Dacă am fi umani cu şpăgarii

Nu este vorba despre nişte şacali de jurnalişti care s-au năpustit peste vreo doamnă ale cărei haine au fost sfâşiate în piaţa centrală a târgului de vreun obsedat sexual. Subiectul citatului este Veronica Cîrstoiu, judecătoarea acuzată de luare de mită în vederea soluţionării unor dosare. Avocata Lorette Luca, reprezentanta judecătoarei, s-a adresat cu aceste cuvinte presei, după ce clienta sa a refuzat să dea declaraţii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De altfel, oarecum în alt registru, nici torţionarul Alexandru Vişinescu nu poate vorbi despre cele petrecute în urmă cu decenii, pe când, fiindcă aşa era sistemul, avea misiunea să le facă deţinuţilor politici viaţa un calvar.

Astfel de situaţii nu sunt deloc excepţii în România. Personaje care au tupeul să se învârtă în jurul unor şpăgi cu şase zerouri în coadă se vor înconjura de oameni fără simţul ridicolului, fără, de fapt, bun simţ, care îţi vor flutura pe sub nas o batistă albă şi ţi-o vor arunca peste ochi dacă îndrăzneşti să îi contrazici când pretind că batista e neagră.

Cîrstoiu, alături de alte două judecătoare, a anulat sentinţa definitivă pronunţată în dosarul devalizatorului Băncii Internaţionale a Religiilor, Dinel Staicu. Pentru a scăpa de închisoare, controversatul om de afaceri avea pregătit ceva mai mult de un milion de euro, bani destinaţi celui care îi va garanta libertatea. Se spune că, la cât ar fi de falit Staicu, suma este fantasmagorie şi că, de fapt, întreaga poveste ar fi un război între diverse braţe ale statului de drept.

Ar putea fi un scenariu. Doar că în acelaşi dosar apar mărturisirile altor avocaţi care se laudă că, de-a lungul vremii, au reuşit, prin aceeaşi Veronica Cîrstoiu, să intervină la diverşi judecători şi procurori. Au fost vehiculate şi câteva nume, au fost programate şi câteva audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Povestea care răvăşeşte sistemul juridic românesc în plină vacanţă de vară este, cel mai probabil, partea vizibilă a icebergului. Există mulţi criminali mărunţi judecaţi de către judecători mai puţin influenţi decât Veronica Cîrstoiu. Şi şpăgile sunt mai mici - dar efectul este acelaşi: fărădelegile se impozitează, nu se sancţionează. Ceea ce nu face decât să încurajeze criminalitatea.

Pendulând între aceste două capete trăieşte bine-mersi o întreagă armată de licenţiaţi în drept care nu cunosc decât atât din procedurile justiţiei: "Domnule judecător, cât mă costă o sentinţă favorabilă clientului meu?". Cu comisionul aferent, viaţa poate fi frumoasă.

E mult spus că mafia din justiţie ar putea fi decapitată, odată cu erupţia acestui caz. Până una-alta, procesul este în derulare. Nu există nici o sentinţă, aşa că rămânem la prezumpţia de nevinovăţie.

Dar dacă această prezumpţie se va dovedi falsă? Vinovatul va trebui să ispăşească o pedeapsă. Greutatea condamnării este un parametru subiectiv. Ceea ce nu poate fi, însă, lăsat la mâna subiectivităţii este teancul de dosare pe care, de-a lungul carierei, le-a soluţionat contra cost judecătoarea în cauză. Dacă se va dovedi că este vinovată, atunci trebuie să admitem că e greu de crezut că şi-a jucat de la bun început onoarea pentru suma exorbitantă vehiculată în dosarul Dinel Staicu şi că nu există antecedente. Inamovibilitatea şi invitaţia de a respecta sentinţele judecătoreşti au şi ele anumite limite. Este, până la urmă, multă pâine bună de mâncat în România, pornind de la acest caz.

Fără, aparent, nici o legătură - excepţie făcând, poate, credibilitatea justiţiei - vine, în contextul dat, declaraţia premierului Victor Ponta, care, miercuri, spunea că nu are nevoie de o sentinţă judecătorească ci doar de "minim suport juridic" din partea Procuraturii pentru a tăia, prin ordonanţă de urgenţă, pensiile torţionarilor. Sigur că dreptate trebuie să se facă. Dar un demers pompieristic pare fie pornit pentru a capitaliza electoral, fie, dimpotrivă, pentru a decredibiliza.

Asta doar dacă nu va fi ştiind ceva Victor Ponta, ca insider, despre câtă încredere trebuie să aibă un cetăţean român în justiţie.