Cum se poate naşte ecologistul într-un tăietor de lemne

În munţii Bistriţei, departe de orice aşezare omenească, un muncitor doboară un molid de 60 de metri. Molidul are 100 de ani, şi în timp ce cade, fibrele lui de lemn se freacă în aşa fel încât produc un sunet straniu de ascuţit şi şuierător, ca şi cum copacul imens ar ţipa de durere. Florin Usatiuc stă la câţiva metri distanţă de muncitor. În momentul în care copacul cade, pamântul se zguduie. Usatiuc se sperie şi sare înapoi. Este proprietarul a două fabrici care produc cherestea şi case de lemn. A văzut de multe ori cum cad copaci. Dar de fiecare dată când o existenţă centenară este doborâtă în câteva secunde ramâne îngândurat. „Pădurea pentru noi nu este numai o sursă de câştig, ci şi un lucru special. În zona noastră, în Bucovina, unde trăim, sunt multe păduri, şi istoria Bucovinei este legată în mare parte de existenţa acestor păduri. Fără doar şi poate nu dorim ca această bogăţie şi acest dar să fie jefuită – nici de noi, nici de alţii care poftesc la această materie primă şi la o îmbogăţire imediată. Dorim ca în zona noastră şi în împrejurimi pădurea să aibă o continuitate. Noi exploatăm pădurea plantată de alţii, şi, la fel, tot noi trebuie să lăsăm pentru alţii pădure în loc.“

Usatiuc are 48 de ani. Un bărbat înalt, viguros, cu păr gri şi barbă de trei zile. S-a născut şi a crescut în Vatra Dornei. A studiat silvicultură şi a devenit antreprenor la sfârşitul anului 1991. Nu este un mic gaterist, cum există mii în judeţele din nordul României, ci are în jur 60 de angajaţi. Comerţul de lemn nu l-a făcut foarte bogat, dar i-a adus, totuşi, o anume bunăstare. Locuieşte, impreună cu soţia şi cei trei copii, într-o vilă mare, construită însă cu bun gust, fără ambiţia de a afişa starea materială a proprietarilor. De obicei, gateriştii şi antreprenorii de lemn din zonă nu stau de vorbă cu ziarişti, întrucât subiectul defrişărilor şi altor ilegalităţi din domeniul silviculturii este prea sensibil. Usatiuc n-are însă nici o reţinere. La el, totul se desfăşoară legal – cel puţin aşa afirmă.

Cherestea românească pentru Orientul Mijlociu

La fabrica sa de cherestea din Vatra Dornei, Florin Usatiuc dă mâna cu angajaţii. Într-o hală şi în curte este depozitată multă cherestea – în ultima vreme, afacerile merg mai prost. Acum ciţiva ani, Usatiuc vindea până la 1500 de metri cubi de cherestea lunar, mai ales în Orientul Mijlociu. Căderea pieţei imobiliare din ţări ca Dubai s-a simţit până la fabrica lui Usatiuc din Vatra Dornei. Acum exportă cel mult 600 de metri cubi de cherestea lunar. Nu este singura greutate cu care se luptă. De fapt, problema cea mai mare se numeşte concurenţă străină. Dacă vine vorba de ea, Usatiuc se bâlbâie de furie: „Concurenţa este bună atât... atâta timp cât este constructivă şi că... şi nu urmăreşte ca să le... să-l elimine pe celălalt.“

În ultimii ani, concerne occidentale au descoperit România ca producător şi furnizor ieftin de lemn. Mai ales întreprinderi austriece au construit fabrici de cherestea şi de produse de lemn cu capacitate mare de prelucrare – investiţii de sute de milioane de euro care au stârnit, în unele cazuri, controverse în rândul activiştilor de mediu. Şi Usatiuc devine ecologist când vorbeşte despre ele: „Aceste concerne s-au năpustit asupra materilor noastre prime. S-au năpustit foarte lacome – şi românii le-au oferit mult prea uşor. Tot ce s-a făcut la noi până în momentul ăsta s-a făcut ecologic, cu cai şi cu tractoare forestiere, dar tractoare mici, uşoare. Ei merg cu nişte... am văzut combine mari, combine grele, care distrug solul.“

Concurenţa şi ecologia

Florin Usatiuc recunoaşte că a fost sensibilizat pentru protecţia mediului doar în urma acestei concurenţe ameninţătoare pentru el. Firma lui ar putea să dispară de pe piaţa întrucât concernele mari lucreaza pur şi simplu mai ieftin: „Prelucrarea primară a lemnului nu se poate face în acest moment decât de către concerne mari. Această activitate este monopolizată de către concerne mari din Europa, din America şi din această lume. Ele se întâlnesc la procurarea materiei prime şi îşi împart practic rezervele de materie primă de pe planetă. Noi, de aici, din depresiunea asta a Dornelor şi din anii 1990, n-aveam cum să ştim lucrul ăsta.“

Florin Usatiuc îşi vizitează viitorul. Se numeşte: case de lemn. La doi kilometri de la fabrica de cherestea muncitorii construiesc case din lemn masiv. Un muncitor taie buşteni pentru o casă de lemn. Usatiuc se uită la constucţia deja pe jumătate gata. Speră să supravieţuiască cu această activitate: „De vreo zece ani ne ocupăm de lucrul acesta. A mers în paralel, o bucată, iar când a căzut piaţa cherestelei, l-am trecut din sfera hobby-ului la o paletă mai largă şi am început a dezvolta progresiv acest segment de piaţă.“

Înapoi în pădure. Din nou cade un molid centenar. Deja s-a creat o rarişte de o jumătate de hectar. Va fi şi mai mare, fiindcă Florin Usatiuc a obţinut, aici, o concesie pentru taierea a 600 de metri cubi de lemn. Se consideră un antreprenor de lemn model, prin urmare va replanta totul cu grijă, după cum afirmă. Totuşi, până când mai pot fi exploatate pădurile româneşti cu această viteză? Pentru câteva clipe lungi, Usatiuc stă pe gânduri, apoi spune: „Relaţia omului cu pădurea trebuie reconsiderată şi reanalizată. Se pare că omul, iscoditor cum este, totuşi, să zic aşa, vizitează prea des pădurea.“

Este valabil şi pentru el însuşi? De data aceasta, Usatiuc nu mai stă pe gânduri: „O firmă ca a mea, mică şi mijlocie, nu are puterea fizică să exploateze şi să prelucreze mai multă pădure decât logistică are. Şi bineînţeles, impactul care îl avem cu pădurea este infinit mai mic decât o firmă mare care îşi desfăşoară un arsenal de forţă impresionant şi care, mânată de foamea aceasta de lemn, este dispusă să facă orice compromis.“

Autor: Keno Verseck

Redactor: Cristian Ştefănescu