1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Cum se vede România de departe?

Turneele literare ale autorilor români în Germania sunt întotdeauna un excelent prilej de dialog. Mircea Cărtărescu a fost dintotdeauna un interlocutor ideal şi în discuţiile care depăşesc sfera beletristicii.

default

Mircea Cărtărescu

Scriitorul Mircea Cărtărescu este actualmente profesor invitat la Catedra de Literatură Samuel Fischer de la Freie Universität Berlin. Cu acest prilej, în cadrul programului „Literatura lumii live”, a avut loc o întîlnire a autorului cu publicul, la Bonn, la Kunst und Ausstellungshalle (Complexul de artă şi expoziţii al Republicii Federale).

După o prezentare a biografiei şi activităţii academice şi literare, a succeselor de care s-au bucurat cărţile lui Mircea Cărtărescu, inclusiv eseul său despre postmodernism, actorul Thomas Franke a dat citire unui amplu fragment din volumul „Nostalgia”.

Buchcover: Cartarescu - Nostalgia

Volumul "Nostalgia", în traducere germană

Apoi, în alternanţă cu Mircea Cărtărescu, în română, Thomas Franke a citit, în traducerea germană, semnată în volum de Ernest Wichner, proza „Irish Coffee” din volumul „De ce iubim femeile”.

În partea finală a acestui program literar, organizat în colaborare cu DAAD, cu Freie Universität Berlin, cu S.Fischer Verlag, Mircea Cărtărescu a răspuns unor întrebări din public.


Înaintea începerii serii literare, Rodica Binder a stat de vorbă cu Mircea Cărtărescu.

Audio şi video pe aceeaşi temă