1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Cum se alege un candidat

În atenţia care se acordă sondajelor este o mare capcană. Dacă un partid caută mereu candidatul cel mai popular, îşi va pierde substanţa, transformându-se într-o casă de sondare a opiniei publice.

Mihai Răzvan Ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu

Democraţia politică e legată strâns de preferinţele societăţii. Dar politica nu se poate transforma într-un şir nesfârşit de sondaje de opinie. Liderii PNL şi PDL au anunţat că vor stabili candidatul pe baza unei cerectări sociologice. Apoi a intervenit subit discuţia despre numele noului partid care va rezulta din fuziune. Dacă liberalii nu admit să-şi abandoneze numele, Vasile Blaga a spus că numele va fi stabilit prin sondaje de opinie. Cum să înţelegem acest fetiş al sondajelor? E doar retorică, ipocrizie banală sau e doar un straniu abandon al voinţei şi inteligenţei?

Ceea ce oamenii fără imaginaţie nu înţeleg este că sondajele nu creează nimic. Ele reprezintă doar o alegere mecanică (impersonală) dintre variantele oferite. Chiar şi întrebările deschise nu fac, în ciuda aparenţelor, decât să discearnă între câteva clişee mentale impuse prin repetiţie. Prin urmare un sondaj nu poate fi decât un test care succede unei alegeri personale. Întâi alegi o persoană şi abia apoi cercetezi ce şansă ar putea să aibă.

Un exemplu de practică negativă este modul în care organizaţia PDL Bucureşti îşi stabilise candidatul pentru primăria generală a Capitalei. Şefa organizaţiei arătase că la baza alegerii sale au existat mai multe sondaje de opinie. Deşi aveau un candidat bine profilat prin competenţele sale, democrat-liberalii au alcătuit studii sociologice menite să pună în evidenţă trăsăturile prin care cineva devine popular. Şi au sfârşit prin a desemna pe cineva care îmbina trăsăturile popularităţii în registrele cele mai joase. Nici nu se putea altfel, căci procedeul însuşi conducea fatal la această alegere. Este ca şi cum ai aplica tehnica matematică a numitorului comun.

În atenţia care se acordă sondajelor este o mare capcană. Dacă un partid caută mereu candidatul cel mai popular, atunci gruparea îşi va pierde complet orice substanţă şi va deveni un simplu grup care face sondaje de opinie. Dar eroarea aceasta poate lua şi chipuri mai sofisticate. Nu demult, PDL punea în practică pentru prima dată în România procedeul alegerilor interne pentru desemnarea candidatului în alegerile prezidenţiale. În realitate procedul nu urmărea să discearnă între mai multe voinţe aflate în competiţie, ci să suplinească absenţa oricărei voinţe. Câtă vreme partidul nu avea la vremea aceea personalităţi ambiţioase care să exprime dorinţa de a deveni preşedinte al României, partidul a organizat un fel de sondaj de opinie lărgit cu întrebări închise, prezentat drept alegeri interne. Astăzi le este tuturor greu să recunoască eroarea, căci au investit prea mult în aparenţele democratice.

Cineva a reuşit să observe tendinţa aceasta de a abandona o alegere autentică, invocând studiile sociologice. Într-un interviu la Adevărul live, Mihai Răzvan Ungureanu spunea: ”Discuţia pentru prezidenţiale trebuie să pornească şi de la următorul lucru: întâi discutăm de partid şi apoi căutăm nume (persoane), dar nu prin sondaje de partid. Pot renunţa pentru că există cineva mai bun. Să alegem dintre bine şi mai bine.”

Liderul FC are dreptate chiar dacă nu a putut risipi cu totul impresia că pledează subtil pentru el însuşi. Într-adevăr, nu prin sondaje se alege candidatul. Acesta trebuie să reprezinte în primul rând o voinţă capabilă să organizeze energiile celor din jur şi să le ofere un sens. Iar dacă sondajele nu sunt la început favorabile, partidul e dator să lupte pentru a-şi impune candidatul şi în ochii celorlalţi, cetăţenii retraşi sau chiar adversarii politici.

Dar comentariile lui Mihai Răzvan Ungureanu au pus în evidenţă şi faptul că partidele care şi-au manifestat intenţia de a fuziona nu par capabile să susţină un candidat unic. Ele discută mereu despre chestiuni exterioare, cum ar fi notorietatea unui candidat, punctele slabe sau punctele tari, dar numai cu scopul de a camufla dezacordul. Ideea de a stabili candidatura unică prin sondaje nu poate fi decât expresia neputinţei unei alegeri proprii. E un fel de externalizare a alegerii, un procedeu care pune pe seama unor proceduri mecanice ceea ce ar trebui să fie principala prerogativă a voinţei politice. E o demisie în cele din urmă şi un preambul al eşecului.