1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

World Economic Forum

Davos: Ce au în comun Donald Trump și Xi Jinping

Donald Trump domină World Economic Forum de la Davos și nici măcar nu este prezent la fața locului. Președintelui chinez Xi Jinping i-a revenit sarcina de a relaxa atmosfera la Davos.

Donald Trump reușește ca nimeni altul să neliniștească audiența de la Davos. Vineri (20.1.2017), înainte ca Forumul Economic Mondial să ia sfârșit, Trump va fi învestit ca al 45-lea președinte al SUA.

Trump este un afacerist miliardar, dar discursurile sale și postările pe Twitter sugerează că s-ar opune tuturor lucrurilor reprezentate de Forumul de la Davos: granițe deschise, comerț liber, globalizare, taxe vamale reduse. Și, mai ales, un discurs rafinat și politicos.

Trump a denunțat acordurile de liber schimb NAFTA și TPP, valabile pentru America de Nord, respectiv Asia, drept "groaznice" și "un dezastru." El a amenințat că va retrage SUA din Organizația Mondială a Comerțului, din acordul climatic de la Paris și a afirmat că "ideea de încălzire globală a fost creată de și pentru chinezi."

A amenințat producătorii de automobile cu taxe masive de import, dacă vor construi mașinile în afara SUA. Iar criticile sale la adresa UE și NATO nu l-au făcut mai drag audienței obișnuite de la Davos.

Președintele Chinei Xi Jinping la Davos

Președintele Chinei Xi Jinping la Davos

Un comunist la Davos

Președintele chinez Xi Jinping, pe de altă parte, este oficial un comunist care nu a fost ales democratic. Și totuși Xi a fost cel care a stârnit simpatie la Forum. În discursul său inaugural, a furnizat publicului exact ceea ce acesta dorea să audă.

Fondatorul și președintele WEF (World Economic Forum) Klaus Schwab a numit discursul lui Xi drept "istoric" și l-a lăudat pentru "leadership-ul său responsabil și activ".

Audiența a aplaudat când Xi a spus că țările lumii ar trebui "să respecte și să aplice acordul climatic de la Paris nu să se dezică de el." Lumea a aplaudat când președintele chinez a apărat globalizarea, adăugând că aceasta trebuie să devină "mai integrantă și sustenabilă." A fost aplaudat când a avertizat cu privire la protecționism și războaie comerciale, când a lăudat comerțul liber și cooperarea: "Să muncim împreună pentru un viitor luminos."

Pe scurt, șeful statului chinez a rostit toate cuvintele pe care mulțimea de la Davos ar fi dorit să le audă de la viitorul președinte american.

În absența lui Trump, a căzut în sarcina lui Anthony Scaramucci să traducă derapajele verbale ale lui "The Donald" într-o formulă acceptabilă la Davos. Managerul de fond de investiții este parte a echipei care pregătește tranziția spre președinția Trump. Scaramucci va ocupa postul de director de relații publice și afaceri interguvernamentale în administrația Trump.

Anthony Scaramucci este delegatul lui Donald Trump la Davos

Anthony Scaramucci este delegatul lui Donald Trump la Davos

Liber, dar nu corect pentru americani

"Ne dorim să avem o relație fenomenală cu China", a declarat Scaramucci la Davos. "Noua administrație nu vrea un război comercial, ci un proces de schimburi comerciale libere și corecte."

Dar comerțul global, în opinia lui Trump, nu ar fi fost corect cu lucrătorii americani, a precizat Scaramucci. "Manufacturile americane au fost eliminate, clasa de mijloc a avut de suferit, a blocat total clasa muncitoare a Americii."

Scaramucci l-a dat exemplu chiar pe tatăl său. Fără a absolvi o facultate, el făcea parte fără probleme din clasa de mijloc în anii 70. "Astăzi, veniturile tatălui meu ar fi cu 45% mai mici în termeni reali" - efect al globalizării, al forței de muncă ieftine, al capacității excesive de producție.

În ultimii 10 ani, opt milioane de americani din clasa muncitoare ar fi alunecat în sărăcie. Trebuie să adoptăm măsuri de combatere a acestui proces, a arătat Scaramucci, care a adăugat că Trump dorește doar ca aceste acorduri comerciale să fie mai echilibrate. Iar dacă China chiar crede în globalism, atunci ar trebui să permită Americii să creeze acest echilibru, deoarece "calea spre globalizare a lumii întregi depinde de muncitorul american și de clasa de mijloc din SUA."

Pentru că SUA ar controla aproape un sfert din producția economică globală, creșterea salariilor în America ar însemna "putere de cumpărare mai mare și un cerc virtuos al consumului." Ceea ce va duce la mai mult comerț global, la mai multă prosperitate și pace, a subliniat Scaramucci said. "Până la urmă, președintele Trump ar putea fi una din ultimele mari speranțe ale globalizării."

Asemănările dintre Trump și Xi

Trump trebuie acum să-și îndeplinească promisiunea de a "face America măreață din nou." Dar planul său de a se concentra pe problemele clasei de mijloc și ale celei muncitoare din SUA nu contrazice ceea ce a spus președintele chinez Xi la Davos.

China a fost capabilă să devină a doua economie a lumii, a arătat Xi, "pentru că am urmat un drum, sub conducerea partidului comunist, care s-a potrivit condițiilor din China."

"Când vine vorba de dezvoltare, China a pus oamenii pe primul loc", a declarat Xi. "Vrem ca oamenii să continue să se dezvolte, prin ei și spre binele lor. Și am reușit să scoatem din sărăcie 700 de milioane de oameni."

Xi a omis să spună că țara sa a fost deosebit de selectivă în ceea ce privește ramurile economice pe care a decis să le deschidă competiției globale. Pentru firmele occidentale, sectorul chinez de servicii financiare rămâne în mare parte inaccesibil. La fel când vine vorba de achiziționarea unor participații majoritare la companiile chineze.

Rămâne de văzut dacă Donald Trump va reuși să impună acest model selectiv și în cazul Americii. A câștigat alegerile cu promisiunile sale, dar Philip Jennings, secretar general al UNI Global Union Federation nu crede că Trump va genera schimbări în bine.

"Avem o revoluție populistă care nu prevede o destinație fericită pentru democrațiile noastre", a spus Jennings. "Va accepta Forumul de la Davos realitatea că practicile economice, politice și de afaceri ale globalizării au eșuat în a aduce prosperitate pentru toată lumea?"