Dacian Cioloș critică discret MCV-ul

În mod aluziv, cu multă prudență, prim-ministrul Dacian Cioloș, a spus în cele din urmă un pic din ce trebuia spus și anume că MCV a devenit dintr-un instrument util, un soi de obișnuință. Nu cu aceste cuvinte, ar fi fost prea îndrăzneț pentru un premier tehnocrat, dar în felul său a spus-o. Întrebat de reporterul Le Figaro de ce spune că ”Comisia a fost prea aspră cu România”, el a răspuns: ”În ce privește lupta împotriva corupției România a făcut progrese. Și nu sunt deloc sigur că România este astăzi țara care crează cele mai multe probleme din acest punct de vedere. Ca prim-ministru nu mai accept ca țara mea să fie tratată altfel decât celelalte.”(Le Figaro, 22 ianuarie 2016)

Dialogul acesta avut loc în contextul discuție despre Schengen și despre dorința României de a fi admisă cel puțin cu aeroporturile, în primă instanță.

Un alt fost comisar european, Leonard Orban, fusese mult mai categoric în privința MCV și ceruse decuplarea problematicii Schengen de tema corupției, iar președintele Klaus Iohannis declarase și el la începutul mandatului că are ca prioritate încheierea monitorizării României. Reacțiile Vestului au fost discrete, dar dezaprobatoare. Prin declarații plasate cu grijă, ambasadorii statelor relevante au reafirmat importanța pe care o acordă MCV-ului și relației sale cu problematica liberei circulații. Cât privește Olanda, diplomații săi au spus fără înconjur că țara lor nici nu se gîndește deocamdată la acceptarea României. Prin urmare mediul politic românesc a fost periodic intimidat și împiedicat să exprime cu mai mult curaj această revendicare, cu atât mai mult cu cât politicieni români ca Monica Macovei, care joacă rolul de ”paznici ai integrității”, l-au criticat dur pe președinte ca și cum ar fi comis un sacrilegiu.

Nu se știe dacă Schengen va mai exista sau nu. Dar deocamdată toată lumea speră ca spațiul de liberă circulație să fie restaurat. În acest context nesigur, oficialii români au reluat, pe bună dreptate, timida lor ofensivă, căci criza provocată de emigrația excesivă din Orientul Mijlociu reprezintă nu doar o bună ocazie, dar și un argument în favoarea României. Criza refugiaților care a anulat de facto spațiul de liberă circulație, a arătat cu limpezime că nu România era veriga slabă în dispozitivul european de protecție a frontierelor. Occidentul a ținut România și Bulgaria în carantină de teamă că pe aici s-ar crea marile trasee ale tranzitului ilegal, în timp ce țări care aveau datoria protecției frontierelor exterioare ale UE și-au neglijat cu totul atribuțiile.

Faptul că România e o țară coruptă și incapabilă de o acțiune serioasă a devenit un clișeu pe care și presa occidentală îl repetă, din obișnuință, la nesfărșit, căci jurnalistul francez l-a mai întrebat pe Dacian Cioloș dacă nu cumva România va capota penibil în cazul în care emigranții o vor alege ca etapă de traseu. Prim-ministrul Cioloș a replicat: ”Noi asigurăm un control eficace al frontierelor exterioare și am dovedit acest lucru. Dacă toate țările ar fi făcut ca noi, poate nici nu am fi ajuns în această situație”.

Asta a fost replica pentru presă. Nu știm ce și mai ales cum a discutat premierul Dacian Cioloș cu președintele François Hollande. Dar este bine și atât. Premierul român începe să facă politică, căci numai așa, luând partea cuiva, fiind în mod explicit partizan și angajând răspunderi în numele țării tale poți fi luat cu adevărat în serios atât în țară cât și în relațiile externe. Neutralitatea obiectivă, limbajul precaut și dubitativ sunt bune pentru analiști și pentru istorici, dar nu pentru un șef de guvern fie el și tehnocrat. România nu are cum să devină o țară serioasă dacă liderii ei politici acceptă cu surâsuri echivoce că țara lor nu e capabilă să asume răspunderi.