1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„Dacă vor veni să dea lecţii, nu vor rezolva nimic”

9 septembrie 2010

Ministrul francez al Imigraţiei, Besson, şi secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Lellouche, fac o vizită în România cu scopul de a conveni cu autorităţile româneşti asupra unor măsuri de integrare a romilor.

https://p.dw.com/p/P7TP
Eric BessonImagine: AP

Oficialii francezi urmează să se întâlnească, la Bucureşti, cu Teodor Baconschi, Vasile Blaga şi Ioan Botiş. De asemenea, ei ar putea fi primiţi de primul-ministru, Emil Boc. La sfârşitul lunii trecute secretarul de stat de la Interne, Dan Valentin Fătuloiu şi Valentin Mocanu, proaspătul însărcinat cu integrarea romilor, făceau o vizită la Paris, acolo unde au dat de înţeles că partea română acceptă în linii mari punctul de vedere al Franţei. Ministrul francez pentru Imigraţie, Integrare şi Identitate Naţională, Eric Besson, a declarat presei franceze, fără să fie dezminţit de oficialii de la Bucureşti, că „autorităţile române nu au avut de făcut nici un reproş faţă de acţiunile Franţei".

De atunci însă lucrurile s-au schimbat. Încurajaţi de reacţiile nefavorabile Franţei din Parlamentul European, politicienii din România şi-au afirmat punctul de vedere cu mai multă îndrăzneală. Cel mai incisiv a fost numărul doi în ministerul de externe, Bogdan Aurescu, care în cadrul unei întîlniri cu Viviane Reding, Comisarul European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, a afirmat că argumentele securitare invocate de Franţa sunt cu totul nejustificate de vreme ce nici unul dintre romii repatriaţi nu au fost acuzaţi de vreo infracţiune. De asemenea ministrul de Externe Teodor Baconschi în declaraţiile sale către publicul românesc a folosit tot mai des termenul de „expulzare“, în locul aceleia de „repatriere“, preferat de francezi.

Totuşi românii au grijă să adopte un ton moderat deoarece nu doresc să strice parteneriatul strategic încheiat cu Franţa, aşa cum a explicat deschis atît ministrul Teodor Baconschi cât şi preşedintele Traian Băsescu. Iar în definitiv România, în ciuda încurajărilor primite de la Bruxelles, se află într-o poziţie slabă. Francezii nu au ezitat deloc în ultima vreme să amintească românilor pe toate canalele că sunt membri ai UE abia din 2007 şi că au probleme grave cât priveşte respectarea angajamentelor asumate. De aceea în ciuda unei retorici tot mai iritate, oficialii români manifestă cu adevărat intenţia de a colabora cu partea franceză, în limite, desigur, care să fie suportabile. Aseară la postul public de televiziune preşedintele Traian Băsescu spunea, referindu-se la vizita de astăzi a oficialilor francezi, că „dacă vor veni să dea lecţii, nu vor rezolva nimic”.

Nu acesta este însă tonul dominant al dialogului româno-francez. Conştienţi de precaritatea propriei poziţii, responsabilii politici din România recurg cel mai adesea la invocarea sentimentală a unei relaţii privilegiate biseculare.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz