"Da io, io cu cine votez?"

Întrebarea cetăţeanului turmentat se pune în aceste zile de campanie electorală cu o tristă acuitate. Da io, hâc, cu cine votez? Chiar aşa, oare cu cine, dată fiind persistenţa unei oferte de politicieni dintre cei mai puţin aveniţi?

O succintă trecere în revistă a vitrinelor politice riscă să-l lase perplex până şi pe cel mai avizat cunoscător al realităţilor româneşti. La marele ciolan al unui loc în senat ori camera deputaţilor se înghesuie numeroşi catindanţi. Unii dintre ei se vor impune cu peste 50 la sută din voturi, fie pentru că sunt celebri, fie pentru că au împărţit generos cadouri electorale în dreapta şi în stânga. Unii vor câştiga, pentru că s-au dovedit credincioşi soldaţi de partid, au pus umărul cuminţi la tentativa debarcării lui Traian Băsescu, la izbânda torpilării unei justiţii reformate, şi la blocarea legii lustraţiei, acumulând în acest fel merite majore. În loc de mulţumesc frumos, vor primi de la formaţiunile alcătuind actuala "majoritate" parlamentară câte un loc confortabil pe câte o listă de partid.

Întrucât legile sunt fie insuficient de riguroase, dacă nu de-a dreptul strâmbe, fie nu se aplică, sunt şanse puţine să se împiedice accesul în viitorul parlament al acelor ipochimene cu bani şi servicii făcute securităţii comuniste, care, departe de a rezolva marile teme de casă ale României, au fost identificate de mult ca parte a problemei.

Recent, International Herlad Tribune a definit-o de altfel cât se poate de clar. Ziarul american i-a diagnosticat incisiv rădăcina, semnalând devastatoarea corupţie din Bulgaria şi România, "ţări în care infractorii şi-au diversificat activitatea, infiltrând sistemul politic şi juridic pentru a deturna cu mai multă uşurinţă banii contribuabililor europeni".

Unde sunt aşadar potenţialii deputaţi şi senatori în stare să contribuie la combatarea reală a corupţiei? Ar putea-o face turnătorul Felix? Camarazii săi oligarhi cu etichetă liberală? Sau aliaţii şi tovarăşii săi din rebotezatul partid postcomunist?

Există în România, fireşte, şi oameni politici de-o cu totul altă factură. Un instructiv interviu a acordat luni ziarului Evenimentul Zilei o candidată cât se poate de respectabilă. Fosta consilieră a preşedintelui Băsescu, Adriana Săftoiu, trecută cu arme şi bagaje în tabăra PNL a deplâns convingător faptul că, "la noi politica se face cu ură, iar ura generează rău”. Săftoiu a mai regretat, pe bună dreptate, că "legile permit corupţia". Or, nu se poate să nu ştie candidata liberală că propriul ei partid s-a aflat la putere în ultimii ani, fiind ca atare integral responsabil, împreună cu susţinătorii săi din PSD, pentru caracterul strâmb al legislaţiei româneşti. Cât de credibilă poate fi aşadar candidatura ei?

Din acest deşert nu pare să răzbată decât un singur pahar „pe jumătate” plin. Distinsă recent la Parlamentul European ca „femeie a anului 2008”, Monica Macovei a acceptat să fie nominalizată de PDL ca posibil titular al unui viitor minister al justiţiei.

E oare prea frumos ca să fie şi adevărat? Dat fiind greţosul flirt al PDL cu PRM cetăţenii mai puţin turmentaţi au toate motivele să evite să se-mbete cu apă rece.