Cum se poate depăşi politizarea Holocaustului

Ziua Holocaustului, instituită cu câţiva ani în urmă în 9 octombrie, înregistrează astăzi o evoluţie semnificativă. Dan Şova, numit recent ministru al relaţiilor cu Parlamentul, a publicat un mesaj în care exprimă încă o dată regrete pentru declaraţiile sale care negau realitatea istorică a pogromului de la Iaşi. În mesajul său, Dan Şova recunoaşte că a greşit din ignoranţă şi promite să promoveze studiul Holocaustului în şcoli şi universităţi. "Sunt deplin hotărât să mă implic în mai multe proiecte prin care să transmitem tinerelor generaţii lecţia de istorie pe care noi nu am putut să o învăţăm atunci când am fost în şcoală şi care este absolut obligatorie pentru o ţară civilizată”, a scris Dan Şova.

Dan Şova a devenit însă un caz ieşit din comun. El este primul negaţionist din România care îşi cere scuze şi care promite să-şi repare greşeala prin fapte.

Cu toate acestea căinţa sa nu a convins pe toată lumea. Numirea sa în cabinetul Ponta a provocat destule proteste şi dezaprobări inclusiv în rândurile unor intelectuali favorabili USL-ului. Michael Shafir de exemplu, semnatar, printre alţii, a unei scrisori care reproşa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că se implică incorect în politica românească, a exprimat convingerea că numirea lui Dan Şova ”este scandaloasă”.

Totuşi, el a ţinut să ia distanţă faţă de condamnările, în aparenţă, similare pe care le formulaseră partizanii preşedintelui, atrăgând atenţia asupra unui fenomen ignorat: ”utilizarea Holocaustului în răfuieli politice de o cu totul altă natură”. În opinia sa, taberele politice se acuză unele pe altele de antisemitism, rasism şamd, creând un spectacol frivol care ascunde faptul că societatea în ansamblu este lăsată în vechea indiferenţă şi ignoranţă. ”Holocaustul, conchide profesorul de la Cluj, continuă să fie ignorat şi, paradoxal, manipulat în acelaşi timp”.

Observaţia profesorului Michael Shafir este corectă şi tocmai de aceea ar trebui să ne punem următoarea întrebare: dacă exerciţiul public al condamnării Holocaustului, aşa cum a fost el practicat până acum, nu a produs efecte de profunzime, nu ar trebui ca ceva să se schimbe?

La prima vedere, multe din reacţiile care au urmat declaraţiilor lui Dan Şova ilustrează perfect ”politizarea Holocaustului”: Duritate şi exigenţă extremă într-o parte şi indulgenţă în cealaltă parte. Adversarii l-au executat cu aerul unei perfecte exigenţe umaniste, în timp ce prietenii politici l-au protejat şi asta până la proximul caz când rolurile vor fi inversate.

În logica de până acum, Dan Şova nu ar fi trebuit să fie promovat, ci, dimpotrivă, lăsat deoparte, ca să fie exemplu pentru oricine altcineva. Dar, aşa cum a observat Michael Shafir, exigenţa aceasta morală pe deplin justificată, riscă să fie transformată într-o armă politică pusă în slujba unor interese mici. Şi aici intervine întrebarea centrală: Dacă Dan Şova s-a îndreptat cu adevărat? Dacă prezenţa şi acţiunea sa publică de aici înainte ar reprezenta, de fapt, un câştig, iar înlăturarea sa ar da satisfacţie doar adversarilor săi de moment? De asemenea, pentru ca exigenţa umanistă să nu se confunde cu o simplă răfuială politică, ar fi nimerit ca ea să permită, atunci când este cazul, o deplină reintegrare.

În cazul de faţă, ministrul relaţiilor cu Parlamentul, Dan Şova pare să fi fost marcat de experienţa recentă: ”Personal, am trecut lunile trecute printr-un episod pe care l-am regretat şi îl regret profund şi care mi-a arătat cât de gravă este ignoranţa, pasivitatea şi lipsa de preocupare pentru o tragedie unică în istoria umanităţii”. În plus el trage concluzii mai generale cu privire la întreaga viaţă comunitară: ” Nu aş vrea să existe nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că noi, ca români, cunoaştem şi recunoaştem ce s-a întâmplat în trecut, cât de mare a fost tragedia acestui popor şi cât de mare a fost responsabilitatea celor care au permis ca aşa ceva să se întâmple”.

Desigur că nu ignorăm că vorbele rămân doar vorbe până când ele nu vor fi dublate cu fapte, după cum nu ignorăm nici faptul că impostura poate lua înfăţişările cele mai înşelătoare.