1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Davos la final: Nicio soluţie!

În locul apariţiei unor reţete optime de gestionare a crizei, s-a demonstrat că nici marii bancheri nu ştiau ce fac când au speculat cu instrumentele financiare iar şefii de guvern nu ştiu nici acum ce au de făcut.

default

Nu a fost de mirare că tocmai el, economul Nuriel Rubini, un prezicător al dezastrului, a fost unul din starurile ediţie din acest an a forumului de la Davos. Deja în 2006, el a avertizat că piaţa imobiliară se va prăbuşi în SUA iar lumea se află în faţa unei recesiuni. Atunci însă, în alpii elveţieni, mai nimeni nu a vrut să-l creadă. Nici vicepreşedintele asiguratorului american AIG, Jakob Frenkel nu a vrut să dea crezare avertismentelor, dar între timp compania sa a supravieţuit falimentului numai cu ajutorul unor miliarde de la stat. Acum frenkel afirmnă:

Cred că aici este vorba de o criză de sistem, şi sunt de acord cu analiza lui Nouriel Roubini.

Acesta a spus şi acum că suntem departe de finalul crizei. „Sunt îngrijorat că ne confruntăm cu o recesiune globală care ar putea să se transforme într-o depresiune. O perioadă de stagnare cum a fost cea din Japonia, sau chair cum a fost marea criză de acum 8 decenii. Într-o astfel de criză ne aflăm, şi ea nu este doar financiară sau economică. Este şi o criză socială. În unele ţări vor avea loc frământări sociale Trebvuie să îneţelegem că această criză este deosebit de severă şi de aceea trebuie să luăm decizzii politice corecte”.

Un alt rezultat al forumului de la Davos este următorul. Conducerile multor bănci au fost suprasolicitate de complicatele instrumente financiare şi speculative apărute în ultimele două decenii, nefiind conştiente de riscurile la care se expun. Managerul AIG, Jakob Frenkel a declarat cu o sinceritate dezarmantă:

„Cred că nici un membru al prezidiului nu a ştiut şi nu a înţeles ce riscuri ne-am asumat şi oricare întreprindere va spune acelaşi lucru. Dacă plecăm de la premiza că toţi aceşti oameni sunt oameni serioşi, atunci problema este una de sistem”.

În linii mari, Forumul Davos, ediţia 2009 rămâne o ediţie a apelurilor, fără reţete concrete de ieşire din criză. Apeluri de folosire a crizei ca şansă, de investire a miliardelor de la buget în programe de mediu şi de luare în calcul a nevoilor celor săraci. Secretarul general ONU. Ban ki Moon a declarat:

"În calitate de secretar general al Naţiunilor Unite spun: Puneţi ceva de-o parte şi pentru vecinii dumneavoastră mai săraci, nu uitaţi acest lucru". Poate că deciziile care nu au putut fi luate acum, vor fi luate în aprilie la reuniunea financiară internaţională la vârf de la Londra.