuri în Euro. Totul cu 40% mai ieftin!" - poate fi citit pe un panou publicitar. Amatorii de chilipiruri decid unde îşi fac cumpărăturile în funcţie de cursul valutar. "Oamenii care trăiesc aici în zonă s-au apropiat foarte mult", afirmă primarul oraşului Zittau, Arnd Voigt.

Dar în ţara vecină nu se merge numai la cumpărături, ci şi pentru a beneficia de ofertele de petrecere a timpului liber. În fiecare an, în luna mai, autorităţile locale din cele trei oraşe (Bogatynia - Polonia, Hradek nad Nisou - Cehia şi Zittau - Germania) organizează serbări comune în cinstea evenimentului de acum cinci ani. Unele lucruri merg bine şi se petrec rapid - cum ar fi ajutorul pe care pompierii germani îl acordă colegilor din ţările vecine şi invers. Altele, cum ar fi implementarea programelor de dezvoltare în regiune, şchiopătează - se plânge primarul Arndt Voigt. Noroc că spitalul din Zittau funcţionează bine, iar medicii germani, polonezi şi cehi care lucrează împreună acolo au habar cum să pună pacienţii pe picioare.

DPA / Claudia Stefan
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu