1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cum se poate întreţine viaţa intelectuală?

Scandalul timbrului literar a apărut ca o ceartă între organisme şi asociaţii private pe o temă, la prima vedere, supralicitată. Disputa atinge însă un subiect de importanţă majoră.

Uniunea Scriitorilor a pledat pentru creşterea valorii timbrului literar, iar editurile au protestat. Pe margine, minoritatea tot mai restrânsă a celor care cumpără cărţi a dezaprobat tot ce se întâmplă şi a dezavuat ambele tabere, căci preţurile cărţii au ajuns prohibitive. Cei care mai cumpără cărţi sunt, într-o prea mare măsură, aceia care o fac pentru prestigiu. O dovadă clară e noua librărie Cărtureşti, un mall lipsit de haz, care oferă şi câteva cărţi printre multe alte obiecte, într-un spaţiu istoric din Centrul Vechi al Capitalei. S-a scris mult în ultimele săptămâni pe tema noii galerii comerciale şi este semnificativ că s-a scris preponderent în tonuri critice. Dar apariţia acestei prăvălii întinse pe mai multe etaje exprimă, cu siguranţă, un adevăr al pieţei: şi anume, publicul dispus să scoată bani din buzunar nu citeşte prea mult, ci doar se afişează în preajma cărţilor, bovaric şi oportunist. Prin urmare, noul mall le vine în întîmpinare şi simplifică lucrurile, adică reduce numărul cărţilor şi amplifică în schimb numărul accesoriilor. De fapt, cărţile au ele însele rolul de a crea o ambianţă ”culturală” şi nu par expuse spre a fi vândute. Noul Cărtureşti este un fel mai sincer de a fi al vechiului Cărtureşti. Cine critică are dreptate, dar să nu piardă din vedere că apariţia acestui spaţiu comercial spune ceva adevărat despre piaţa românească de carte.

Scriitorii şi mai ales traducătorii (editurile româneşti oferă preponderent traduceri) au la rândul lor toate motivele de nemulţumire, deoarece sunt extrem de prost plătiţi. Nimeni nu poate trăi din scris în România. Profitul se împarte între editor şi librar, iar aceşti producători de primă instanţă se aleg cu mai nimic. Ca şi cum ar fi tăietori de lemne într-o piaţă de mobilier sofisticată. Scriitorul este un proletar şi ceea ce îl poate salva este să devină şi el membru al unei corporaţii, aşa cum sunt editurile mari. Şi am ajuns astfel la miezul problemei.

Disputa dintre USR şi Humanitas exprimă conflictul dintre două forme de existenţă economică a intelectualului producător de carte. Uniunea îi susţine pe membrii săi din bani care provin parţial din comerţul de carte. Dar cine îi sunt membrii? Mai sunt ei cu adevărat producătorii de carte? Eticheta nu mai acoperă de mult realitatea. În comunism, acest tip de organizare avea sens şi a funcţionat cu folos. Astăzi însă legitimitatea Uniunii poate fi uşor pusă la îndoială. Intelectualii activi pe piaţa de carte sunt arondaţi editurilor mari şi participă, în diferite feluri, formale şi informale, la o organizare de tip corporatist. Unii scriu şi traduc, alţii editează, fac recenzii şi prezentări la lansare, întreţin dezbateri, creează ”evenimente” etc. Toţi aceştia nu au nevoie de Uniune şi nu sunt deloc interesaţi să cedeze o parte din profitul corporaţiei lor către altcineva. Între timp însă, Uniunea, care nu e legată direct de producţie, agonizează şi pretinde o parte din profitul celor dintâi.

Situaţia e mai complicată din păcate, căci sunt mulţi intelectuali-proletari activi care au rămas pe margine, mai ales cei tineri şi care se zbat în diferite chipuri cu riscul major de a-şi anula cariera. Ei se simt de două ori dezavantajaţi, căci corporaţiile îşi promovează în primul rând autorii-membri şi acest lucru nu este cu totul inocent, aşa cum s-ar crede, căci publicul aleargă după prestigiu şi valori validate, aşa încât autorii validaţi de corporaţii trag de aici avantaje comerciale. Dar cine le pune la îndoială valoarea, face, chiar fără voie, mai mult decât critică de carte, căci le atacă mijloacele de existenţă. De aici, duritatea şi dramatismul, aparent inexplicabil, al polemicilor dintre intelectuali.

Modelul acesta nu e prea bun, căci suprapune criteriul pur intelectual peste cel economic. Instanţele critice ar trebui, cu siguranţă, să fie separate de edituri. Dar corporaţia a devenit în România una dintre modalităţile verificate în care pot supravieţui intelectualii care se ocupă cu scrisul.

Timbrul literar nu ar fi în sine o problemă atât de mare, dar a stârnit atâtea dispute tocmai pentru că atinge problema mult mai amplă a înseşi vieţii intelectuale şi a suportului ei economic.