Datele ”personale” și protejarea lor iluzorie

Subiectul așa numitului furt de ”date personale” se rostogolește, amplificându-se ca bulgărele de zăpadă. Dar, deși ținta acestei campanii părea să fie tabăra Brexit-Trump, au apărut ”victime” colaterale. Potrivit publicației ”Bild am Sonntag”, CDU (creștin-democrații germani) și FDP (liberalii germani) ar fi obținut de la Deutsche Post informații despre clienții săi pe care le-ar fi utilizat în campania electorală. Datele erau anonime, dar conțineau indicii privitoare la statutul social al anumitor alegători, care puteau fi utilizate pentru o țintire electorală mai eficientă.  

Prin urmare, așa cum semnalasem și într-o analiză anterioară, utilizarea ”datelor personale” nu este o specialitate a ”populiștilor”. Și nu este nici măcar un monopol al rețelelor sociale, poșta și companiile de telefonie fiind ele însele implicate în tranzacționarea datelor clienților, așa cum am văzut și în România (sms-urile electorale).  

Facebook a dus, e adevărat, lucrurile foarte departe deoarece pe platforma sa poți găsi biografii întregi și opinii politice exprimate discursiv. Dar admițând că ar fi preferabil ca nimeni să nu utilizeze aceste informații fără permisiunea celui care le-a emis, să observăm două lucruri: 1. este iluzoriu să crezi că, odată intrat în rețea, te mai poți ascunde; 2. datele de care vorbim nu sunt cu adevărat ”personale” în niciunul din sensurile posibile ale acestui cuvânt.

Probabil că cei mai mulți înțeleg prin ”date personale” acele informații care ne aparțin, așa cum ne aparține o proprietate care poate fi vândută sau lăsată moștenire. În realitate, abia companii ca Facebook sau Google sunt în măsură să tranzacționeze aceste informații, căci ceea ce vând ele nu sunt ”datele personale” propriu-zise, ci capacitatea lor de cuprindere sociologică. Nicio companie de publicitate nu ar cumpăra date personale una câte una, ceea ce face ca acestea luate separat să nu valoreze absolut nimic.

Iată de ce datele noastre ”personale”, lista de prieteni, invitații la masă, destinațiile călătoriilor de vacanță, cadourile primite etc. nu pot fi cu adevărat vândute, căci ele nu își găsesc niciun cumpărător en detail. Ele nu au valoare decât en gros, ceea ce ne duce către următoarea constatare.

Informațiile prelucrate de analiștii incriminați nu sunt personale nici măcar în sensul intimității, căci ele nu se referă la o persoană anumită niciodată. Informațiile căutate sunt abstracte și categoriale (de pildă alegătorii macho sunt mai înclinați să voteze cu Trump decât cei care afișează posturi efeminate, după cum aceștia din urmă sunt mai degrabă pro-UE decât pro-Brexit). Prin urmare cei care afirmă că datele lor ”personale” au fost sustrase și utilizate ilicit se înșală cât privește esențialul. Ceea ce este cu adevărat personal (fotografia de profil, o declarație de dragoste, o impresie de lectură etc) scapă prelucrării analitice și, la drept vorbind nici nu interesează pe nimeni în scop lucrativ. Prin urmare chiar dacă avem sentimentul că intimitatea noastră este în pericol, intrușii caută altceva decât lucrurile intime. Vestea bună este că persoana scapă acestor delapidări digitale. În ceea ce posedă concret și în ceea ce are cu adevărat propriu (și intim), ea nu poate fi prinsă în năvodul analiștilor digitali.

E o diferență între aceste ”profiluri” sau ținte categoriale și ceea ce pot întreprinde hackerii sau serviciile secrete. Acestea te iau întotdeauna ca țintă personală, transformându-te, inevitabil, în victimă. Pe când Facebook, Google etc nu vizează, la drept vorbind, decât ceea ce este impersonal în fiecare dintre noi, ceea ce este categorial și abstract. Nici măcar votul nostru nu este cu adevărat personal. Personal este sentimentul preliminar, personale sunt acele reprezentări intime la care nu are nimeni acces și care ne determină alegerea de la urne. Antipatia, simpatia resentimentul, mimetismul, dorința de conformitate, non-conformismul, decepția, speranța sunt tot atâtea lucruri personale care provoacă, în cele din urmă o alegere politică, dar care, prin felul exprimării sale, încetează să mai fie personală. E suficient să spunem că votul e anonim (adică secret) ca să înțelegem că el se plasează în sfera impersonalului. Votul e doar o tehnică prin care opțiunile personale, imposibil de sistematizat, sunt reduse la ceva mai simplu și utilizabil.

Am considerat util să facem aceste observații, căci întreaga campanie (care se amplifică printr-un mimetism irepresibil) riscă să-i instige pe oameni împotriva unui inamic invizibil și, de fapt, inexistent. Iar beneficiarii reali nu vor fi decât clasicii pescuitori în ape tulburi.