1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

David Avey, un martor britanic al Holocaustului

Cum e să faci o călătorie în infern? Întors dintr-un iad cât se poate de real, acum şase decenii, un fost soldat britanic şi-a publicat recent biografia şi a rupt tăcerea pe care a păstrat-o tot acest timp.

default

Intrarea în lagărul de exterminare Auschwitz Birkenau

Recenta rezoluţie libiană a Naţiunilor Unite fusese menită să împiedice masacrarea populaţiei civile de către regimul Gadafi. Acesta e, de fapt, motivul pentru care, la finele războiului mondial, a fost fondată organizaţia mondială. Cu toate acestea, ONU n-a reuşit să împiedice mai multe genociduri. Cel cambodgian, de pildă, sau cel ruandez.

Crime în masă similare au avut loc, la altă scară, şi în fosta Iugoslavie, precum şi în Sudan. Nimic nu se compară însă cu Shoa, cu Holocaustul, cu sistematica exterminare pe cale industrială a evreilor europeni.

Simbolul acestei crime în masă fără precedent şi fără egal, care a întunecat ca nici o altă crimă istoria omenirii, rămâne lagărul nazist de la Auschwitz.

Înainte de eliberarea lui, în ianuarie 45, acest lagăr SS-ist, numit Auschwitz-Birkenau, construit la trei km de incinta primului lagăr de concentrare din localitatea poloneză Auschwitz, a devenit scena asasinării pe bandă rulantă a aproape un milion şi jumătate de civili. Nu e clar câţi copii s-au numărat printre cele peste un milion de victime evreieşti ale acestei uzine naziste de ucis. Cert este însă că mai există martori care au văzut la lucru maşinile umane de omorât evrei.

Despre unul dintre ei scria recent Mike Collett-White, de la agenţia Reuter. E vorba despre Denis Avey, un fost militar britanic din trupele combatante, luat prizonier de trupele germane şi internat într-un lagăr de muncă al concernului I-G.Farben, situat nu departe de Birkenau.

Deşi nu o duceau pe roze, militarii occidentali capturaţi de germani beneficiau de un tratament preferenţial, situat la ani lumină distanţă de cel de exterminare rezervat evreilor sau prizonierilor de război ruşi. Prin intermediul Crucii Roşii, englezii şi americanii primeau pachete cu alimente, ţigări şi ciocolată.

Năpădit de mirosul pestilenţial al unui crematoriu în care naziştii ardeau trupurile celor asasinaţi în camerele de gazare, pe Avey l-a apucat curiozitatea. I s-a spus despre exterminarea evreilor. Dar tânărul soldat a vrut neapărat să vadă cu proprii săi ochi ce se întâmplă.

Şi-a procurat de la un evreu olandez o uniformă de deţinut. Şi şi-a achitat biletul de intrare în infern plătind gardienilor cu ţigări. 25 l-a costat mita necesară să pătrundă în fabrica morţii. Cu alte 25 a ieşit din ea. Dar gardienii l-ar fi putut lesne ucide.

65 Jahre Befreiung Auschwitz

Femei şi copii din Ungaria, deportaţi la Auschwitz

Ce-a văzut şi ce a trăit în răstimp? Biografia sa, „The Man Who Broke Into Auschwitz”, scrisă de Avey împreună cu Rob Broomby, sparge în această privinţă o tăcere pe care fostul militar a simţit nevoia s-o păstreze timp de şase decenii.

Potrivit cărţii sale, a văzut „stive de cadavre semănând vag cu nişte oameni”. Erau transportaţi, fără vreo aparentă emoţie, de alţi oameni, care, ocazional, se dovedeau prea slabi ca să care scheletele şi se prăbuşeau sub greutatea lor, doar spre a fi instantaneu bătuţi sau ucişi. Unii, prea slabi ca să mai protesteze, erau extraşi din cozi şi trimişi la gazare.

Supravieţuitorii înghiţeau o supă fetidă, de care britanicul n-a îndrăznit să se atingă, iar mirosul exalat pretutindeni era unul al putreziciunii.

Înainte de a părăsi fabrica de ucis, a stat de vorbă, în şoaptă, cu unul dintre deţinuţi, care cunoştea identitatea vecinului său de pat şi i-a oferit informaţii suplimentare.

După război, Avey a încercat să-şi împărtăşească experienţa, relatând-o ofiţerilor din armata britanică. N-a reuşit să găsească urechi dispuse să-l asculte, dar s-a confruntat în schimb cu priviri sticloase, care l-au convins că e bine să-şi ţină gura.

Chinuit, ani la rând, de coşmaruri recurente, Avey n-a îndrăznit să-i povestească nici măcar mamei sale despre atrocităţile la care a fost martor. In cursul unui interviu acordat BBC, acum şapte ani, a început subit să exteriorizeze parte din ororile trăite.

Auschwitz III a fost un infern, a spus el atunci, pentru ca apoi cu ajutorul ziariştilor britanici să dea de urma lui Ernst Lobethal, un deţinut evreu cu care s-a împrietenit la Auschwitz. Ernst pare să fi apucat să mărturisească, înainte de a muri, că-şi datorează viaţa ţigărilor pe care le-a primit de la Avey. În schimbul lor şi-a procurat tălpile care l-au ajutat să supravieţuiască marşului morţii.

Cartea fostului militar britanic e deosebit de relevantă. Nu doar pentru că le aminteşte oamenilor cufundaţi în postmodernitate că există totuşi o diferenţă între bine şi rău şi că infernul nu este o invenţie ori o sperietoare privind un viitor incert, ci s-a întrupat sub nazişti.

O parte din semnificaţia acestei mărturii rezidă în independenţa ei. În condiţiile în care negaţioniştii Holocaustului proliferează, această mărturie, fie şi tardivă, combate credibil elucubraţiile celor ce încearcă să rescrie istoria.

Autor: Petre Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu