1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Daniel Ioniță încurajează Chișinăul să implementeze credibil şi vizibil reformele: „Fapte, nu declarații!"

România este pregătită să ofere Republicii Moldova prima tranșă de 60 milioane de euro din creditul în mărime de 150 milioane de euro, dar numai după ce Chișinăul va avea încheiat cu FMI un acord la nivel tehnic.

Este declarația noului ambasador al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță. El a precizat că manifestă „un optimism precaut” în ceea ce privește ajungerea la un acord cu FMI pe parcursul aflării la Chișinău a actualei misiuni a Fondului (5 – 15 iulie). Potrivit diplomatului român, Chișinăul are nevoie în continuare de decizii curajoase cu implicații pe termen lung, „pentru remedierea cauzelor structurale care au condus și au pus Republica Moldova în dificultatea cu care se confruntă în acest moment”. În acest context, Daniel Ioniță a precizat că principiile fundamentale ale mandatului său sunt: „continuitate, consolidare, perseverență și diversificare a relațiilor bilaterale”. De asemenea, ambasadorul României a spus că în noul său mandat îşi propune intensificarea dialogului politic, sporirea volumului schimburilor comercial-economice, implementarea proiectelor comune în domeniile energetic, infrastructurii şi al educaţiei, precum şi consolidarea legăturilor cultural-umanitare dintre cele două state.

Prioritate: conectarea ireversibilă a Moldovei la UE

Potrivit lui Daniel Ioniță prioritatea mandatului său este susţinerea parcursului european şi reconectarea strategică, politică şi fizică a Republicii Moldova la spaţiul european. El a asigurat în acest sens că „România rămâne cel mai solid și mai onest partener al Chișinăului în parcursul său european”. (...) „Republica Moldova este o prioritate strategică perenă în acţiunea externă a statului român. România este interesată de stabilitatea Republicii Moldova şi menţinerea cursului european al acesteia”, a spus ambasadorul român. (...) „Atât partenerii europeni, cât și SUA așteaptă acum un angajament serios al Chișinăului față de programul de reforme. Este nevoie de fapte, nu de declarații. Moldova trebuie să-și recâștige poziția de cel mai avansat partener estic”, a declarat ambasadorul.

A doua prioritate a sa este de a „aduce mai multă Europă în Republica Moldova”, inclusiv prin reducerea tarifelor de roaming și a celor bancare cu statele membre UE. Diplomatul a precizat, însă, că pentru aceasta este necesară menținerea angajamentului european la Chișinău, o mai bună implementare a reformelor, realizate în profunzime și în spirit european, dar și o comunicare mai bună către cetățenii Republicii Moldova a beneficiilor de pe urma integrării europene.

Reducerea dependenței energetice de Est

În plan economic, Bucureștiul își dorește extinderea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, pentru a oferi o alternativă energetică cetățenilor. De asemenea, România va continua să acorde sprijin pentru renovarea grădinițelor și școlilor din Moldova, va continua procesul de acordare a burselor de studii pentru tinerii basarabeni, va continua proiectul care ține de oferirea microbuzelor școlare, va contribui la conservarea patrimoniului cultural din Moldova, va extinde serviciul SMURD și va ajuta Republica Moldova să acceseze fonduri europene. În plus, România își propune să sporească numărul de investitori români în Republica Moldova și să participe la procesul de privatizare relansat de autoritățile moldovene. „Asistenţa acordată de România este destinată tuturor locuitorilor Republicii Moldova, indiferent de zona în care locuiesc, limba pe care o vorbesc sau de etnia cu care se auto-identifică”, a precizat diplomatul român.

O Moldovă integră, în granițele recunoscute internațional

În ceea ce privește chestiunea transnistreană, el a menționat că „orice soluţie a acestei probleme trebuie găsită ţinându-se cont de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”. Daniel Ioniță a reconfirmat voinţa politică a României de a sprijini eforturile ce vizează „identificarea unei soluţii politice pentru problema transnistreană în cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Diplomatul a mai spus că „pornește la drum” în noul său mandat „încărcat de optimism și de speranță”. Daniel Ioniţă are 20 de ani de experienţă în cadrul Ministerului de Externe al României. A fost ambasador al României în Regatul Norvegiei, iar în perioada 2006 - 2010 a asigurat conducerea Direcţiei NATO în cadrul Ministerului de Externe de la Bucureşti. Mai mulți experți de la Chișinău au sugerat că Daniel Ioniță ar putea avea un rol deosebit în schimbarea percepției politicienilor și populației din Republica Moldova asupra NATO. Predecesorul său, Marius Lazurca, și-a încheiat mandatul de ambasador al României la Chișinău luna trecută, după 6 ani de activitate în Moldova.