1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se împacă recesiunea economică cu Pactul de Stabilitate?

6 mai 2009

Comisia Europeană a iniţiat deja procedura de deficit bugetar excesiv împotriva a 11 din statele comunitare, care au depăşit în anul 2008 limita de 3% din PIB inpusă de Pactul de Stabilitate

https://p.dw.com/p/Hkfh
Statele vizate trebuie să depună pe viitor eforturi deosebite pentru reducerea deficitului bugetar
Statele vizate trebuie să depună pe viitor eforturi deosebite pentru reducerea deficitului bugetarImagine: picture-alliance/ dpa

Fostul ministru de finanţe al Germaniei, social-democratul Hans Eichel, s-a luptat cu procedura de deficit bugetar excesiv, iniţiată de Comisia Europeană împotriva Republicii Federale aproape toţi anii petrecuţi în funcţie. Succesorul său, Peer Steinbrück, a prezentat în 2007 pentru prima oară un buget de stat echilibrat.

Iar în prezent? Autorităţile de la Bruxelles estimează că Germania va avea în 2009 un deficit bugetar de 3,9%. Pentru anul 2010, Comisia Europeană prognozează un deficit bugetar al Republicii Federale de peste 5,9%. În ambele cazuri, datoriile de stat ale Germaniei depăşesc limita impusă de Pactul de Stabilitate.

Comisarul european pentru economie şi afaceri monetare, Joaquin Almunia, consideră că recesiunea internaţională nu trebuie folosită drept scuză pentru a ignora prevederile Pactului de Stabilitate.

"Este decisiv ca programele de susţinere a economiei să respecte limitele impuse de Pactul de Stabilitate. În plus, statele comunitare trebuie să aibă o strategie clară pentru reducerea datoriilor de stat, din clipa în care economia se va redresa", a declarat Almunia.

Comisarul european nu este dispus să accepte deficitele bugetare excesive şi intenţionează să sancţioneze statele în cauză, printre care şi Franţa, Spania şi Grecia, împotriva cărora au fost deja iniţiate procedurile necesare. Pe scurt: autorităţile de la Bruxelles impun guvernelor de la Paris, Madrid şi Atena condiţii concrete pentru reducerea cheltuielilor de stat.

Din cauza recesiunii şi a pachetelor de susţinere a economiei aprobate de majoritatea guvernelor europene, Comisia Europeană estimează că în 2010 va fi obligată să iniţieze proceduri de deficit bugetar excesiv împotriva a 20 din cele 27 de state comunitare.

Germania a intrat de asemenea în atenţia autorităţilor de la Bruxelles, însă ministrul de finanţe se declară de acord cu deciziile care urmează a fi luate de Comisia Europeană.

"Suntem unanim de acord să susţinem Comisia Europeană în iniţierea procedurilor de deficit bugetar excesiv - o decizie care va fi probabil anul viitor şi în detrimentul Germaniei", a declarat Peer Steinbrück.

Actualul ministru federal de finanţe nu se aşteaptă însă ca autorităţile de la Bruxelles să facă din nou presiuni atât de puternice asupra executivului de la Berlin ca în timpul mandatului predecesorului său Hans Eichel. Pactul de Stabilitate a fost reformat în urmă cu doi ani şi permite acum un deficit bugetar mai mare de 3% în cazul în care Uniunea Europeană se confruntă cu o recesiune, cu condiţia ca datoriile de stat să fie reduse în perioadele de boom economic.


Autori: Michael Becker/ Maria Pascu

Redactor: Robert Schwartz