1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dacă legea lustrației ar fi fost adoptată

Cei mai vocali promotori ai legii lustrației, în varianta recentă din 2010, se găsesc astăzi printre beneficiarii instalării guvernului Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu şi Traian Băsescu

Mihai Răzvan Ungureanu şi Traian Băsescu

Politica președintelui Traian Băsescu e plină de paradoxurile cele mai spectaculoase. Dacă legea lustrației, bunăoară, ar fi intrat în vigoare, probabil că Răzvan Mihai Ungureanu nu ar fi putut deveni candidat la funcția de prim-ministru. În 19 mai 2010, Camera Deputaților adopta cu 203 voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și 12 abțineri, legea lustrației care își propunea să limiteze accesul în funcții publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile politice ale regimului comunist. Propusa lege definea la art 1 care sunt situațiile plasate sub incidența legii și care îi cuprindea și pe aceia care deținuseră funcții înalte inclusiv în cadrul UTC. Legea a fost contestată de PSD la Curtea Constituțională și ulterior, la examinarea obiecțiilor, a fost respinsă definitiv de Senat. Restricțiile privitoare la funcțiile publice ar fi operat timp de 5 ani de la intrarea în vigoare. Dar întrebarea care va rămâne mereu fără răspuns este dacă președintele Traian Băsescu ar fi promulgat această lege și dacă nu cumva Curtea Constituțională l-a ferit de o situație aproape imposibil de administrat.

Această arheologie impudică își are însă rostul ei. Să remarcăm mai întâi că unii dintre cei mai vocali promotori ai lustrației, nu la începuturile sale, ci recent în anii din urmă, când comunismul intrase deja în manualele școlare, se găsesc astăzi printre beneficiarii instalării guvernului Ungureanu. Actualii lideri PDL din grupul ”prezidențial”, Teodor Baconschi, Sever Voinescu, și alții care s-au distins prin poziții publice marcate de un aticomunism intransigent au sărbătorit ieri la Cotroceni instalarea lui Răzvan Mihai Ungureanu ca pe o victorie a ”dreptei” și ca pe un nou început. Ei au părut, în mod paradoxal, să trăiască înfrângerea lor morală ca pe o izbândă. Admițând fie și fără cuvinte, fie și fără să-și dea seama că, începând de ieri,  ”anti-comunismul” lor este nerelevant, dacă nu chiar pernicios pentru propriile interese, ei au retractat public toate susținerile anterioare privitoare la necesitatea lustrației. S-a vădit astfel ceea ce era perfect evident pentru un ochi exersat și anume că dincolo de retorica egoist revanșardă nu se afla niciun principiu moral, ci doar o simplă stratagemă politică.

De altfel ar fi atât de greu ca politica românească (poate orice politică) să fie măsurată acum cu unitatea integrității desăvârșite. Ca reflex al acestui scepticism generalizat, preocuparea morală s-a restrâns în mod realist, de la universalitatea ei cuprinzătoare, la activități bine definite, cum ar fi conduita miniștrilor în funcții publice, iar rolul de a urmări moralitatea în accepțiunea ei restrânsă (”integritatea”) a revenit unor instituții birocratice ca ANI. În acest context, care caută să protejeze de efectele coruperii planul mare al vieții de stat, evocarea moralității în sens maximal pare neadecvată.

În sfârșit această arheologie explică mai bine o afinitate, aparent paradoxală, pe care noul premier o are mai curând față de PSD decât PNL, (din care a făcut sau face parte) unde, în ciuda atâtor metisaje și catastrofe politice, s-a mai păstrat undeva un rest din etosul anticomunist al anilor 90. Răzvan Mihai Ungureanu, deși adoptat cu entuziasm de intelectualitatea anticomunistă a anilor 90, a suferit din pricina recriminărilor morale și cine înțelege dialectica discretă a acestor sentimente poate descifra mai ușor și înclinațiile ”transpartinice” recente. Cine te recunoaște, cine te validează, moral sau politic, are desigur toate șansele să fie la rândul său validat.

S-a creat astfel un joc complicat în care liberalii se tem că vor fi din nou trădați de PSD ca în 2008. Dacă Traian Băsescu cu politica lui idiosincratică nu ar mai fi avut nici o șansă de seducție, Răzvan Mihai Ungureanu ar putea, pesemne, să creeze în jurul său o nouă majoritate. Dar regăsim astfel un nou paradox indisolubil: cum ar putea reprezenta Guvernul Ungureanu o victorie a dreptei, dacă își va trage energia dintr-o colaborare cu stânga? Stânga și dreapta riscă din nou să rămână simple etichete înșelătoare, iar proiectul ”de dreapta” al președintelui să se reducă la propria supraviețuire.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Robert Schwartz