1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Curtea Drepturilor Omului la 50 de ani

CEDO a împlinit 50 de ani. Care e semnificaţia Curţii, cum e cu munca şi greutăţile ei?

default

Judecătorii de la CEDO, care au respins petiţia unui asasin de copii pretinzând că a fost torturat pentru că i s-au promis palme

De ce nu s-au soluţionat nici până azi în România dosare grele, precum cel al Mineriadelor şi al revoluţiei din decembrie89? Răspunsul nu e greu de ghicit dată fiind istoria postcomunistă a României, trecutul şi carierele personajelor care au preluat puterea la Bucureşti acum două decenii şi politizarea unei justiţii româneşti nereformate.

A ghici adevărul nu e însă totuna cu a da răspunsul la astfel de întrebări într-un mod, care să-i oblige, pe cei ce s-au făcut vinovaţi de tergiversarea lui, să îndrepte situaţia.

Dar cum poate fi condamnat un stat care, suveran fiind, încalcă în mod flagrant şi vreme îndelungată drepturile omului, bunăoară pe cele ale victimelor totalitarismului? Ultima instanţă, înaintea celor divine, cărora li se pot adresa oamenii pentru a-şi reclama drepturile violate, e Curtea Europeană a Drepturilor omului.

Cu doar câteva zile înainte de a împlini 50 de ani, CEDO a cerut autorităţilor de la Bucureşti să dea, până la 2 iunie, un răspuns la întrebări concrete legate de plângerea avansată Curţii de la Strasbourg de Asociaţia 21 decembrie.

Asociaţie ce n-a obosit, iată, să ceară să se facă lumină şi poate şi puţină dreptate în dosarele revoluţiei şi mineriadelor, crimele care au însângerat primii ani ai României postceauşiste.

CEDO continuă să fie, de o jumătate de veac încoace, ultima nădejde a cetăţeanului împilat, persecutat, nedreptăţit.

Iar succesul acestei Curţi e tot pe atât de remarcabil, pe cât de grea i-a devenit misiunea din cauza poverii acestui succes. Pe mesele de lucru ale judecătorilor de la Strasbourg se înalţă un Everest de hârtii şi acte, un masiv cât Himalaia, alcătuit din munţii celor 100.000 de dosare conţinând petiţii din aproape 50 de ţări.

Toţi cei 800 de milioane de cetăţeni ai Europei au dreptul sacrosanct de a se adresa acestei curţi umane finale, care intră în acţiune după ce au eşuat autorităţile judiciare din statele membre.

Că nu doar oamenii grav şi cu adevărat nedreptăţiţi au acces la înaltul tribunal al ultimei speranţe reiese şi din modul în care sistemele represive şi autoritare au învăţat să abuzeze de o instituţie creată întru apărarea oamenilor de asemenea regimuri.

La Strasbourg de pildă, judecătorii se chinuie între altele să dea de cap plângerilor unor femei de sorginte osetă, care cu toată seriozitatea şi emotivitatea reclamate de subiect, pretind a fi fost victimele unor prezumtive abuzuri georgiene în timpul războiului din Caucaz, din august 2008.

Auzind sfâşietoarele descrieri de atrocităţi georgiene înfăţişate Curţii de bietele femei din zona nordosetă a Gruziei, zonă ocupată de trupele Moscovei, nu va fi fiind pentru judecători o treabă simplă să distingă clar între mărturii privind crime de război şi propaganda de război a Rusiei.

Pentru edificarea juriştilor de la Strasbourg muncesc pe brânci în 400 de birouri, nu mai puţin de 600 de salariaţi.

Consacrată împlinirii marii revendicări biblice, de a se împărţi dreptatea şi celor ce nu deţin pâinea şi cuţitul, munca acestor oameni nu se opreşte brusc, dacă fac apel la ea terorişti dintre cei mai sângeroşi, precum Carlos. Ori asasinii de copii.

Un individ s-a plâns pentru a doua oară la Starsbourg că a fost ameninţat cu palme de un poliţist german, ca să dea în vileag locul unde-l ascunsese pe copilul pe care-l răpise şi asasinase.

În măsura în care a încălcat în acest caz interdicţia torturii, Germania nu poate scăpa de condamnarea la CEDO. E absurd? Aşa pare. Dar drepturile omului nu sunt divizibile. De ele beneficiază chiar şi orice criminal în masă. Ori toţi, ori nimenea.

Deşi Curtea n-are la dispoziţie poliţie şi armată, instituţia se bucură de autoritate, iar sentinţele ei de respect general, devreme ce se văd rapid şi pretutindeni aplicate.

Ceea ce îi conferă acestei instituţii un loc de mare cinste în milenara istorie a luptei pentru atingerea unui ideal al omeniei devenit, fie şi într-un târziu, realitate.