1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Cupa mondială – un model pentru Europa?

Meciul de joi seara dintre Anglia şi Uruguay a fost, în opinia unui sociolog al fotbalului, un model de sărbătoare globală, care ar trebui să ne inspire.

Un cercetător care s-a dedicat în ultimii ani studierii fotbalului ca parte a unei antropologii a integrării europene, Albrecht Sonntag, a făcut câteva constatări interesante.

Într-un articol publicat în Le Monde, el observă că meciul de joi seara dintre Anglia şi Uruguay a cunoscut o teribilă intensitate dramatică, dar că ambianţa din tribune a fost, în ciuda acestui fapt, luminoasă şi festivă, cunoscând scene de fraternizare între suporterii celor două tabere. Autorul care coordonează programul FREE (Football Research in an Enlarged Europe) admite că există o influenţă ”civilizatoare” a mondialului, care induce publicului o conduită diferită de cea violentă din campionatele naţionale, dar crede totuşi că esenţa stării de concordie euforică care domină stadioanele stă în altceva: ”În spatele acestei înclinaţii festive se ascunde o dorinţă de recunoaştere. Naţiunile contemporane simt nevoia unor prilejuri, aşa cum este Campionatul Mondial de Fotbal, pentru a-şi reaminti existenţa, pentru a-şi pune în scenă unitatea şi a-şi reconfirma lor însele singularitatea şi identitatea culturală”. Concluzia autorului trimite aluziv la condiţia unei reuşite integrări europeane: ”Fraternizarea universală este posibilă abia în această recunoaştere reciprocă a diferenţelor culturale, reale sau imaginare”. (Le Monde 20 iunie 2014)

Ar trebui să ne întrebăm mai întâi dacă meciul de joi seara a fost bine ales pentru a prefaţa aceste reflecţii. Eroul partidei, uruguayanul Luis Suarez, joacă în Anglia şi este vedeta incontestabilă a echipei FC Liverpool, care a dat joi seara nu mai puţin de 6 jucători. În preziua meciului, ITV şi BBC au vorbit insistent despre Luis Suarez, care purta astfel inevitabil o dublă identitate: una uruguayană, dar şi o alta, de adopţie, de club britanic. Sunt importante identităţile de club: amintiţi-vă că unii jucători români care evoluau la mari cluburi europene nu mai sinţeau niciun imbold să joace la naţională şi că acceptând totuşi să vină nu îşi prea dădeau interesul. Luis Suarez, dimpotrivă, a ţinut să-şi exprime loialitatea faţă de ţara sa printr-o evoluţie excepţională. Fără el, echipa Uruguayului ar fi pierdut, probabil, la fel ca în meciul cu Costa Rica. Dar ceea ce este important aici este dubla sa identitate şi ataşamentul împărţit, care au putut fi o bună platformă pentru ambianţa cordială şi fraternă de pe stadionul din Sao Paulo. Poate tocmai datorită acestor conjucturi rare, constatările lui Albrecht Sonntag nu sunt întru totul convingătoare.

Cu toate acestea, meciul de joi seara stimulează reflecţia. Unitatea europeană - dacă despre asta vorbim - ar avea nevoie, aşadar, nu doar de naţiuni civilizate care să-şi mute cu totul războaiele pe teren simbolic, dar şi de un spaţiu de intersecţie, acolo unde ar putea fi exersate identităţile duble sau multiple.

Mişcarea capitalurilor (investiţiile directe în principal) şi mai ales a persoanelor ar putea crea condiţiile unor asemenea duble identităţi, dar numai dacă ele s-ar bucura de stimă şi recunoaştere. Modelul Suarez (lăsând acum deoparte alte scandaluri colaterale) este cel al eroului dublu, al celui care a reuşit şi într-o parte şi în cealaltă şi care poate fi disputat şi împărţit deopotrivă. Dar dacă spaţiul de intersecţie este populat prea mult cu eşecuri şi cu exemple repudiabile de ambele părţi, atunci nu doar că nu apare concordia, dar se iveşte o discordie care nu existase anterior. Pentru români exemplele vin de la sine şi nu e cazul să le numim explicit.

Dar să urmărim campionatul mondial pe mai departe, căci Albrecht Sonntag are dreptate să creadă că fotbalul şi marile stadioane stimulează reflecţia politică.