Dacian Cioloș și lupta împotriva complexului de periferie

Vizita prim-ministrului Dacian Cioloș la Berlin a fost una excelentă în termenii ambianței, chiar dacă presa germană nu a manifestat un interes particular. E adevărat că nu s-a spus nimic important, dar tonul dialogului a indicat o deschidere promițătoare.

Nu putem ignora însă că, în aspectele cele mai delicate, lucrurile stagnează. Premierul Dacian Cioloș a vorbit despre dorința României de a fi admisă în Spațiul Schengen și de a contribui activ la consolidarea frontierei exterioare a Uniunii Europene. Aici nu a fost foarte clar: se opune guvernul de la București migrației masive din Orientul Mijlociu sau nu se opune? Uneori pare că da, alteori că nu, dând impresia că face piruete diplomatice. Totuși accentul cade pe descurajarea migrației, de vreme ce președintele Klaus Iohannis a vorbit de o rezolvare a problemei la sursă. În orice caz, mesajul prim-ministrului Cioloș a fost acela că România intenționează să iasă din starea de minorat și să se implice mai curajos în dezbaterea problemelor europene. ”Să depășim - spunea el la sediul Amabasadei de la Berlin - complexul periferiei geografice”.

Răspunsul cancelarului Germaniei a fost însă foarte reținut cel puțin în declarația publică. Cancelarul Germaniei a spus că, deși România a făcut progrese în lupta împotriva corupției, nu poate lua o decizie mai înainte de a vedea noul raport MCV care să confirme stadiul reformelor. Premierul român nu a contestat însă relația dintre MCV și Schengen, deși inclusiv Comisia Europeană admisese că această condiționare excede tratatele și că România îndeplinește condițiile de admisie. Am avut totuși impresa că Dacian Cioloș a dorit să transmită că nu atât Germania este oponentul principal, ci alte state, căci a spus la un moment dat, la sediul Ambasadei României de la Berlin, că ar fi bine ca românii să se bucure de aceeași bună imagine ca în Germania și în alte țări europene. Aluzia aceasta a sugerat și faptul că reținerile în cazul Schengen ar avea o legătură și cu valul masiv de emigrație românească din ultimii 10 ani. Dar aici zac iarăși în indistincție destule lucruri nespuse. Cert este doar faptul că nimeni nu spune ceva foarte clar. Cu excepția propozițiilor în care cancelarul Germaniei a vorbit despre admiterea României, nu dintr-o dată, ci ”pas cu pas” și în care a indicat că cetățenii români care ar dori să obțină ajutoare sociale fără să aibă un loc de muncă se vor lovi de un refuz.

Nu știm ce au discutat cei doi premieri în tête-à-tête, dar criza refugiaților care zguduie opinia publică germană și europeană ar fi fost de natură să reevalueze dosarul românesc. Chiar dacă guvernul german nu recunoaște, acceptarea unui milion de refugiați orientali a însemnat nesocotirea tuturor regulilor Schengen și dinamitarea tuturor convențiilor europene în materie. Or, a invoca mecanic MCV-ul în aceste condiții este cel puțin disproporționat. Faptele fiecăruia ar trebui judecate cu aceeași măsură.

De fapt Schengen nu mai există. Despre Schengen, în mod ciudat, nu se mai poate vorbi decât la timpul viitor, ca aspirație, ca restaurare a unei ordini pierdute. Europa occidentală care părea că se plictisește în prosperitatea ei fără un scop mai înalt și care și-a inventat vocația ospitalității fără limite, începe să vadă că nu a prețuit îndeajuns ceea ce a avut și care e pus acum în pericol: libera circulație.

Privind lucrurile în mare, premierul Dacian Cioloș a încercat totuşi să facă ceva mai ambițios decât să obțină rezultate imediate în anumite dosare complicate cum este libera circulație. El a căutat în primul rând să schimbe ceva la nivelul prezenței, să adopte o postură diferită, una care i-ar scoate pe români din poziția de marginalitate în care s-au complăcut în Europa până acum. Este o tenativă lăudabilă, numai că bunăvoința și micul savoir faire dobândit în anii petrecuți la Bruxelles nu sunt de ajuns. România ar trebui să-și definească politicile cu mai multă fermitate și nu doar să manifeste dorința ”de a face parte din soluție”. Căci în chestiunea fierbinte a refugiaților, de exemplu, autoritățile de la București nu par cu totul nici de partea Berlinului, dar nici nu vor să defileze alături de Ungaria, Slovacia sau Polonia. Or, tocmai stilul acesta indecis și fără opțiuni clare este cel mai perdant pe termen lung fiind de fapt simptomul principal al complexului de periferie.